Gol în Piaţa Catedralei. Turla a fost ridicată pe Catedrala Ortodoxă Veche. Șantierul s-a extins
E și mai mult spațiu, e și mai gol în Piața Catedralei, de când cea de a doua turlă a Catedralei Ortodoxe Vechi a fost ridicată și pusă şi ea la locul ei. Șantierul care s-a desfășurat ani de zile în fața lăcașului de cult a fost deja desființat, betonul fiind spart, iar suprafața netezită, după ce luni și cea de a doua turlă a fost finalizată și urcată pe turnul bisericii. Reamintim cititorilor că una dintre turlele Catedralei Ortodoxe Vechi din Arad, care fusese avariată de furtună în 2017, a fost înlocuită, șantierul fiind derulat chiar în fața bisericii (în-sitru).
În 2017, vântul puternic a smuls crucea de pe turla stângă a lăcașului de cult, iar biserica a decis că a venit vremea unei restaurări mai ample aici. A fost reconstruită mai întâi turla avariată. Turla veche a fost dată jos de pe turnul stâng al bisericii, fiind înlocuită cu cea nouă, în octombrie 2022, iar după turla din dreapta a fost dată și ea jos, fiind restaurată in-situ, din elementele care fuseseră salvate de la cealaltă turlă.
(Au fost șterse, deja, urmele fostului șantier din fața Catedralei Ortodoxe Vechi)
Piaţa Catedralei, tot în ceaţa investiţiei
O macara imensă a urcat la începutul acestei săptămâni turla pe Catedrală, spectacolul ingineresc putând fi admirat de trecători. Mai apoi muncitorii care execută lucrări de reconversie a Pieței Catedralei au cucerit și acest ultim spațiu. Cum va arăta, la final, Piața Catedralei după lucrările de refacere și reconversie, rămâne de văzut pe mai departe.
Cert este că, la cum arată acum piața, e extrem de greu de crezut că inaugurarea nou cosmetizatului spaţiu va avea loc în această toamnă, cum sperau la un moment dat oficialii, sau că Târgul de Crăciun va fi organizat aici.
Cel mai probabil, șantierul va fi închis aici în primăvara anului 2024, dar acest fapt nu este o garanție că locuitorii zonei se vor putea bucura de noua ofertă gândită de municipalitate.
(Cum va arăta la final Piaţa Catedralei, refăcută, e încă greu de intuit)
Disconfort continuu pentru locuitorii din zonă
Gălăgia şantierului ar urma să fie înlocuită cu zarva pe care o produc evenimentele Primăriei Arad, care ar urma să fie mai toate organizate aici.
Cum locuri de parcare nu au fost create în imediata vecinătate a pieţei, pentru a prelua parcările dispărute odată cu reconversia pieţei, iar creşterea teoretică a interesului arădenilor pentru zonă ar urma să ducă la creșterea numărul celor care vor vrea să se parcheze cu maşina aici, pe perioada manifestărilor publice, confortul locuitorilor zonei va scădea probabil şi mai mult.
Nici cei care vor veni la Catedrala Ortodoxă Veche, acum când lucrările la cele două turle au fost finalizate, iar șantierul in-situ, din faţa uşilor lăcaşului închis, nu au unde să parcheze acum și nu vor avea nici pe viitor. Doar câteva locuri de parcare sunt propuse pentru noua piață (nu ştim exact unde), acestea fiind mai puține decât cele pe care zona le oferea până la începerea șantierului.
(Turele Catedralei Ortodoxe Vechi, înapoi la locul lor)
Lucrările executate în fața Catedralei Ortodoxe Vechi
Revenind la restaurarea și înlocuirea turelor, de la furtuna din septembrie 2017, când a căzut crucea de pe turnul din stânga Catedralei Vechi, biserica a făcut demersuri pentru obţinerea aprobărilor necesare începerii lucrărilor de construire și reabilitare.
Aceste lucrări au vizat reparații și consolidări șarpantă, învelitoare, jgheaburi, burlane și înlocuirea crucii căzute de pe turnul din stânga edificiului, dar și – pentru că a fost descoperită și o degradare avansată a celor două turle, putrezirea unor grinzi de lemn și afectarea a numeroase zone interioare inaccesibile – refacerea turelor.
În noiembrie 2020 au demarat lucrările de restaurare a celor două turle, ambele fiind coborâte la sol, pe rând, pentru reconstruire totală, identică cu modelul inițial.
Întreaga structură de lemn a fost înlocuită pentru o rezistență ridicată, șarpanta a fost executată din lemn de rășinoase ecarisat, ca de altfel și căptușeala de scândură, turnurile au fost învelite în tablă de oțel zincat galvanizat la cald, vopsite în aceeași culoare și având aceeași textură cu cea originală, ornamentele au fost refăcute identic cu cele originale, iar crucile au fost confecționate din tablă de inox sudată și poleite printr-un procedeu de galvanizare, cu aur de 24 karate.
Costul întregii lucrări a fost calculat, acum trei ani, la peste 1.5 milioane de lei, sumă care cu siguranță a crescut între timp. Încă de la început s-a vorbit de faptul că banii vor fi adunați din donații și sponsorizări, dacă administrația locală și cea națională nu vor contribui și ele.
(Plăcile de granit destinate pietonalului din Piaţa Catedralei)
Ce a rămas din planurile inițiale desenate pentru Piața Catedralei
În ceea ce privește proiectul de regenerare a Pieței Catedralei, acesta ar urma să fie finalizat la începutul anului 2024, „în funcție de perioadele de sistare”, după cum susţin liderii administrației locale.
Față de ce era gândit inițial, piața a pierdut mult din grandoare: a dispărut parcarea subterană de sute de locuri de parcare, de statuia Regelui Mihai se mai vorbește strict ca viitoare amplasare, piața volantă revine în discuții, dar și dispare, iar cu ochiul liber se poate vedea, dincolo de blocurile de granit, doar forma stelară a viitoarei fântâni arteziene și se poate anticipa soarele dogoritor din timpul verilor, care va încinge, în lipsa oricărei forme de umbră, granitul cu care e pavată piața.
Potrivit declarațiilor edilului Călin Bibarț din trecut, firma Tehnodomus are la dispoziție 12 luni să finalizeze lucrarea.
Citiţi şi:
Ce a fost și ce a ajuns proiectul de reamenajare a Pieței Catedralei
Comentariile portalului
Faceti lucrarile etapizat pe sectiuni ale cladirii sau pe etaje ca sa se stinga si scandalul. Altfel astia o sa ajunga la Bucuresti si auzim iar ''de toate ... s.a. (...)
Bravo pt articol Tom si bravo pt birt Ioana, o parte importanta din viata mea
Erata : "viceprimar" in loc de "primar"