Aruncat la echipa a doua pentru că a acceptat convocarea în echipa națională a României!





Adi Rus, fostul jucător al lui Sepsi, s-a transferat în vară la gruparea maghiară MOL Vidi. S-a întâmplat chiar în timpul campionatului european U21, competiție la care Rus a evoluat într-un singur meci, cel cu Franța, dar evoluția sa a fost unanim apreciată.
Selecționerul Cosmin Contra l-a inclus în lotul preliminar pentru dubla cu Spania și Malta. În Ungaria, însă, lui Adrian i s-a transmis că ar fi mai bine să refuze convocarea la naționala României, fiind dorit la cea a Ungariei. Rus a acceptat să joace pentru România iar urmarea a fost faptul că maghiarii de la echipa de club l-au trimis la echipa a doua.
„Rus a jucat doua meciuri titular, cand a primit convocarea a fost trimis la echipa a doua. E o situatie mai delicata, el e curtat si de nationala Ungariei. Am vorbit cu el. E linistit, a avut o discutie acolo, s-a pus presiune pe el inainte sa trimit eu convocarea. I-au zis: noi avem nevoie de tine, bla, bla, bla. Baiatul le-a transmis ca vrea sa ramana cu nationala Romaniei, ca a trait niste momente la nationala U21, i-a cantat imnul. Din momentul in care i-am dat convocarea, clubul a avut reactia pe care a avut-o si l-a trimis la echipa a doua. Are meciuri in picioare. Il chem, mi-a placut foarte mult. Are niste calitati foarte bune”, a spus Cosmin Contra la Digisport.
Cotat de site-urile de specialitate la 800.000 de euro, Adrian Rus a ajuns la MOL Vidi pe 5 iulie 2019 și a semnat un contract valabil până pe 30 iunie 2024. Fundașul central a fost cumpărat de formația din Ungaria de la Academia Puskas cu 500.000 de euro. În trecut, Adrian Rus a jucat pentru Satu Mare U19, Fehergyarmat, Balmazujvaros și Sepsi OSK.
Comentariile portalului
Arghir asta ospatarul, le stie pe toate, la cate mese a servit a furat meserie de la fiecare
L-ați citit? Nu ne dați și nouă sursa, că am vrea să-l citim și noi
Aveti dreptate. Se face mare tam tam la misca, ca este mizerie la fantani. Eu frecventez zilnic fantana de la Satu Nou. Nici urma de gunoi. Deci conteaza educatia. Enorm!!!