Ca să clădești ceva durabil este nevoie de o fundație solidă, trebuie să pleci de jos ca să te poți bucura atunci când ajungi la înălțime. Așa este și cu copiii. Trebuie să investești în ei. Nu doar bani, nu doar jucării. Trebuie să le oferi educație, trebuie să îi lași să se bucure, să le implementezi o mentalitate sănătoasă, iar apoi să-i lași să zburde și să-și clădească singuri succesul având mereu un sprijin în cei care i-au crescut.

Când eram mic, pe băncile școlii, mama, tata, chiar bunica se lăudau la fiecare rudă, la fiecare vecin, atunci când eram trimis la te miri ce olimpiadă, fie că era la matematică, la limba română sau altă materie. Așa era în familia fiecărui coleg olimpic și el la ceva. Da, orice cioară își laudă puiul, dar în cazul acestor copii care au luptat până la ultimă picătură de energie pe arșița verii italiene, deja este ceva care depășește cu mult gardul împrejmuitor al caselor în care au crescut, al străzilor pe care au copilărit, al orașelor pe care le reprezintă. Acești copii au făcut furori în Europa și au ajuns la aceeași masă cu reprezentatele țărilor care au dat ultimele trei campioane mondiale la fotbal: Spania, Germania și Franța! Acești copii sunt olimpicii României, ei vor reprezenta țara asta la Jocurile Olimpice de la Tokyo după o pauză de 56 de ani! 56!!! Pentru mulți pare o performanță minusculă, mulți dintre noi nici nu știau că la olimpiadă se joacă și fotbal, dar când spunem că Europa va fi reprezentată în Japonia doar de România și cele trei superputeri amintite mai sus, poate realizăm și noi care este nivelul…

Acest an fotbalistic mă face să rămân cu amintirea a două superbe echipe: Ajax și România Under 21. Prima dintre echipe a fost construită cu migală în celebra academie de la Amsterdam. Am văzut puștii lui Ten Hag cum au zdrobit marile puteri continentale ca Real Madrid sau Juventus, cum a chinuit Bayernul, cedând dramatic în ultima secundă a semifinalei cu Tottenham. Ajax nu a câștigat trofeul, nici măcar nu a jucat finala, dar a câștigat respectul unui întreg continent iar acum marile cluburi se bat pe semnăturile lui De Ligt, Van de Beek, Neres sau Ziech, „bătrânul” Tadic urmând a continua acolo pentru a mai crește o generație de puști printre care acum este și Răzvan Marin.

A doua dintre echipe nu a avut condițiile pe care le-au avut puștii Ajaxului. România U21 s-a construit în mare pe munca și banii lui Gică Hagi, pe inspirația unor părinți de a-și duce copiii la cluburi importante din străinătate și pe decizia celor de la FRF care a obligat cluburile din toată țara să folosească juniorii pe toată durata unui meci, atât în Liga 1 (câte unu, iar din această vară doi), cât și la Liga a 2-a (trei U 21) și a 3-a (trei U 19).

Dar nu putem să omitem faptul că acești copii vin dintr-un fotbal în care unele cluburi din prima ligă nu au stadion și joacă în alte orașe, că în liga a doua sunt terenuri care seamănă cu niște maidane, că media de spectatori la unele cluburi din Liga 1 este de 1.000 pe meci, că în majoritatea cazurilor, principalul finanțator este Primăria din localitate, că de multe ori chiar primarul numește antrenorii etc.

Zece jucători din lotul deplasat în Italia sunt sau au fost formați la Academia Hagi: Căbuz, Manea, Boboc, Ciobanu, Ghiță, Băluță, Cicâldău, Nedelcu, Ianis Hagi și Florinel Coman. Nu pot să nu îi amintesc aici pe Denis Drăguș și pe Răzvan Marin, care au ratat Euro U21 pentru că primul s-a accidentat, iar al doilea nu a fost lăsat chiar de… Ajax.

Ionuț Radu, Pașcanu, Adrian Rus, Vlad Dragomir și George Pușcaș și-au făcut junioratul la cluburi ca Inter, Leicester, Academia Pușcaș sau Arsenal.

