Magazinele din Lipova, luate cu asalt de polițiști. Ce au găsit aceștia
Comunicat. Polițiștii orașului Lipova, împreună cu cei ai secțiilor rurale 7 Lipova și 8 Săvârșin au desfășurat, ieri, o acțiune de amploare pe raza de competență,…
Comunicat. Polițiștii orașului Lipova, împreună cu cei ai secțiilor rurale 7 Lipova și 8 Săvârșin au desfășurat, ieri, o acțiune de amploare pe raza de competență,…
Comunicat. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat, ieri, o acțiune în piețele din municipiu, pentru depistarea celor care comercializează bunuri accizabile fără respectarea…
E panică, doamnelor și domnilor, și pare că s-a generalizat. Un bărbat de 33 de ani era panicat pe marginea drumului unei străzi din Arad…
Începând cu 20 mai 2020, țigările mentolate vor dispărea complet de pe piața din România, aceasta fiind una dintre măsurile prevăzute de Directiva Europeană a…
Astăzi s-a dat sentința în procesul în care este inculpat polițistul (n.r. sau fostul polițist?) Sergiu Mârza, în dosarul care face referire la contrabandă cu…
Comunicat. Peste 4,5 milioane de țigarete de contrabandă, disimulate în role de hârtie importate din spațiul extracomunitar, au fost descoperite de polițiștii Inspectoratului de Poliție…
Comunicat. Polițiștii orașului Nădlac, împreună cu cei ai orașului Pecica, Biroul de Ordine Publică, Secțiile 1 și 2 Rurală Arad, sub coordonarea procurorului de caz…
Polițiștii SICE din cadrul IPJ Timiș au declanșat, în această dimineață, o operațiune de amploare care vizează contrabandiștii de țigări. La ora 6, au descins…
Comunicat. Polițiștii au desfășurat, ieri, o acțiune în Piața Mihai Viteazul, pentru depistarea persoanelor care nu respectă legislația privind comerțul cu produse accizabile. În cadrul activităților…
Comunicat. Polițiștii de proximitate din cadrul Biroului de Ordine Publică au depistat un bărbat care comercializa țigări de contrabandă. Polițiștii au depistat ieri, pe Aleea Saturn…
Polițiștii Secției nr. 1 Vlaicu au depistat în Piața Fortuna o arădeancă de 35 de ani, în timp ce oferea spre comercializare, dintr-un autoturism, 2.000…
Parlamentarii din Austria au votat ridicarea interdicției privind fumatul în baruri și restaurante care urma să intre în vigoare în luna mai, în ciuda unei…
În data de 21.12.2017, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Hunedoara, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Poliţiei Municipiului Brad şi a…
În această dimineaţă, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații a Criminalității Economice Arad, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale
Știri Arad. Polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat ieri în trafic, un transport ilegal de țigarete. Polițiștii au depistat și oprit ieri în trafic,…
De la 1 iunie, fumătorii vor scoate mai mulți bani din buzunar, după ce Ministerul Finanțelor a anunțat că va crește acciza la tutun. Astfel,…
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au descoperit ascunse într-un camion, condus de un cetățean român, 177.500…
Date de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că majoritatea fumătorilor din întreaga lume sunt bărbaţi, în proporţie de 40%, în timp ce doar 9%…
Polițiștii orașului Ineu au depistat în trafic, pe raza localității, un bărbat de 49 de ani, din Craiva, în timp ce transporta cu un autoturism…
Mai multe cadre din Armată şi din Ministerul Afacerilor Interne sunt anchetate într-un caz de contrabandă cu ţigări. Ofiţerii DGA efectuează percheziţii pe raza judeţelor…
Autorităţile ucrainene au reţinut 14 presupuşi contrabandişti care au traversat ilegal frontiera Ucrainei cu România şi reveneau pe teritoriul ucrainean, prin Râul Tisa, informează site-ul…
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au depistat în municipiu, la locuinţele a trei persoane, peste 25.000 de ţigarete. Întreaga cantitate de…
La data de 4 decembrie, pe raza județului Arad, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice împreună cu polițiștii orașului Ineu, au desfășurat o acțiune…
Încă o veste proastă pentru fumători vine astăzi, după ce președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind stabilirea condițiilor pentru fabricarea, prezentarea…

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad organizează, în perioada 5–7 noiembrie 2026, la Expo Arad, cea de-a XXXII-a ediție a expoziției AR-MEDICA,...
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat primul deces provocat de gripă din acest sezon, în timp ce numărul infecțiilor respiratorii este în creștere. Doar...
La mai bine de o lună de la lansarea portalului eSănătateaMea, prezența furnizorilor din județul Arad în sistemul de programări online rămâne limitată. Miercuri, 14...

Ce să mai vină, că sunt aici de când e lumea, ați putea zice acum, citind întrebarea din titlu. Și ceva dreptate ați avea în...
O iau ușor, pe îndelete așa, în fond nu toată lumea știe cum e cu politica și cultura. E vorba aici și de vârstă, mă...
Presa din Arad a trecut nonșalantă pe lângă ultimele manifestări „politice” ale lui Gheorghe Falcă. Nu vorbim de cele de pe acum obișnuite și care...

