Harta ororilor României! Aradul, în topul criminalilor în serie: „Din familia mea numai eu trebuie să mai rămân”

    Crimele de la Caracal au îngrozit România. Se împlinesc astăzi două săptămâni de când polițiștii din orașul oltean au intrat în casa lui Gheorghe Dincă. Au intrat prea târziu. Alexandra Măceșanu nu a fost salvată deși a reușit să sune la numprul de urgență 112 strigând: „Mi-e frică, vreau să trăiesc!”

    Gheorghe Dincă a intrat în topul criminalilor în serie pe care i-a dat România. Cel mai cunoscut pe această listă a criminalilor este Ion Râmaru, un personaj chiar din zina Caracalului, din Corabia. Tot pe această listă apare și tatăl lui Ion Râmaru, Florea Râmaru, dar el este un caz mai special. Deși a ucis cinci persoane, Florea a fost deovedit ca și criminal doar după moartea sa și după ce fiul său a fost executat!

    Aradul este, din păcate, parte integrantă din acest top al criminalilor în serie din România. Cel care pune Aradul pe această hartă a ororilor este Gheorghe Toma, un vopsitor pasionat de șah. Toma trăiește și este încarcerat la Arad după ce a comis șase crime, printre victime fiind chiar una dintre fiicele sale sau concubina.

    Informațiile despre Gheorghe Toma le-am luat de pe blogul crimefaracadavru.wordpress.com, sursă care a preluat textual informații din Rechizitoriul Parchetului General, din Decizia Curții de Apel Timișoara, sau din scrierile Adrianei Oprea-Popescu („Jurnalul Naţional”, 5 septembrie 2012)

    „Spune că a fost dat la Casa de Copii după ce, împreună cu fratele mai mic, a spart valiza în care părinţii strângeau bani să-şi cumpere o casă, risipindu-le agoniseala prin pieţe şi-n cofetării. În 1957, la 16 ani, Toma Gheorghe a luat prima condamnare: 6 luni, pentru furt.

    „Porumbei. De la Casa de Copii. Am sărit gardul şi am luat un sân de porumbei. M-a dus la Ocnele Mari, lucram într-un atelier unde retuşam grătare de metal”. Abia s-a eliberat, ş-a fost „încălţat” din nou. Complice la furt din avut privat. Victima – o bătrână la care fusese cu un prieten, nepot de-al ei, să o ajute în grădină. Un an de zile a stat închis. A treia oară a luat 5 ani, pentru furt din avutul obştesc: o casetă cu bani din sediul unei şcoli de şoferi.

    S-a căsătorit în 1968 și s-a angajat ca vopsitor la Întreprinderea de Vagoane Arad. Un an mai târziu i se naşte prima fiică, iar în toamna lui 1971 – mezina, Toma Hortenzia. Tenzi, Angelica sau Angi, aşa cum îi spuneau cunoscuţii, avea un an şi 8 luni când Toma a fost condamnat pentru omor deosebit de grav.

    În seara zilei de 13 august 1973, a ucis cu toporul doi bătrâni, soţ şi soţie. La nervi. „Plec spre poartă, fac doi-trei paşi, poarta întredeschisă, ş-o aud pe nevastă’sa cum zice «Cine-i?». Era linişte afară. El răspunde: «boul ăla de Ghiţă». În momentul ăla, când o zis, m’o luat nişte frisoane, mi s-a făcut ceaţă şi-am simţit aşa, pe creier, ca un sunet puternic”, avea să mărturisească Toma.

    A avut „proces cu publicitate lărgită”, fiind judecat în cantina restaurant a întreprinderii, şi a primit, în aprilie 1974, 25 de ani de închisoare. Un an mai târziu, el era închis la Jilava, soţia a divorţat de el şi până în 1988 nu şi-a mai văzut fetiţele. Cănd s-a eliberat, Tenzi avea 17 ani. Se uita la el ca la un străin, nu-l ştia decât din poze. Toma şi-a apropiat-o, îi semăna şi fizic, şi la fire, iar în ’89 fata, care locuia la bunici, s-a mutat cu el, în Arad.

