Copa 71 – Lăsați fetele să vină la minge!
Tensiunea era palpabilă în aer. Scârțâiala clasică a podelelor de sală de sport încetase. Toată lumea privea spre colțul din dreapta intrării. Hai, încă o dată, Notaroș, a zis doamna profesoară Szomoru, în speranța că până la urmă tot mă va învăța să servesc la volei. Eram totuși cam la a zecea servă, rezultatul, invariabil, era catastrofal – dacă nimeream direcția, era aiurea unghiul, dacă era bun unghiul, serva nu avea forță, dacă avea forță, o lua aiurea spre geam, spre spaima tuturor celor prezenți. Doamna Szomoru era, ca Cioran, pe culmile disperării. La alte probe, mai ales cele de atletism, eram printre primele din clasă, dar treaba asta cu voleiul era în impas. Naivă, eu îi oferisem doamnei Szomoru o soluție, care a lăsat-o interzisă: ce ar fi să mă lase în curte, la fotbal, cu băieții? În generală, sub un regim mai puțin strict, jucasem cu ei. Știam că mă vor lua în balon, știam și că am limitări, dar mă descurcam. Nici prin cap nu-mi trecea că voi fi următorul Del Piero, dar făceam ceva ce îmi făcea plăcere, și era clar ca bună ziua că eram mult mai pricepută ca la volei. Am petrecut astfel patru ani rămânând, constant, abjectă la volei, si dând bacul la filozofie în loc de sport, noroc că nu mai suntem în Grecia antică, unde nici la filozofie nu mă lăsau.
Observați că am zis Del Piero, nu de alta, dar era adevărat, când m-a întrebat doamna Szomoru dacă știu vreo fotbalistă, am admis că nu. Și mi-am adus aminte de asta privind documentarul Copa 71, la care, din păcate, nu s-a înghesuit publicul arădean. Pentru-că în 1971, în Mexic, se organizase o cupă mondială feminină. Mare brânză, ar zice unii. Da, a fost mare brânză. În 1971 fotbalul feminin era încă interzis în foarte multe țări, și să nu vă gândiți la talibani, ci la bastioane ale egalității de gen, ca Marea Britanie sau țările scandinave. Fotbalul, s-au gândit niște domni în sacouri elegante, e periculos pentru delicatele organe feminine, mai ales sânii și uterul, care s-ar zdruncina în cadrul unor asemenea activități barbare. E interesant că toți acești domni au privit, decenii, netulburați cum frații lor vânjoși se îmbolnăveau în procente îngrijorătoare, de demență, care apoi s-a dovedit a fi legată de loviturile frecvente cu capul imprimate unor mingi grele, care probabil cauzau repetate minicomoții cerebrale. Poate că ar fi trebuit să-i preocupe și creierul bărbaților, dar asta nu era lucrativ, fotbalul profesionist masculin era pe cale să devină o afacere prea profitabilă.
La profit s-au gândit și organizatorii Copei 71: în anul precedent, Mexicul organizase campionatul mondial masculin, puteau deci să folosească aceeași infrastructură pentru a organiza o competiție feminină. Cum FIFA era însă, încă, în epoca de piatră, nu avea federații feminine afiliate, deci nu ar fi primit niciun sfanț. Nu doar atât – s-ar fi putut crea, eventual, o neplăcută concurență, similară celei care a dus, de fapt, la interzicerea fotbalului feminin în Anglia: în timpul primului război mondial, fotbalul feminin devenise atât de popular, încât FA, asociația de fotbal engleză, a decis să-l interzică după reînceperea competițiilor masculine. Să fie siguri de-o treabă.
