Zeci de kilograme de cocaină, găsite în lăzi cu banane, în Bulgaria. Acestea au ajuns și în România
75 kg de cocaină, cu o valoare de peste 5 milioane de leva (2,5 milioane de euro) pe piaţa neagră, au fost descoperite într-un depozit…
75 kg de cocaină, cu o valoare de peste 5 milioane de leva (2,5 milioane de euro) pe piaţa neagră, au fost descoperite într-un depozit…
Prim ministrul Viorica Dăncilă a anunţat, joi seara, că Guvernul României va da o ordonanţă de urgenţă care să prevadă pedeapsa cu închisoarea pe viaţă…
Problemele lui George Țucudean par a nu se mai termina. După o primăvară în care a fost supus unei intervenții chirurgicale pe cord, arădeanul a…
Ca să clădești ceva durabil este nevoie de o fundație solidă, trebuie să pleci de jos ca să te poți bucura atunci când ajungi la…
România U21 şi-a aflat numele adversarei pe care o va avea în semifinalele EURO 2019 dacă va ajunge în „careul de aşi” de pe locul…
După ce a apărat o sumedenie de şuturi ale englezilor, unele aproape imparabile, Ionuţ Radu le-a mulţumit din suflet suporterilor prezenţi la Cesena: „Am şi…
România U21 a învins Anglia U21, vineri, scor 4-2, la Campionatul European de tineret. Tricolorii lui Mirel Rădoi câştigă astfel al doilea meci consecutiv la…
Mi-e destul de greu să scriu despre victoria tinerilor „tricolori” de la debutul de la Euro U21, contra Croației. Unele articole se pot scrie ușor,…
Simțim din nou fiorul unui turneu final de fotbal. Ne sunăm prietenii și ne întrebăm unde vom vedea meciul României, căutăm terase cu televizoare ca…
Papa Francisc a sosit, vineri, în România, la Bucureşti. A fost întâmpinat de preşedintele Klaus Iohannis şi soţia acestuia la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”. Ceremonia…
Laurențiu Gavra este din Arad, mai precis din orașul Chișineu Criș. Știe ce înseamnă Europa, știe de asemenea ce înseamnă România, știe cu ce se…
Nu putea trece ziua de 14 mai fără a scrie câteva rânduri despre unul dintre cei mai buni fotbaliști pe care i-a dat Aradul. Marcel…
Simona Halep a vorbit pentru prima dată după înfrângerea din semifinalele FED Cup contra echipei Franței. Simona a jucat fantastic, ea câștigând ambele meciuri de…
Digi Sport 1 va transmite sâmbătă și duminică cel mai important eveniment al tenisului românesc feminin la nivel de echipe, România – Franţa, în semifinalele…
Marius Copil a avut o noapte agitată. Învins ieri de anonimul Benjamin Lock, Marius și-a petrecut seara cerându-și scuze de la colegi, de la staff…
La câteva ore după înfrângerea surprinzătoare în fața lui Benjamin Lock, din Zimbabwe, situat pe locul 546 ATP, arădeanul Marius Copil a postat un mesaj…
În toamnă a jucat o finală cu legendarul Federer la Basel după ce trecuse de Cilic sau Zverev. În februarie în bătea pe un alt…
UTA se zbate la mijlocul clasamentului din Liga a 2-a, iar ultimele rezultate au fost dezastruoase. Gruparea arădeană vine după două înfrângeri grele, 0-3 cu…
Dan Petrescu (51 de ani) revine la CFR Cluj, la mai puțin de un an de despărțirea de gruparea din Gruia, alături de care a…
Ungaria a alocat 3 milioane de euro pentru studiul de fezabilitate a trenului de mare viteză Budapesta – Cluj-Napoca și va face anunțul de achiziție…
George Țucudean, singurul arădean care a fost convocat la lotul de seniori al României pentru jocurile cu Suedia și Insulele Feroe din preliminariile Euro 2020,…
Ford intenţionează să renunţe la peste 5.000 de angajaţi din Germania şi îşi va reduce forţa de muncă din Marea Britanie, în încercarea de a…
Ne-am oprit și noi, toți cei din redacția Special Arad. Am făcut-o pentru că ȘI NOI vrem autostrăzi în România, și noi, ca jurnaliști, vrem…
– Înainte de toate, felicitări pentru realegere în funcţia de preşedinte al Clubului Economic DRW Arad. Eşti la al doilea mandat, nu? Ce îţi propui…

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a lansat, la data de 1 septembrie 2026, așa cum a indicat deja Special Arad (vezi AICI), portalul eSănătateaMea,...
Pacienții din întreaga țară vor avea, începând cu 1 septembrie, acces online la propriile documente medicale, prin noua platformă eSănătateaMea, anunță Casa Națională de Asigurări...
Doar 66 de posturi din cele 190 solicitate au fost deblocate pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad în urma Memorandumului aprobat de Guvern pe...

Înainte de a ne ocupa de personajul colectiv pe care l-am botezat Călin Nicușor Dan Georgescu, câteva cuvinte despre efectele locale ale scandalului central care...
Ieri a fost 22 August, Ziua declarată a Aradului, scriu azi, în 23 August, pe vremuri sărbătoare de nu-ți mai reveneai din flamuri și lozinci....
Cu „Zilele Aradului”, avem două povești. Prima se referă la ce sărbătorim, iar a doua la cum s-a născut această sărbătoare. Începem cu a doua,...