    În aceeaşi perioadă, Toma a cunoscut-o şi pe Bonţoiu Liliana (foto sus), cea care avea să-i devină concubină. Relaţia lor a fost cu năbădăi şi cu pauze dese: perioadele în care Toma intra în puşcărie pentru a-şi executa pedepsele. În ’95 a furat un televizor din curtea unuia şi a primit 3 ani, din care a făcut doi. S-a eliberat în martie 1997. Doi ani mai târziu a fost arestat şi condamnat pentru proxenetism la 3 ani de închisoare. S-a eliberat condiţionat în iunie 2002, iar în august 2003 a plecat în Franţa. De acolo, supărat pe procurorii care au instrumentat dosarul, le trimitea acestora vederi. „De la Paris. Le-am scris pe vederi două lucruri: că sunt bulangii şi homosexuali”, povesteşte Toma. La Parchet au ajuns şi alte mesaje expediate de el. A fost acuzat de ultraj şi condamnat, în lipsă, la 7 ani de închisoare. În septembrie 2005 e arestat în Franţa şi apoi adus în România.

    Se spune că în viaţa fiecărui om există câte un şifonier plin cu schelete. Secrete terifiante şi bine ascunse. Lui Toma Gheorghe i-au fost descoperite încă trei: unul lăsat la vedere, un italian pe care în iulie 2003 l-a înjunghiat mortal, şi două, imposibil de găsit – fiica şi concubina omorâte de el. Pentru uciderea italianului, Toma a fost condamnat la 25 de ani de închisoare. Dosarul celorlalte două crime era o misiune aproape imposibilă: faptele se petrecuseră în urmă cu 15, respectiv 14 ani. Nu exista cadavru, nici martori sau arma crimei. Doar recunoaşterea faptei, care a fost susţinută de probele pe care anchetatorii au reuşit să le găsească.

    În mai 1995, Toma era la puşcărie, pentru furtul televizorului. Fiica lui cea mică, Tenzi (foto sus), l-a convins să treacă apartamentul pe numele ei şi a adus un notar, care a făcut actele. Un contract fictiv de vânzare-cumpărare, tatăl neprimind niciun ban pe casă. În martie 1997, el se eliberează şi vine să locuiască împreună cu fiica lui, conform înţelegerii pe care o avuseseră. Numai că ea, la scurt timp, îi cere să se mute. Ba, mai mult, face o cerere de ordonanţă preşedinţială prin care solicită evacuarea lui.

    În amiaza zilei de 10 iulie 1997, înainte de primul termen pentru evacuare, tatăl o trezeşte pe fiica ce dormea pe canapeaua din sufragerie, însă ea refuză să mai discute cu el. Enervat, Toma o loveşte de două ori cu pumnul în faţă, iar ea cade pe canapea. Apoi, el ia din bucătărie un ciocan de şniţele cu care o loveşte de mai multe ori în zona capului. Cu ultimele puteri, fata îl roagă să înceteze şi să cheme Salvarea. Toma se opreşte şi merge la baie, să-i aducă un lighean de apă. Era convins că fata oricum va muri în curând, din cauza hemoragiei. Când se întoarce de la baie, o găseşte pe Tenzi pe balcon, încercând să sară. O trânteşte jos şi se aşează cu toată greutatea pe pieptul ei, până când aceasta moare. Pe urmă, târăşte cadavrul pe o folie de plastic până-n baie, unde-l dezbracă şi-l pune în cada plină cu apă. Şterge urmele de sânge cu o cârpă, iar rosturile de la gresia din balcon, care erau negre, le curăţă cu şmilgherul. Apoi, pleacă în oraş. Pe drum, aruncă la o ghenă de gunoi hainele victimei, cârpele şi folia de plastic.

    Seara, se întoarce acasă, mănâncă şi-apoi merge să depeșeze cadavrul, folosind un cuţit cu rama zimţată. A lăsat resturile să se scurgă de sânge, „erau albe, ca coala de hârtie”, spune el, apoi le-a pus în trei sacoşe mari de rafie şi, cu o bicicletă, le-a cărat până la canalul Mureşel, aflat la circa 1,5 km de blocul lui. A aruncat de pe pod în apă segmentele de cadavru şi, după ce a văzut că nu ies la suprafaţă, a plecat acasă.

    Plapuma care era pe canapea a dus-o la tomberon şi a ars-o pentru că, spune el, „ce arde, nu putrezeşte”. Covorul mare, din sufragerie, de pe care a şters cât a putut petele de sânge, nu s-a îndurat să-l arunce. Era fain, galben-pal. L-a dăruit unei prietene, prostituată. Aşa au dat de el anchetatorii, la 15 ani de la crimă. Criminaliştii au găsit pe toată suprafaţa covorului pete mari, vizibile macroscopic. Sânge ce are, conform raportului de expertiză al INML, profilul genetic al dispărutei Toma Hortenzia.