Intimidate de FIFA, care a amenințat cu represalii împotriva națiunilor care trimiteau echipe la Copa 71, doar cinci țări au călătorit în Mexic, patru țări europene: Anglia, Danemarca, Franța și Italia, plus Argentina, lor alăturându-se gazdele din Mexic. Pentru-că majoritatea stadioanelor nu puteau fi folosite din cauza interdicțiilor FIFA, au rămas cele două stadioane neafiliate niciunui club: Azteca, din Ciudad de Mexico, si Jalisco, din Guadalajara. Organizatorii, dorind să demonstreze că se poate organiza un turneu feminin de succes, au promovat puternic evenimentul, astfel încât toate meciurile s-au jucat la capacitatea maximă a stadioanelor. Privind imaginile de arhivă extraordinare compilate de regizorii documentarului, Rachel Ramsay și James Erskine, ai senzația unei călătorii într-o dimensiune paralelă, unde fotbalului feminin i s-au dat aceleași șanse ca celui masculin. Meciurile au ritm și atmosferă, publicul e implicat și își încurajează favoritele. În paralel, auzim însă vocile unor jucătoare care au participat, moment în care ți se rupe inima. Argentiniencele nu mai jucaseră în viața lor în crampoane, primiseră echipament la fața loculul. Căpitanul de echipă al Angliei, Carol Wilson, care se îndrăgostise de fotbal auzind vuietul de pe St James Park, stadionul echipei Newcastle, a fost invitată la un eveniment festiv al echipei, doar pentru a fi ridiculizată. Tot amuzat și condescendent este și comentatorul de televiziune italian, care o întreabă pe Elena Schiavo cu ce se ocupă, iar ea îi răspunde nonșalant că este mijlocaș dreapta. Și ce mijlocaș dreapta a fost Elena – mică, puternică, dinamică, o energie a la Maradona înainte de Maradona, și o personalitate pe măsură. Turneul a fost câștigat, în cele din urmă, de daneze, în finala epică de pe Azteca. Apoi, au venit uitarea și nepăsarea, următorul turneu, de data asta sub egida FIFA, care a mirosit, în cele din urmă, niște bani, a avut loc abia în 1991.
În zilele noastre, fotbalul feminin este unul dintre cele mai dinamice sporturi din lume. Unii domni sunt din nou supărați, cum că li se bagă fotbalul feminin, varianta asta patetică, comică, lentă de fotbal pe gât. Nu li se bagă deloc, dacă nu vor să se uite la el, așa cum nu vor să se uite la Euroviziune, sau să asculte Taylor Swift, sau să citească Republica lui Platon, nimeni nu-i obligă.
În curând, dacă distopiile visate de UEFA și FIFA vor deveni realitate, acești domni obsedați de forță și viteză se vor uita, într-un circuit etern de eficiență financiară, la același meci infinit între Manchester City și Paris Saint German, două echipe artificiale care nu mai reprezintă nimic din ceea ce face fotbalul un sport atât de pasionant: fotbalul se poate juca oriunde, și poate fi jucat de oricine. Fotbalul reprezintă comunitate, și te uiți la el și dacă joacă niște echipe mai patetice, comice și lente, pentru-că sunt echipa ta, a cartierului tău, a orașului tău, a prietenilor tăi. Fotbalul e valoros atât timp cât înseamnă mai mult decât un aranjament financiar. Vedetele masculine ale zilelor noastre joacă fotbal pentru milioane de petrodolari. Pe Azteca, Danemarca și Mexic au jucat pentru dreptul de a exista.
Filmul documentar „Copa 71” a fost proiectat sâmbătă (5 octombrie) la Cinema Arta, în cadrul festivalului FARAD.
Citește și:
Superstarul și tehnicianul tenisului, Boris Becker și John McEnroe, în a doua seară FARAD
Debutul FARAD#11 și sesiunea Q&A cu Tudor Giurgiu a fost… într-un mod pozitiv „Nasty”
Pe aceeași temă:
Comentariile portalului
Este o idee...
… au fost o respingere clara de catre americani a ideologiei trezite si a politicii democratilor. Trump a castigat, nu doar la colegiul electoral, ci și la votul popular.Trump a (...)
Poate, într-un următor articol, va reflecta autorul asupra cauzelor victoriei atât de categorice a lui Trump, deși predicțiile profesioniștilor indicau un rezultat mult mai strâ (...)