Tutankamon este un nume de faraon celebru sau, pentru cei mai exigenți cu istoria, doar un nume celebru de faraon oarecare. Nu știu de ce, noi îl tratăm pe acest Tutankhamon ca pe unul care-și merită din plin celebritatea, ca pe unul care ar fi fost mare și dacă nu și-ar fi câștigat celebritatea datorită unei măști frumoase din aur, ca pe un faraon care n-ar fi fost doar o glazură aurită fără fond (blat), al unui tort deșert cu nume celebru.

Fără să știe, normal, Tutankamon ăsta este ca vocile alea de la teleenciclopedie, ale unor actori fără har actoricesc, timbru fără voce, formă fără fond, Cruduța fără televiziune. Deci, Tutankamon ăsta, foarte cunoscut și în Arad (dar nu după numele de botez, care era Tut, adică numele de botez era Tut, nu că el ar fi fost tut, dar cine ar îndrăzni în Arad să spună „faraonul Tut”?) are o istorie mai interesantă decât marile-i realizări faraonice. Da, nu-i frumos (după cum lăcrima cromatic și doamna Anișoara săptămâna trecută) să intrăm cu tastatura (dacă ziceam „cu pixul” cine știe ce răni sufletești îi mai provocam amintitei doamne) în viața privată a subiecților noștri. Dar fiind vorba despre ocupanții unor funcții publice așa de înalte – de la director p.p. (nu vă mai spun ce înseamnă p.p.!), la faraon – privată poate fi doar o anume locațiune din spatele casei sau, la oraș mai ales, chiar din casă, locațiune cunoscută mai mult după abrevierea englezească, decât după românescul „dulap de apă”. Mai pe înțelesul vizaților, doar ce-i în dulapul (closet, în engleză) de apă (water, tot în engleză) este de natură privată. În rest, orice dulap, fie el plin cu schelete, fie doar cu haine de lux sau bijuterii (că, doar n-or să-și pună cărțile-n dulapuri), sunt publice, trebuie să fie publice, așa cum le este funcția, de care nu se pot despărți nici când merg la cârciumi (că de-aia nu merg ei la bufetul gării, ci la restaurante de fițe!), nici când merg la/cu amanta, nici când merg la bancă sau direct la bancomat.

Dar să revenim la faraonul Tut, mai cunoscut din Balcani, până-n Kyoto ca Tutankhamon și cum putem începe mai ordonat decât cu nașterea. Banal este că s-a născut din părinți de sex diferit. De exemplu, maică-sa, din ce aflăm de la istorici și arheologi, a fost femeie. Arheologii n-au găsit nimic despre ea, nici în Tkoyo, nici în Alexandria (Egipt), nici în Alexandria (Teleorman). Nici în Arad (Israel), nici în Arad (orășel din România, apropiat de municipiul Brad, renumit pentru piramidele egiptene, model parizian, fabricate în China), nici măcar în Paris – da, dom’le, au umblat din greu, dar faraoana-mamă merita și efortul, și bugetul. Nu au găsit nici articole din clasicul, încă de pe atunci!, Ando, nici casete cu „șou’ lu’ Ghilea” (au găsit ei o limbă mumificată, dar n-au reușit să identifice întregul personaj dintre buci – ne scuzați dom’ mădula…, mandula…, mondela…, moderator Sorin că vorbim de funie în casa spânzuratului!) așa că, au concluzioant că doamna mamă a fost o femeie frumoasă de n-a văzut Parisu’, Japonia și Teleormanu’. Mai mult, folosind metoda de cercetare „teleol-ando-ghil-ogică”* au decis că femeia a fost întreagă la cap – răspuns simplu la întrebarea arqheologică: ce om cu cărămizile bine așezate la cap urmărește producțiile celor doi curif…, corifei?

