vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Faceți cunoștință cu Alex Popa, noul actor al Teatrului Clasic „Ioan Slavici”! Vine din București și e la Arad deja de un an…

    de Tomck@t | 10 octombrie 2020, 5:04 PM | Cultură | Recomandările editorilor

    0

    Alex Popa în spectacolul „Terapie de grup” (foto: Laurian Popa)

    Într-o seară de toamnă, anul trecut, înaintea unui concert, la intrarea în club am abordat-o pentru prima oară pe actrița Carmen Vlaga ca s-o felicit pentru prestația ei excepțională în spectacolul „Iubirea la oameni”, pe care tocmai îl văzusem cu doar câteva zile înainte. I-am întins apoi mâna și actorului Alex Mărgineanu, cel cu care venise, și l-am salutat cu colocvialul „ciao, ce mai faci?”, dându-mă mare în sinea mea că pe el îl cunosc cât de cât, în sensul că nu făceam cunoștință pentru prima oară. Doar că acel cineva nu era Alex Mărgineanu, m-a informat numaidecât Carmen Vlaga, iar eu, derutat și jenat puțin de situație, n-am avut decât să-mi cer scuze. „Nu-i nimic, se întâmplă des”, mi-a răspuns tânărul care seamănă leit cu Mărgineanu, fără să-mi ofere explicații suplimentare. Nici eu n-am mai avut întrebări suplimentare… doar ca să aflu peste nu mai puțin de un an că acel cineva era un actor proaspăt angajat la Arad și că-l cheamă – ghici! – tot Alex. Dar nu Mărgineanu. Alex Popa.

    De altfel, afirmațiile din ultima perioadă că Teatrul Clasic „Ioan Slavici” are actori proaspăt angajați este o exagerare involuntar-relativă. De fapt, toți cei cinci actori noi au venit la Arad în toamna anului trecut. Trecând însă peste perioada de probă, de acomodare și de repetiții, apoi peste Starea de Urgență și de Alertă, care a închis teatrul mai întâi complet, apoi a restricționat numărul actorilor pe scenă până recent… iată, a trecut deja un an întreg până să-i vedem „în acțiune” pe toți actorii tineri nou veniți. Excepție a fost Diana Ioana Licu (despre care am scris în luna martie), cea care a apucat să aducă pe scena teatrului arădean one-woman show-ul ei, „Bagajul cu oameni”, înainte să „erupă” pandemia. În luna iulie am scris despre Marina Palii, Bogdan Neciu și Ștefan-Gheorghe Dogaru, care au apucat să facă „cunoștință” cu arădenii cu un spectacol mai ușurel, de vară, cu jonglerii cu foc, lupte, scrimă și cabaret.

    Dar cine este cel de-al cincilea actor?

    Nu literalmente al cincilea, nu ultimul, nu cel din urmă, ci… în fine, ați înțeles ideea.

    „Sunt Alex. Am 22 de ani. Nu-mi place frigul, deși sunt născut în decembrie. Sunt din București. Joc tenis, fotbal, ping-pong, mă dau pe longboard, cânt la chitară, bat la cajon. Din anul 2014 sunt membru al Teatrului Studențesc «Podul» – un loc în care pot spune că am avut cele mai frumoase întâlniri d.p.d.v. profesional și în care am legat prietenii de durată. În 2016 am intrat la facultate. Anul trecut, în septembrie, am venit la concursul de angajare organizat de Teatrul Clasic Ioan Slavici, iar din acel moment traseul mi s-a reconfigurat” – a transmis actorul la rugămintea Special Arad să se prezinte cât mai succint.

    L-am mai întrebat și cum i se pare până acum Aradul și mi-a spus că în principiu nu prea se atașează de oraș, doar de oamenii din el. „Mi-am făcut câțiva prieteni. Colegii mei sunt super faini. Mă bucur că pot merge la fotbal și tenis când vreau”.

    Cât despre asemănarea fizică cu Alex Mărgineanu, Alex Popa spune că nu îl deranjează în mod deosebit faptul că mulți arădeni îi confundă, inclusiv prieteni de-ai lui Alex. Mărgineanu. „M-am obișnuit și mi se pare chiar amuzant”, spune Alex… Alex Popa.

