vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Nicio jucătoare de la FCC Baschet Arad nu este prezentă în lotul României! Naționala joacă joi la Timișoara

    de Dan Lazăr | 10 noiembrie 2019, 2:50 PM | Sport

    0

    Lotul României de baschet feminin se pregătește pentru „dubla” cu Danemarca și Cehia din preliminariile Euro, primul joc având loc joi, 14 noiembrie, la Timișoara. Deși un centru cu tradiție în acest sport, Aradul nu oferă nicio jucătoare sub tricolor, fiind însă prezente câteva ex-arădence, cea mai titrată fiind Anne Marie Părău, campioană în ultimele sezoane cu Sepsi Sf. Gheorghe.

    „Acvilele” pentru campania europeană sunt: Annemarie Godri-Părău (ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe), Tunde Kilin (Universitatea Cluj-Napoca), Alina Podar (CSM Satu Mare), Carla Popescu (CSM Satu Mare), Ecaterina Armanu (Olimpia CSU Brașov), Romina Filip (Olimpia CSU Brașov), Gabriela Irimia (CSM Târgoviște), Gabriela Mărginean (Cukurova Basketbol), Nora Demeter (ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe), Alexandra Ghiță (CSM Târgoviște), Nicolett Orban (ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe), Elisabeth Pavel (Basket Costa x l’Unicef), Adina Stoiedin (CSM Satu Mare) și Ashley Walker (Passalacqua Basket Ragusa).

    FCC Baschet Arad, amical cu naționala

    Meciul României cu Danemarca va avea loc la Timișoara, în 14 noiembrie, de la ora 18:00, iar peste trei zile româncele vor juca în Cehia. Italia mai face parte din grupa D în calificările pentru Campionatul European din 2021.
    Înaintea duelului cu Cehia, naționala va înfrunta pe FCC Baschet Arad – rămasă de câteva zile fără antrenorul sârb, Dejan Mudresa -, într-un test amical. Confruntarea e programată marţi, 12 noiembrie, la Timişoara, în sala „Constantin Jude”, de la ora 18.00

    „Acvilele” au mers la vot

    „Acvilele” au decis să își facă datoria civică și să nu rateze votul pentru alegerile prezidențiale, astfel că duminică au votat pe listele suplimentare de la Secția de Votare 109⁣ din Timișoara.

    acvilelle la vot

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.