Au intrat pe fir și istoricii care au confirmat că faraoana-mamă-de-Tut nu era tută, dar era bună. Bună soră. Nu, nu era asistentă (nici atunci nu renta meseria asta de sub-medic-mai-ales-în-gărzi), era soră. Soră bună cu fratele ei, care îi era, în același timp, soț iar ulterior, tată de Tut. Hai, că nu-i așa de complicat, oricât de obișnuiți am fi cu știrile de la ora 5, ora la care An-ghilea dorm somn de frumussețe pe cadrul public. Istoricii ăștia au aflat înaintea noastră că incestul nu este doar de tip vasluian, adică nu înseamnă doar că tatăl bețiv își violează fiica minoră, după ce-o bate zdravăn. Înseamnă și că – semn al alesei culturi în care a fost crescut și educat Tutankhanom – că fratele mai mare al surorii mai mici o poate salva pe aceasta de la viol, convingând-o să-i fie soție. Și, în mod firesc, mamă a copilului Tutuț, ce va deveni rapid Tut în toată puterea cuvântului. Deci da, faraonul nostru (mă rog, „al nostru” e un fel de a spune, pentru că a fost doar adoptat de arădeni, din respect istoric) este produsul unui incest, ratat de Pro tv, neanchetat de Ando și, normal, ignorat de Ghilea.

FOTO: Când nu ai photoshop, merge și-o mască din aur masiv. Limbile nu se vor supăra

De ce n-a rămas el simplu Tut? Politica și religia – e clar că progenitura asta incestuoasă nu putea rămâne un simplu muritor, trebuia să ajungă faraon, oricât de tut ar fi fost. Prin vremurile prunciei Tutului, faraonul în funcție era șeful absolut, adică era și șeful administrației locale și centrale, și comandantul suprem al armatei, dar și patriarh, așa că a dispus adularea unui zeu unic pe nume Amon, și trecerea în rezervă a vechiului Aton. Și, ca ordinul ăsta să nu rămână anonim ca o pastorală, a dispus ca numele noului zeu să facă parte din tot și toate. Prin urmare, Nilul a devenit Nilamon, rahatul (import Turcia), rahatamon, asfaltul – asfaltamon, bordurile – borduramon, până la amantamon, Hiltonamon, Lauramon (cu varianta Lauramonamur) și, evident, Tutankamon (arheologii au mai găsit niște urme ciudate: două limbi bucificate, făr vreun zeu atașat în vârf dar puternic înfipte în ceva buci de cânepă vânturată aparținând familiei Tuților, așa că le-au spus „Ando mui limba Ghilea”. Istoricii nici nu s-au uitat către cele două limbi, în schimb au analizat presa vremii și au aflat cum i-a venit în minte lui Tutankamon planul faraonic (doar nu era să fie un plan prezidențial!) de a-și face o piramidă: dacă maică-sa n-a văzut Parisul, el a reparat această nedreptate. Iar când a ajuns lângă locul viitorului Turn Effel, a avut o viziune: „aici, în curtea asta care încă nu există, un viitor faraon socialist pe nume Mitterranamon va ridica o piramidă. Să-mi faceți și mie una, mai mare, mai din piatră”. Consilierii locali faraonici au votat ideea, ca fraierii, fără să înțeleagă ceva, obicei ce s-a transmis genetic peste milenii. Dar bietul Tutankamon nu a mai apucat să-și vadă visul parizian împlinit pentru că, schilor de-un picior, cu trupul deformat de urmele incestului, a murit la 19 ani din cauze nu tocmai precis determinate.

Cum…, chiar ați crezut că până acum am vorbit despre Falcă? Treaba voastră…

Uite, și redactorul șef îmi sugerează să precizez că personajele din acest pamflet nu sunt reale. OK, doar că, din respect pentru cititori, vă spun că oricât vi se pare de întâmplătoare, orice asemănare cu realitatea este adevărată! Tutankamoni au fost, sunt și vor mai fi, până-n ziua în care vom învăța că Tuții tot fără Dumnezeu sunt, oricâți zei și-ar adăuga la nume.

Davide T@Goliath

* teleolandoghilogia – nano doctrină idiotică de neam prosst, inspirată din teleologie, potrivită căreia totul în lume a fost creat de Ando-Ghilea, pentru a servi faraonilor