    Despre Tenzi, Toma spune şi azi că „dacă ar învia, eu iar aş omorî-o. Dar pe Lili, dacă aş putea, aş învia-o. Cu toate că am făcut-o…”

    Bonţoiu Liliana era cu 26 de ani mai tânără decât el. „Îmi plăcea de ea”, recunoaşte Toma. „Da’ orice se plăteşte. Şi libertatea! Dacă te bagă cineva în puşcărie, eu ies afară şi zic «Ciao!». N-am avut ce să-i fac, că aşa e omu’. Dacă eşti beat, vorbeşti. Şi i-am povestit la nebună. Şi bine am făcut, că eu sunt aici, şi ea se odihneşte!”. Toma e ferm convins că Lili e cea care în ’95 l-a turnat la poliţie cu furtul televizorului, femeia urmărind astfel să se răzbune pe el pentru bătăile pe care le primise. Lili ştia sau doar bănuia şi ce se întâmplase cu Tenzi, pentru că, declară martorii, într-o ceartă i-ar fi strigat lui Toma: „să nu mă mai cauţi, că am să spun la toată lumea că tu ai omorât-o pe fiică’ta”. Şi, deşi se temea de el, Liliana continua să se vadă cu el, rămânând peste noapte la el.

    La ultima ei vizită, în noaptea de 13/14 februarie 1998, în timp ce ea dormea, Toma a luat decizia s-o omoare şi-a strâns-o de gât cu ambele mâini, până ce „i-a luat aburul”, cum spune el. Apoi, a adus ciocanul de şniţele şi a lovit-o în cap, de mai multe ori, să fie sigur că o omoară de tot. Cadavrul a avut aceeaşi soartă cu cel al lui Tenzi, a fost segmentat în cadă, încărcat în patru sacoşe de rafie şi apoi aruncat la canal. „La 50 de metri de fiică’mea”, aproximează Toma. Apoi, el s-a întors acasă, a adunat hainele victimei şi lenjeria de pe pat, care era plină de sânge, şi le-a dus la o ghenă de gunoi, unde le-a dat foc.

    La 27 martie 2012, prin rechizitoriul întocmit de procurorii Romulus Varga şi Marius Foitoş de la Parchetul General, Toma Gheorghe a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni de omor deosebit de grav. La 14 iunie a.c., Tribunalul Arad l-a condamnat la 25 de ani de închisoare.

    În vederea găsirii cadavrelor, au fost efectuate căutări în canalul din Arad, în zona în care Toma susţine că ar fi aruncat segmentele umane. Căutările n-au avut însă niciun rezultat. „Imposibilitatea găsirii, în intervalul scurs de la data comiterii omorurilor, a unor segmente de la cadavrele celor două victime se datorează unui concurs de factori obiectivi, generaţi de dinamica fluxului hidrologic al canalului Mureşel, în care au fost aruncate cadavrele depesate, precum şi de operaţiunile de curăţare derulate în zonă”, se precizează în rechizitoriu.

    În lipsa cadavrului, în 2007 Toma Hortenzia a fost declarată dispărută de Judecătoria Arad, iar în iunie 2009 s-a pronunţat declararea judecătorească a morţii acesteia. În cazul lui Bonţoiu Liliana, moartea prezumată a fost declarată în mai 2009.

    „Prima dată, dacă-mi zice cineva ceva, mă uit la el, sau la ea, nu reacţionez, nu zic nimic. Stau aşa…, da’ încep să mă încălzesc. Şi, de-aicea-n sus, ard, omule! Ard şi transpir. Şi, dacă mai zici ceva, nici n-ai timp să mă observi. Nu crezi? No, pe cuvânt de onoare!” (Gheorghe Toma)

    Video cu un interviu luat de criminalistul Dan Antonescu lui Gheorghe Toma: „Din familia mea numai eu trebuie să mai rămân”

    ALȚI CRIMINALI ÎN SERIE DIN ROMÂNIA CONFORM

    www. libertatea.ro:

    Ion Sîrcă – cel puțin 8 victime ucise

    Născut în 1911 în judeţul Sălaj, Ion Sîrcă a debutat în activitatea infracţională la 24 de ani, cu tâlhării. Potrivit mai multor articole apărute în presa locală, lui Sîrcă îi sunt atribuite și alte 9 crime petrecute în Brașov și Oradea.