Nedelcearu, Andrei Ivan sau Adrian Petre evoluează deja de minim două sezoane la echipe din afara țării, Ufa, Rapid Viena sau Esbjerg. Iar fotbaliști ca Dennis Man, Denis Olaru sau Florin Ștefan sunt jucători de bază în Liga 1, toți trei profitând la timpul lor de acea regulă U21 implementată de FRF. Tot așa s-a remarcat și portarul Andrei Vlad, care a evoluat câteva partide la FCSB tocmai datorită acestei reguli.

Și pentru că a dat „grosul” lotului reprezentativ U21, trebuie să spunem că Academia Hagi este singura din țară care a investit masiv în copii și juniori, iar acest lucru se vede foarte clar. Au fost crescuți într-o mentalitate de învingători, Viitorul Constanța fiind prezentă în aproape toate finalele pe țară de juniori, iar pe multe dintre ele le-a câștigat. Mai mult, cu niște copii în teren, Hagi a cucerit un titlu național și o cupă a României.

UTA a dat și ea doi jucători la Euro, Dennis Man și Adrian Petre, plecați de trei respectiv doi ani să se călească la FCSB sau Esbjerg.

Altfel, generația asta, „Generația de Fier” cum a numit-o căpitanul Ionuț Radu, nu vine să facă curățenie într-un fotbal românesc lipsit de direcție, de valoare la nivel de cluburi, un fotbal românesc căzut sub Liechtenstein din punct de vedere al coeficientului european, un fotbal autohton a cărui campioană a fost eliminată de reprezentanta Luxemburgului. Această generație ne face însă să sperăm din nou într-o echipă națională puternică.

Ceea ce mi-au arătat acești copii vreme de aproape două săptămâni a fost o mângâiere a sufletului, o redescoperire a unor sentimente naționale și mi-au redat plăcerea de a renunța la a face orice altceva atunci când știu că joacă ei. Acești copii ne-au făcut pe mulți să ne certăm cu nevestele, cu iubitele care ne acuzau că numai fotbal au în cap, fără ca ele să se gândească că ceea ce au trăit în aceste săptămâni ar putea fi doar începutul unui deceniu de succese. După cele patru meciuri de la Euro U21, suporterul român se identifică cu acești copii și speră la veri din ce în ce mai fierbinți tot la câte doi ani, fie că e European sau Mondial. Și să vezi apoi certuri domestice…

Acești copii ne-au readus proiectoarele în piețe, ne-au umplut terasele, ne-au făcut să aplaudăm, să înjurăm, să ne îmbrățișăm cu necunoscuți, totul de dragul a ceea ce ne-au arătat.

Da, ieri ne-a bătut Germania, iar unii au sărit ca arși, parcă cu o bucurie în gânduri, că ne-am înecat la mal. Au sărit la câteva secunde după meci pe tastatură și și-au tocit buricele degetelor „urlând” că Ianis nu e fotbalist – de parcă ar fi ceva croitor sau lăcătuș mecanic -, iar Rădoi nu e antrenor. Sunt aceeași care spun că Gică Hagi e blatist sau că Simona Halep este mediocră… Sunt aceeași care au stat în fața televizorului cu o bere rece în față și se plângeau nevestelor că nu mai pot de cald cu clima pornită în timp ce acești copii alergau 10 kilometri pe o căldură de 39 de grade la nivelul gazonului, iar timp de o repriză au făcut instrucție cu nimeni altcineva decât campioana Europei la această categorie de vârstă.

„Generația de Fier” a lăsat acasă Portugalia, a bătut fără drept de apel reprezentanta finalistei ultimului Mondial, Croația, a învins Anglia după un meci în care a arătat acel spirit de învingători, au arătat că nu se mulțumesc cu un egal în fața campioanei mondiale la U20 din urmă cu doi ani. Acești băieți au dictat ritmul într-un meci cu calificarea pe masă împotriva Franței.