    AB9A5267
    Foto: Laurian Popa

    Întâmplător sau nu, l-a înlocuit în cursul acestui an chiar pe Alex Mărgineanu în două spectacole deja, în spectacolul „Disputa”, regizat de Vlad Massaci (co-producție a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” și a Teatrului Nottara din București), preluând personajul Azor, și în „Trei Surori”, regizat de Semion Serzin (tot o co-producție a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” și a Teatrului Nottara), preluând personajul Solionîi.

    Motivul acestor înlocuiri a fost faptul că actorul arădean Alex Mărgineanu este plecat din țară deja de o bună bucată de vreme, în America, și nimeni nu știe concret când va reveni la Arad (l-am contactat, dar încă niciun răspuns). Desigur, asta poate să însemne și că este doar într-o vacanță prelungită, respectiv că revenirea sa este problematică din cauza pandemiei.

    Dar hai să-l lăsăm pe Mărgineanu momentan și să revenim la Alex Popa, mai ales pentru că, văzându-l în rolul „Sziszi” în spectacolul „Terapie de grup”, care s-a jucat în premieră weekendul trecut și în reluare joia aceasta, putem fi absolut convinși că tânărul actor se ridică la nivelul așteptărilor și că-și va „croi” propriul drum în arta teatrală. Chiar îi dorim succes pe această cale și așteptăm cu nerăbdare să-l vedem în cat mai multe spectacole arădene! Atât pe el, cât și pe colegii săi „proaspăt” angajați la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, de altfel.

    Alex Popa are deja un portofoliu considerabil, jucând atât în spectacole de teatru, cât și în scurtmetraje și… într-o reclamă Hyundai din Emirate!

    Primul spectacol de teatru în care arădenii l-au văzut pe Alex Popa în premieră nu a fost, totuși, „Terapie de grup”, ci „Gunoierul”, în regia lui Marian Parfeni, care s-a jucat în această vară în curtea Centrului Cultural Județean, supranumită „Teatrul de vară”.

    Alex Popa a terminat Facultatea de litere și arte – Arta actorului în 2019, la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, unde în prezent își dă masteratul în „Arta interpretării caracterelor dramatice”.

    Așa cum mi-a spus chiar el, din anul 2014 este membru al Teatrului Studențesc „Podul”, aici având la activ și cele mai multe roluri jucate până acum. Până în anul 2016, mai exact, și putem menționa roluri precum „boier conspirator” și „Ștefăniță” în „Ștefan-Vodă”, un spectacol după „Apus de soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea (regia: Cătălin Naum), „om cu costum” în „Acestea ne sunt vremurile” (colaj de poezie americană contemporană, regia: Marius Costache), „studentul” în „The Blue Room/Moon/Mood”, după „The Blue Room” de David Hair (regia: Ana-Ioana Macaria) și „Berenger” în „Rinocerix part one, part two sau câte părți vrei…”, după „Rinocerii” de Eugen Ionesco (regia: Alexandru „Mike” Gheorghiu).

    A mai jucat și în „Ospățul de piatră“, un spectacol după „Don Juan” de J.B. Molière la Teatrul Bulandra (regia: Ana-Ioana Macaria), în „Pisica Verde” de Elise Wilk (regia: Eugen Gyemant), „La Comun” (regia: T. Vinterberg) și, în 2019, înainte să vină la Arad, în „Reunificarea celor două Corei” de Joel Pommerat (regia: Marius Gîlea, Diana Fufezan și Adrian Neacșu) la Centrul de Cercetări Avansate în Domeniul Artelor Spectacolului în cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu (CAVAS-ULBS).

    A jucat și în două filme de scurtmetraj în 2019, în „Cinci” și „Învățată”, ambele regizate de Cosmin Ștefan, precum și într-un spot publicitar în Emiratele Arabe pentru Hyundai, în 2018, în care l-a interpretat pe celebrul fotbalist italian Roberto Baggio.

    Îl vom vedea într-o nouă premieră arădeană pe 18 octombrie, în spectacolul „Carmen Vlaga vorbește cu tine”.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.