Și în timp ce Messi se pregătește să cucerească prima cupă pentru Inter Miami, altfel aflat pe ultimul loc în Ligă, englezoaicele și spanioloaicele se pregătesc să decidă cine va fi campioană mondială la fotbal feminin.

Nu mare lucru, nu-i așa, din moment ce fanii diferitelor echipe de linia a doua și a treia din fotbalul masculin planetar, habar n-au și nici nu îi interesează. Nu vorbesc fără mine, am pomenit mai demult de asta colegilor de la sport, iar ei mi-au spus că ei cu foarte mare plăcere, dar, din păcate, nu interesează pe nimeni.

Acuma e drept, situația mea este nițel mai specială. N-am fost un mare fotbalist în tinerețe, nici măcar la nivel de amatori, dar asta nu m-a oprit să fiu în echipa cu care se antrena, pe terenul din Grădiște, Foresta Arad, prima echipă arădeană de fotbal feminin. Și care juca în prima divizie, cum ar veni.

Mai mult decât atât, la Arad s-a desfășurat primul meci internațional de fotbal feminin din România, echipa menționată întâlnind cehoslovacele de la Olimpia Zdar Nad Sazavou. Treaba se întâmpla în 30 iulie 1970, cam tot pe atunci când UTA era în vârful gloriei sale postbaroniale.

Și cum vă spuneam, antrenamentele cu fetele, unele chiar femei, erau atracția zilei, toți dintre noi, indiferent dacă aveam două picioare stângi și alea boante, ca mine, voiam să jucăm cu ele. Nu intru în amănunte, nu uitați însă că eram adolescenți, iar vremurile erau mult înaintea celor corecte politic.

Și acum frișca de pe tort: fiică-mea, cea care v-a scris în zilele trecute despre Sziget, este singura femeie din cele cunoscute de mine care știe mai mult fotbal decât mine. Vorbesc de informații, teorii, chiar dacă în adolescență a încercat și pe bune, dar, asta este, genele nu au prea ajutat-o.

Recunosc, am făcut-o cu mâna mea, prin ’90, când nu avea nici șapte ani, un amic mi-a adus de la Mondialele din Italia un tricou Juventus pentru ea. Ei, de atunci, să vezi fenomen! A început să umble, cu o prietenă de clasă și cu băieții, normal, la meciurile UTA-ei, a învățat italiana urmărind meciurile din campionatul italian, a dat de Liverpool și Barcelona, asta ca să nu mai vorbim de Messi.

Cert este că la discuțiile noastre despre fotbal se uită la mine așa cu privirea aceea a copilului care este nevoit să ierte, ce să facă, lipsurile părinților, nu cred că sunt prea mulți prin Arad și aiurea care știu, indiferent de sex și vârstă, atâta fotbal cât știe ea. Și nu doar așa teoretic, dacă mă gândesc eu bine, cred că nu s-ar face de râs mai nou dacă s-ar apuca să antreneze o echipă din Superligă. Nu UTA, desigur – deși este echipa număru unu pentru ea – ci una acolo ca să își facă mâna.

V-am spus toate astea, intrând puțin și în intimități de familie, doar ca să vedeți ce provincial și fără perspectivă este lipsa asta de interes ce se manifestă pe aici mai nou față de fotbalul feminin. Mai ales dacă o comparăm cu fervoarea pentru baschet, drept, aici la Arad, baschetul feminin este peste cel masculin. Dar, oare cine știe, Aradul are și acum echipă feminină de prima ligă. Am o bere pentru cine știe despre cine și ce vorbesc. Nu mă duc mai departe, dar zic totuși că acest machism de cartier explică multe și din alte cele din câte ni se întâmplă mai nou pe aici.

Și ca să nu întind coarda și mai tare, închei: da, mă voi uita la finala de duminică, din Australia, voi alege meciul fetelor și nu meciul lui Messi cu Nashville, chiar dacă, recunosc și eu spășit, cu Leo nimic nu se compară…