Locuitorii vârstnici din blocurile situate în capătul cartierului Micălaca, către podul rutier peste Mureș, și-ar dori ca Primăria să reînființeze fosta stație din „bucla” de...
Șoferii care circulă frecvent pe porțiunea de bulevard cuprinsă între teatru și strada Tribunul Dobra critică starea carosabilului, despre care spun că s-a degradat tot...
Locuitorii din Apateu se confruntă cu atacuri ale șacalilor, iar crescătorii de animale se plâng de pierderi considerabile și de lipsa unor măsuri eficiente din...

De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...

O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...
Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...

Președintele PNL Arad Gheorghe Falcă a afirmat în cadrul unei conferințe de presă că PNRR este un succes pentru România. „În istoria României, nu am...
Filiala USR Arad a primit vizita ministrei mediului, Diana Buzoianu. În seara zilei de joi, 03 septembrie, aceasta a sosit în orașul nostru, unde s-a...
Senatorul USR Răzvan Anghel critică discursul PSD din ultimele zile privind reformele și fondurile din PNRR, în condițiile în care unele dintre reformele invocate acum...

Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...
Primarul comunei Bata, Cristian Giorgian Matiaș, și-a înaintat demisia din funcție la 24 august 2026, invocând motive medicale, personale și familiale. Plecarea acestuia din funcție...
Primăria Municipiului Arad urmează să organizeze mâine, în 20 august, o licitație publică pentru concesionarea unui teren situat pe Calea Timișorii nr. 125. La prima...

Adunarea Generală a ONU a aprobat o nouă hartă globală care înlocuiește proiecția Mercator, folosită din 1569, și care a distorsionat timp de secole dimensiunile...
Hoții au pus ochii pe cantități impresionante de bere în două incidente separate petrecute recent în Statele Unite și Marea Britanie. În California, poliția investighează...
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat săptămâna aceasta că Vladimir Putin nu intenționează să atace teritoriul NATO, minimalizând informațiile apărute în presa americană despre avertismente...

Dacia traversează unul dintre cei mai dificili ani din ultimul deceniu, după ce cota de piață a scăzut abrupt la 19,8%, față de aproape 29%...
China încearcă să‑și controleze mai strict expansiunea globală a industriei auto, după ce exporturile au explodat în ultimii ani, potrivit News.ro. Autoritățile de la Beijing...
Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări și Prefectura județului Arad anunță că începând cu data de 15 septembrie 2026 se schimbă tarifele pentru emiterea...

Un nou val de informații despre incidentul de breșă cibernetică OpenAI-Hugging Face din iulie schimbă radical proporțiile cazului și deschide o nouă filă a controversei...
Inteligența artificială (AI) începe să lase urme vizibile pe piața muncii din economiile dezvoltate, iar angajații aflați la început de carieră și cei din domenii...
Inteligența artificială intră într-o etapă decisivă în Uniunea Europeană. Începând de duminică, 2 august, devine aplicabilă cea mai mare parte a obligațiilor prevăzute de Regulamentul...

Robert Pattinson a fost aclamat la Festivalul de Film de la Veneția pentru interpretarea sa din „Primetime”, filmul în care îl joacă pe Chris Hansen,...
„Fiul tâmplarului” / „The Carpenter’s Son“ (r. Lotfy Nathan), un thriller supranatural inspirat de anii mai puţin cunoscuţi ai copilăriei lui Iisus, va fi proiectat...
Consiliul Județean Arad și Centrul Cultural Județean Arad continuă Caravana Filmului în cartierele municipiului, cu patru seri de proiecții dedicate copiilor și familiilor. Filmele vor...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Ezra Collective, Denzel Curry...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Grandmas House, Afrofuturistics feat....
Și totuși unde ai fost tu când rapperița Sisi s-a tatuat live pe Scena Mare, m-a întrebat o colegă care bănuia că nu mi-am petrecut...

Comunitatea internațională de fani Stargate continuă lupta pentru a readuce la viață serialul pe care Amazon l-a anulat înainte de începerea filmărilor, scrie CBR. Mișcarea...
Muzeul Lucas de Artă Narativă din Los Angeles, proiectul de suflet al lui George Lucas, se pregătește să se deschidă pe 22 septembrie și promite...
Filmul „Spider-Man: Brand New Day” continuă să domine cinematografele nord‑americane, bifând al cincilea weekend consecutiv în fruntea box‑office‑ului, cu încasări de 22,2 milioane de dolari...

Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...

O nouă ediție Miss Arad, cea cu numărul XXI, a ajuns joi seara la final, iar în urma votului s-a stabilit ca premiul cel mare...
Finalistele Miss Arad 2026 au intrat, începând cu 1 august, în etapa de pregătire intensivă pentru marea finală a concursului, care va avea loc în...
Săptămâna Modei la Arad 2026 se desfășoară în perioada 17–23 august, în cadrul Zilelor Aradului, și include evenimente dedicate modei, frumuseții, creativității și promovării tinerelor...

O mașină de sute de mii de euro a fost găsită de polițiștii arădeni în data de 4 septembrie, anunță Inspectoratul de Poliție Județean. Polițiștii...
Un scandal izbucnit în parcarea unui supermarket din municipiul Arad a necesitat intervenția polițiștilor, vineri, după ce un bărbat ar fi agresat o femeie. Situația...
Un bărbat a fost atacat cu un cutter, în plină stradă, la Sântana, în urma unui conflict izbucnit pe fondul consumului de alcool. Victima a...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)