În sport, înfrângerea vine de multe ori ca un lucru normal. Până la urmă este o competiție pe care o câștigă, de regulă, o singură echipă. Incluzând calificările la U21, România a pierdut doar două reprize în 14 meciuri, prima de pe teren propriu cu Portugalia, meci încheiat 1-1 și cea de-a doua cu Germania, de aseară, meci încheiat cu scorul de 2-4. Mai mult decât înfrângerea, contează și cum vine ea. Iar acești băieți au pierdut demn, în fața unei echipe mai proaspete din punct de vedere fizic și cu o infinit mai mare experiență în aceste faze ale competiției. Dar ceea ce ne-au arătat acești copii în prima parte ne-a făcut pe unii să exclamăm că poate este cea mai bună repriză văzută vreodată la o națională a României într-un turneu final. Și cam așa a fost…

Pușcaș a fost, și ieri, un „monstru”, Ianis a fost din nou genial, ambele goluri plecând de la el. Dennis Man a depus un efort uriaș fără a avea reușite ofensive, iar Ivan a arătat de ce Rădoi l-a ales pe el. Băluță și Cicâldău au muncit enorm, iar Nedelcearu, Manea, Ștefan și Pașcanu s-au apărat până la ultimul strop de energie.  Același Ianis a arătat însă că este copil și a comis acel penalty care avea să readucă Germania în meci. În urmă cu 35 de ani, tatăl său, Gică Hagi, era titular într-un meci de la Euro 84 contra Germaniei. După o repriză modestă, Lucescu l-a scos la pauză și l-a certat foarte tare. Am pierdut și acel meci, cu 2-1, prin dubla lui Rudy Voller și golul arădeanului Marcel Coraș. Apoi, timp de 16 ani, Hagi a fost mereu printre cei mai buni jucători ai lumii… După trei jocuri și o repriză pline de încărcătură psihică și fizică, aseară, în repriza a doua, copiii au rămas fără baterii, dar chiar și așa au fost până în minutul 90 egalii campionilor europeni.

Ca să închei, mă întorc la o discuție pe care am avut-o cu Florin Purece, fostul jucător al echipei UTA care a cucerit titlul cu Viitorul Constanța în 2017. Se întâmpla în decembrie 2016, iar Viitorul era campioana turului. „Hagi trăiește și respiră fotbal. Dacă stai cu el la masă patru ore, timp de trei ore și 50 de minute îți vorbește despre fotbal. Este tobă, iar pentru el cei mai slabi suntem noi, seniorii, eu, Bănel, Cernat, Neluț Roșu… De ce? Pentru că pentru el, noi ocupăm locul unor tineri. Iar tinerii sunt fantastici. Voi îi vedeți pe cei de acum, dar ce vine din urmă este și mai și… ” Iar în acea echipă, Băluță sau Cicâldău primeau doar câteva minute la câteva meciuri distanță. Iar acum, așteaptă intrarea în scenă nume ca Drăguș, Mățan, Casap, Mihăilă, Ianis Stoica sau al nostru David Miculescu.

Din păcate, momentan, doar Academia lui Hagi produce fotbaliști competititvi în fiecare an. Ceilalți, sunt adunați care de pe unde. Sper ca acest Euro U21 să deschidă ochii celor care investesc în sport și Hagi să aibă concurență, altfel ne întoarcem la ceea ce știam despre fotbalul românesc înainte de acest turneu.

Asta îmi dă speranțe. Asta mă face să cred că ceea ce am văzut în aceste două săptămâni a fost minunat, dar ceea ce va urma va fi de povestit la nepoți. Chiar dacă a pierdut ieri cu Germania, chiar dacă s-a înecat la mal cum le place unora să spună, România U21 mi-a arătat că a depășit deja acel complex național de a ne preda în fața marilor puteri. România U21 mi-a părut exact așa cum a caracterizat-o la final Ionuț Radu:

„Cu ce ramanem dupa acest turneu? Cu mandria ca v-am avut alaturi de noi si ca impreuna ne-am simtit invincibili. Am privit fiecare adversar in ochi cu mandrie, i-am aratat ca nu ne temem, l-am facut sa simta ca Romania e puternica! Am spus la inceput ca Romania va uimi la acest turneu. Asa a fost, dar am realizat asta impreuna. Atunci cand am simtit ca nu mai putem, am primit energie de la voi. Am jucat toate meciurile cu inima! Ne-ati facut sa ne simtim eroi, dar nu stiti ca fiecare dintre voi a fost un erou pentru noi.

Un capitol din cartea de istorie s-a incheiat azi, dar urmeaza altul si apoi altul. Nu ne vom opri aici, va promitem asta! Suntem Romania si nu exista adversar mai mare decat visul nostru: dorinta de a face performanta! Aveti incredere!

HAI ROMANIA!”

Mulțumesc și respect!