    Pentru tâlhării, a fost condamnat de două ori, la 2 ani şi, respectiv, 5 ani de închisoare. După eliberare, Sîrcă a început să ucidă. A fost prins târziu, după ce poliţiştii au comparat amprentele găsite pe sticle cu cele din dosarul lui de cazier. În octombrie 1945, Înalta Curtea Criminală l-a condamnat la muncă silnică pe viaţă. În puşcărie avea să se intersecteze cu un alt criminal în serie, arădeanul Gheorghe Toma, care a povestit că Sîrcă spunea despre el că fusese şoferul regelui.

     

     

    Moise Alexandru – 4 victime.

    Crime și jafuri Între anii 1953 – 1958, patru tineri, cu vârste cuprinse între 16 – 26 ani, au fost găsiţi morţi în colibele din zona viilor Panciu. Fuseseră loviţi în zona capului cu corpuri dure.

    Ion Rîmaru – 4 victime. Voia să „se răcorească” lovind și omorând. Este cel mai cunoscut criminal în serie din România, pentru că a fost şi cel mai mediatizat.

    A acţionat în Bucureşti, între anii 1970-1971, şi a ucis patru femei. Ataca numai noaptea, pe străzile lăturalnice din zona semi-centrală a Capitalei. Victimele lui erau femei singure care plecau sau se întorceau de la serviciu. De cele mai multe ori, ele fuseseră urmărite înainte.

    A fost condamnat la moarte şi executat la 23 octombrie 1971, în poligonul de la „Valea Piersicilor” de lângă Penitenciarul Jilava.

    Florea Rîmaru – 5 victime. Ataca după miezul nopții, pe ploaie torențială Este tatăl lui Ion Rîmaru. A fost descoperit, din întâmplare, la un an după ce fiul lui fusese executat. Florea Rîmaru ieşea la vânătoare doar atunci când ploua torenţial şi numai după miezul nopţii. Ataca femeile singure pe stradă sau intra peste ele în casă. Nu lua nimic de la victime.

    Hazardul a făcut ca Rîmaru să fie descoperit ca autor al celor cinci crime, după 28 de ani de la comiterea lor. Povestea a fost consemnată de criminalistul Constantin Ţurai, în cartea „Enigmele unor amprente” (1984).

    Florea Rîmaru a fost dovedit, post-mortem, criminal în serie, pe baza acelei amprente pe care o lăsase pe pervazul casei uneia dintre victime.

    Romulus Vereş – 3 victime. Romy – cum îi spuneau apropiaţii, este cunoscut în istoria criminalilor în serie drept „omul cu ciocanul”. A semănat panică în Cluj în aceeaşi perioadă în care Bucureştiul era terorizat de Ion Rîmaru. Născut în 1929, Vereş a fost mecanic de locomotivă până în 1968, când i-a fost desfăcut contractul de muncă, pentru că „a circulat neatent cu trenul 401 în intrare în staţia Huedin, depăşind semnalul în poziţia pe oprire cu 184 metri”.

    A început să omoare în 1972. Victimele lui, opt la număr, au fost atacate în casă şi lovite cu un ciocan în cap. Unele femei au fost şi abuzate sexual. Cea mai tânără dintre victime a fost o fetiţă de 9 ani, care a supravieţuit.

    Comisia de expertiză medico-legală a stabilit că Vereş suferă de „parafrenie sistemică” şi nu are discernământul faptelor sale. În iulie 1975, el a fost scos de sub urmărire penală şi internat în Spitalul de Psihiatrie din Ştei, unde a murit în 1993, din pricina unei afecţiuni a ficatului.

    Romca Cozmici – 2 victime. Un nevinovat a făcut pușcărie în locul lui. Este adevăratul autor al crimelor pentru care Gheorghe Samoilescu, un om nevinovat, a fost anchetat şi trimis în puşcărie.

    Doi ani mai târziu, prin septembrie, cineva a sesizat la miliţie că un tânăr băut s-a lăudat într-un bufet că ar avea în garsoniera lui oase umane. În urma verificărilor, a fost indentificat Romca Cozmici, iar în locuinţa lui au fost găsite mai multe resturi umane despre care s-a stabilit ulterior că aparţineau unei tinere dispărută din aprilie 1980. Cozmici avea 25 de ani și era muncitor necalificat la Întreprinderea „Marmura”.

