Despre săptămâna trecută din Arad terminăm repede.

Nimic deosebit, Andrei Ando e în spital, să sperăm că spre binele lui, Iustin Cionca se exteriorizează de aceea mai rar, mai ales prin poze atunci când o face.

Bibarț e ocupat în continuare cu gropile din Arad, de Bulbuc nu mai știm nimic, iar Levente Bognár e în retragere.

Rămâne Sergiu Bîlcea să țină frontul.

Și o face cu vârf și îndesat, anunțând darea în folosință a spitalului de campanie și aducând cu mâinile sale testele de care avem nevoie. Nu, nu e vorba de teste de inteligență!

Acuma e drept că spitalul înseamnă ceva linoleum și niște paturi de campanie, dar să nu fim scârțari, important e că lucrurile se întâmplă, iar coronavirusul bate în retragere. Bine, în ofensivă nu mai are cum să fie, gata, s-au terminat poveștile, a venit primăvara, ce să facă o gripă în astfel de condiții: se retrage.

Noi, ce să facem, ne bucurăm cum și cât putem, abia așteptăm ca omul nostru de la Bruxelles, doctor în comunicare, să revină din izolare și să ne spună prin cuvintele lui ce înțelege el prin identitate digitală. Nu de alta, dar până acum a stat mai mult ascuns, mă rog îl înțelegem, nu se riscă, în fond nu e vorba de orișicine, avem totuși o curiozitate să aflăm de unde a mai scos-o și pe asta, aberația asta cu identitatea digitală.

Nu de alta, dar ținem la imaginea sa, în fond reprezintă Aradul peste mări și țări și chiar dincolo de Carpați, ne doare când nu se prinde că cel care îi scrie textele habar nu are despre ce vorbește.

E vorba de textele sale de pe blogul Adevărul cu care ne încântă mai nou săptămânal. (Doar pentru cel care îi scrie textele: identitatea digitală nu este identică cu cartea de identitate electronică, mai simplu spus: identitatea digitală nu se referă la cartea de identitate. Asta este: sunt noțiuni diferite).

Dar să trecem, timpul ne presează, Învierea s-a produs în condiții normale, fără scandal prea mare, chiar dacă Ministerul de Interne, Patriarhia și Președenția au avut câteva momente mai tensionate împreună. Și chiar separat, mă gândesc.

De altfel, am eu impresia că greul a trecut, ne-am obișnuit și cu asta, urmează o perioadă de dezmeticire, după care o luăm de la capăt.

Ar fi câteva chestiuni de elucidat pe aici, dar este vreme, probabil vor urma.

De exemplu: totuși de ce am avut nevoie de acest circ?

De pe acum este evident că virusul are o singură necunoscută: că nu a fost cunoscut. În rest se comportă ca orice virus de gripă. Începe cu febră și cu tuse, iar dacă n-ai noroc ajunge la plămâni. Iar dacă ești și bătrân și bolnav, s-ar putea să-ți deschidă ușa către lumea aia despre care toți vorbesc în termeni elogioși până când, cu vârsta, se apropie mai tare de ea.

Mortalitatea nu trece de 1 la mie, optzeci din o sută de oameni trec prin ea fără să-și dea seama, la pălincă tare, usturoi și ceapă nu rezistă, totuși care e problema?

De virus vorbesc. Am eu așa o bănuială, n-o slobozesc deocamdată să nu-mi sară în cap comentatorii care numai asta urmăresc: s-o dau în bară și să mă treacă și pe mine în rândul guralivilor care se cred deștepți dar sunt proști de dau în gropi. Mai ales noaptea.

Cu amenințarea asta care plutește necontenit deasupra capului celui care își exprima opiniile regulat și cu afișarea identității – nu digitale, ci reale – închei cu evenimentul săptămânii trecute.

N-am ce face, s-a întâmplat aici, tocmai aici unde citiți aceste rânduri.

Adică pe Special Arad.

E vorba de cei 24 de arădeni care, fiecare așa cum a gândit și a crezut el, a acceptat invitația redacției de a-și exprima gândurile și sentimentele acum, în vremuri de coronavirus.

Îi puteți vedea și citi, vă puteți face o părere, chiar vă puteți da cu părerea.

Părerea mea, după citirea acestor texte scrise de cei 24, este că nu e totul pierdut.

Pe lângă ipocrizia, demagogia și fariseismul multora din viața publică – și despre care scriem pe aici fără încetare – sunt încă foarte mulți în această societate, chiar și aici, printre noi, la Arad, care nu și-au pierdut bunul simț, onestitatea și dorința de a face bine.

Că sunt scriitori sau poeți, oameni de afaceri sau efectiv truditori pentru binele lor și cel public, contează mai puțin. Ceea ce contează este că nu se ascund după lozinci și formule, au idei și sentimente pe care doresc să le exprime dacă găsesc pe cineva care este dispus să îi asculte.

Fără să mai lungesc vorba prea mult, pentru cele 24 de voci din Special Arad și cei care vor mai urma dedic bucata muzicală cu care închei și care ne arată exact care este diferența dintre ceea ce apare și ceea ce este, dintre vocea adevărată și cea falsă: