Știri Arad. Trăim vremuri grele, parcă tot mai grele, dar totodată trăim și o degradare perpetuă a moralității. Au trecut doar două zile de când un descreierat de 25 de ani, sărac cu duhul, dar și la buzunar, i-a dat în cap și la trimis la granița dintre viață și moarte pe cel care îl plătea și îi asigura pâinea cea de toate zilele, Vale Costea.

Am participat în această dimineață la o slujbă religioasă. Dacă ar fi fost să îmi dau „check-in” as fi bifat Catedrala Ortodoxă Veche, dar pe lângă faptul că nu sunt un fan în a-mi deconspira locația, ar fi fost culmea să o fac chiar din Casa Domnului și, în plus, să mai bifez și oareșce stare de genul: „feeling happy” or „feeling saint”.

Șase preoți erau prezenți la slujba de dimineață, iar lumea în gereral era conectată la cuvintele din evanghelie spuse de aceștia. Printre cei de bună credință și cu credință, năpădeau fel și fel de oameni ai străzii, cunoscuți prin limbajul din urbe ca „boschetari”. Norocul nu a fost punctul lor forte în viață, dar nu acesta este subiectul. Aici. Acum. Știm că nu au nici acoperiș deasupra capului, și nici pâinea de zi cu zi nu le este asigurată. Vin la biserică pentru câte o pomană, dar excelează în băuturi alcoolice. Dacă le dai o pâine se uită urât la tine. Dacă le dai o monedă, la fel. Te mai scoți dacă le pui în palmă o bancnotă sau o sticlă cu băutură. Altfel, îți auzi vorbe pe la spate…

Cu toate acestea tot nu mă gândeam că până și la biserică ai nevoie de paznici. Am asistat la o slujbă de pomenire, un parastas, iar prin jurul meu erau coșulețe cu cozonaci, cu sticle de vin sau grâu. Erau aduse chiar pentru pomană. Chiar pentru cei săraci, dar nu numai pentru ei. Când să le dăm, însă, nu mai aveam de unde…

Unii dintre „boschetari” (n.m. nici nu știu exact de ce folosesc ghilimelele) profită de grămezile de oameni care se formează la un moment dat în jurul coșulețelor și șterpelesc, cu o dexteritate de invidiat, tot ce le este aproape de mână. Au dispărut dintr-o dată sticlele de vin. Mai deseară cu siguranță le vor ține de cald…

PS: Povestea a primit o tentă de proximitate pentru că pur și simplu am trăit-o și am simțit-o, dar sunt sigur că este un fenomen general în toată țara. Românie… Românie… Până unde poate merge degradarea?