    A recunoscut că a ucis acea tânără, dar şi pe fata pentru care fusese condamnat Samoilescu. Probele erau incotestabile: ceasul primei victimei era la mâna soţiei lui Cozmici, iar sub capacul acestui ceas, anchetatorii au găsit fotografia prietenului fetei. Mai mult, amprenta prelevată de pe ambalajul unuia din coletele cu fragmente de cadavru a fost identificată ca fiind a lui Cozmici.

    Romca Cozmici a fost condamnat la pedeapsa capitală şi executat prin împușcare.

    Grigore Uruc – 4 victime. Ucigașul de copii Uruc era un ţăran analfabet din zona Buzăului. Îşi alegea victimele din rândul copiilor străzii. Erau, deopotrivă, băieţi şi fete, cu vârste între 13 şi 14 ani. Copiii au fost ucişi cu toţii în zorii zilei de 1 ianuarie, în perioada 1985 – 1988.

    Uruc a fost prins pe 1 ianuarie 1988. Deşi era un psihotic care omora sub impulsul puternicelor fantasme pe care le avea, iar experţii au concluzionat că nu are discernământ, Uruc a fost găsit responsabil pentru faptele sale, condamnat la moarte şi executat.

    Nicolae Pascu – 3 victime. Ucigaș de tinere femei pe care „le ademeneam, le prosteam…” Nicolae Pascu s-a născut la 30 martie 1948, în Bucureşti. A terminat 7 clase, apoi a urmat cursurile şcolii de maiştri-tehnicieni, de unde a fost exmatriculat.

    Abia după a treia crimă, poliţia a făcut legătura între toate cazurile, iar Pascu a fost arestat la 1 octombrie 1990. Nu a recunoscut niciodată crimele comise, dar în baza probelor care-l incriminau, el a fost condamnat la închisoare pe viaţă. A murit în puşcărie, la 59 de ani, cu câteva luni înainte de a mai apuca să ceară liberarea condiţionată pentru limită de vârstă.

    Adrian Stroe – 3 crime. Taximetristul care „regreta faptele, nu și victimele” S-a născut în 24 octombrie 1959, în Bucureşti. A fost căsătorit şi are un copil. Deşi absolvise Facultatea de Construcţii, Stroe lucra ca taximetrist.

    În decembrie 1996, Adrian Stroe a fost condamnat la închisoare pe viaţă.

    Marius Csampar – 4 victime. De la infractor mărunt, la criminal în serie S-a născut la 2 septembrie 1974, în Braşov, dar locuia în Baloteşti (Ilfov). Şi-a început activitatea infracţională cu furturi din restaurante şi din trenuri. La 19 ani a comis prima crimă, în complicitate cu un alt hoţ din banda de spărgători. Victima era un om al străzii.

    În aprilie 1997, Marius Csampar a făcut a patra victimă: un bărbat de 42 de ani, pe care l-a omorât în bătaie. Csampar a fost arestat la 21 aprilie 1997, când s-a prezentat singur la poliţie. În 2000, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe inculpat la detenţie pe viaţă.

    Toader Covali – 4 victime. Soția, copilul, concubina, asistenta S-a născut la 1 martie 1947 în comuna Volovăţ (Suceava) şi era şofer de meserie, deşi fusese internat, în mai multe rânduri, într-un spital de psihiatrie.

    La 15 ianuarie 1993, Covali şi-a ucis cu toporul soţia şi pe unul dintre copiii săi, care sărise în apărarea mamei. Doar 16 ani avea a doua victimă.

    Covali a fost internat la Spitalul de Psihiatrie Socola din Iaşi. La 30 septembrie 2007, a ucis-o pe femeia de 33 ani cu care trăia în concubinaj într-o cameră a spitalului, pentru că ea urma să se externeze, iar el s-a simţit abandonat. După ce a omorât-o, criminalul a intrat în camera de gardă a spitalului şi, fără niciun motiv, a înjunghiat mortal, cu acelaşi cuţit, o asistentă de 29 de ani.

    Citeşte întreaga ştire: Criminalii în serie care au îngrozit România înaintea lui Gheorghe Dincă. Câte victime au făcut şi care era modul lor de operare (partea I)

    În primăvara anului 2015, Covali a fost eliberat condiţionat din Penitenciarul Botoşani.

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    8 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.