Un tânăr din județul Arad susține că autoturismul său, un Volkswagen Passat, a fost distrus în totalitate într-un incendiu izbucnit în noaptea de 20 spre...
În centrul Aradului, lipit de o clădire monument istoric de pe Bulevardul Revoluției, și-a făcut apariția în ultimele zile o cutie metalică de dimensiuni mari,...
Un cititor ne-a adus în atenție o situație neplăcută cu care se confruntă de mai mulți ani în localitatea în care trăiește: rampele de acces...

Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...
De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...

Ultras Arad se mobilizează pentru a-l ajuta pe Marcel Coraș. La partida de duminică, 18 octombrie, dintre UTA și CFR Cluj, suporterii vor organiza o...
O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...
Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...

Senatorul USR Răzvan Anghel critică formula Guvernului Niculescu, dominată de PSD și spune că revenirea social-democraților la controlul majorității ministerelor-cheie riscă să oprească reformele începute...
De prea mult timp Aradul nu mai are cu ce se lăuda. Dimpotrivă, ploaia inundând stadionul nou-nouț al UTA-ei sau podul ondulat sunt doar câteva...
Senatul a adoptat inițiativa legislativă depusă de deputații USR Ciprian Rigman, Adrian Wiener și Ovidiu Paraschivescu, prin care dreptul la concediu și indemnizație pentru îngrijirea...

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...
Municipiul Arad pregătește pentru Rogera un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea terenurilor și bazelor sportive, cu o valoare maximă estimată de 54,26 milioane lei...
Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...

Uniunea Europeană vrea să consolideze protecția cablurilor submarine din Atlanticul de Nord și Arctica și să îmbunătățească accesul la spărgătoare de gheață, prin noua strategie...
Platforma de închirieri turistice Airbnb a introdus o nouă asigurare opțională destinată călătorilor din mai multe state europene, care promite compensații financiare atunci când vremea...
Un preot român în vârstă de 44 de ani a fost reținut în Grecia, după ce autoritățile elene au pus în aplicare un mandat european...

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

Microsoft afirmă că a dezvoltat un model de inteligență artificială mai performant decât cel aflat la baza GPT-5.6 Sol al OpenAI, folosind doar un sfert...
Ești pe laptop sau telefon și tocmai ai realizat că ai fost victima unei escrocherii, ai accesat un link suspect sau ți-ai dat datele personale...
Modelele AI ar putea deveni capabile, în viitorul apropiat, să se copieze și să se răspândească autonom pe dispozitive conectate la internet, avertizează compania americană...

Filmul „Fjord“, câștigătorul premiului Palme d’Or la Festivalul Internațional de Film de la Cannes 2026, propunerea oficială a României pentru Premiile Oscar 2027, va fi...
Lungmetrajul „Digger”, regizat de Alejandro González Iñárritu și cu Tom Cruise în rol principal, conceput ca unul dintre marile pariuri cinematografice ale anului, riscă să...
„Micile Speranțe”, cel mai recent film al regizorului Alexandru Solomon, una dintre vocile importante ale documentarului românesc, a fost selectat la IDFA 2026 – International...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Robert Plant, Greta Van...
Orchestra Simfonică București aduce Vivaldi Rocks® la Arad, luni, 26 octombrie, de la ora 19:30, la Palatul Cultural. Concertul face parte din Turneul Național Vivaldi...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Kings Of Leon, Kiki...

Îndrăgitul realizator TV și comedian american Jon Stewart va continua să prezinte emisiunea satirică „The Daily Show” până la sfârșitul anului 2028, după ce a...
Actorul scoțian James McAvoy a dezvăluit că a prezentat oficial celor de la Paramount ideea unui serial Star Trek centrat pe trecutul căpitanului Jean-Luc Picard,...
Universul celebrului serial SF „Dosarele X” primește o nouă viață. Platforma Hulu a confirmat oficial că relansarea dezvoltată de regizorul și producătorul Ryan Coogler va...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

Bogdan Selagea, un tânăr de 21 de ani din Arad, a reușit să impresioneze trei dintre antrenorii emisiunii „Vocea României”, în ediția difuzată vineri, 16...
Centrul Cultural Județean Arad (CCJA) a marcat, joi seara, 25 de ani de la înființare, printr-o ceremonie organizată la Muzeul de Artă, la care au...
Concertul susținut luni, 5 octombrie, de A$AP Rocky la Papp László Budapest Sportaréna a devenit rapid viral după ce artistul a ridicat spre public o...

Numărul infracțiunilor sesizate în județul Arad a crescut în primele opt luni ale anului 2026, după ce conducerea IPJ Arad a schimbat programul de lucru...
Ancheta privind traficul de droguri de mare risc continuă cu o nouă reținere, după ce, în data de 15 septembrie 2026, au fost efectuate 33...
La finalul săptămânii, polițiștii din Arad au constatat mai multe încălcări ale legislației rutiere: doi șoferi au fost depistați conducând sub influența alcoolului, alți doi...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)