Trafic restricționat pe autostrada A1 Deva-Nădlac, în județul Timiș
Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române informează că pe autostrada A1 Deva – Nădlac, la kilometrul 504, pe sensul către București, în…
Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române informează că pe autostrada A1 Deva – Nădlac, la kilometrul 504, pe sensul către București, în…
Punctele de trecere ale frontierei, aflate la granița cu Ungaria, au început să se aglomereze, sâmbătă, iar timpul de așteptare pentru a ajunge la control…
Polițiștii de frontieră se așteaptă la creșterea traficului în perioada minivacanței de Sfânta Maria, în special la granița cu Ungaria. „Ne aflăm în plin sezon…
Poliția Autostrăzi – Autostrada A1 Deva – Nădlac a întocmit bilanțul pentru perioada ianuarie-iulie 2023. Astfel, s-a stabilit că polițiștii au aplicat mii de contravenții,…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, la sfârșitul săptămânii trecute, 24 de cetăţeni din Sri Lanka și…
Comunicat. Măsurile de fluidizare dispuse la nivelul tuturor structurilor teritoriale ale Poliţiei de Frontieră continuă şi în acest week-end cu suplimentarea personalului până la capacitatea…
Un transport de peste 23 de tone de deșeuri neferoase a fost oprit la PTF Nădlac II, înainte de a intra în România, de poliţiştii…
Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul punctelor de trecere a frontierei Nădlac și Nădlac II au depistat 55 cetăţeni din diverse state care au încercat…
Inspectoratul pentru Situații de Urgență anunță că în urmă cu câteva zeci de minute a avut loc un accident rutier în care au fost implicate…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, ascunși într-un automarfar, respectiv pe jos, 47 de cetăţeni din diverse state care…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, ascunși într-un automarfar, 36 de migranți care au încercat să treacă…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu,…
Într-o postare pe facebook se anunță trecerea în neființă a unuia dintre cei mai longevivi preoți care au servit comunitatea slovăcească nădlăcană și nu numai….
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu,…
Un automarfar a intrat pe contrasens, pe autostrada Arad-Deva, în apropiere de frontiera Nădlac II. Imaginile au fost surprinse de camera video amplasată pe un…
Poliţiştii de frontieră din cadrul punctelor de trecere a frontierei Borș II și Nădlac II , împreună cu lucrători ai Comisariatelor Județene Bihor și Arad…
Poliţiştii de frontieră din cadrul punctelor de trecere a frontierei Nădlac II și Borș II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad și Bihor din…
Șoferul unui camion a fost amendat cu 12.000 de lei după ce polițiștii Biroului de Poliție Autostradă A1 Deva-Nădlac l-au depistat la volan folosind un…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Borș, Girișu de Criș și Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 34 de…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac I și II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, ascunşi într-un automarfar ce transporta pahare de sticlă pe ruta Turcia-Olanda,…
Cei 55 de migranți depistați ieri într-un camion – pe autostrada Arad-Nădlac – au spus anchetatorilor că au plătit câte 3.000 de euro pentru a…
Echipaje de prim ajutor intervin, în aceste momente, pe autostrada Arad-Nădlac, după ce, în urma unui apel la 112, a fost sesizat faptul că dintr-un…

În „Pastila de sănătate” de săptămâna trecută (vezi AICI) am aflat cum anume se pun bazele unei condiții fizice cinstite, pornind de la stadiul de...
Este inacceptabil ca pacienții operați în privat să fie trimiși la stat pentru tratamente post-operatorii, este una dintre afirmațiile postate pe Facebook de către Centrul...
Holurile Ambulatoriului Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad arătau luni dimineață aproape ca într-o zi obișnuită. Bolnavii așteptau în fața cabinetelor, iar forfota asistenților și...

N-am văzut de când sunt atâtea pase la portar ca la Mondialul de fotbal acesta. Portarul a devenit al 11-lea jucător de câmp, munca lui...
Imaginează-ți că nu există ecrane. Că nu te uiți la meciuri pe ele în plină noapte, încercând să nu adormi. Că te duci la stadion,...
În săptămâna care a trecut nu neapărat perfect am fost mai mult departe de Arad, dar asta, în zilele noastre digitalizate, nu mai înseamnă mare...

Șoferii care circulă frecvent pe porțiunea de bulevard cuprinsă între teatru și strada Tribunul Dobra critică starea carosabilului, despre care spun că s-a degradat tot...
Locuitorii din Apateu se confruntă cu atacuri ale șacalilor, iar crescătorii de animale se plâng de pierderi considerabile și de lipsa unor măsuri eficiente din...
Semnalul de alarmă tras de cetățeni și despre care Special Arad a scris recent nu a rămas fără efect. Groapa din Confecții de pe strada...

Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...
Între Dakar și Arad, între pictură, măști sculpturale și muzică, Laye Thioune construiește o artă a emoțiilor tăcute și a chipurilor care, paradoxal, spun mai...

Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...
Dar nu. Iubirea nu poate tot. Iubirea te ține treaz nopți întregi. Iubirea te face să cauți răspunsuri acolo unde nu există. Iubirea te face...

Zona Pârneava–Boul Roșu se transformă vara de zici că este o suburbie de la marginea Parisului, unde poliția nu mai intră deloc. Paranghelii până la...
Președintele PNL Municipiul Arad Sergiu Bîlcea consideră că în urma declarațiilor lui Sorin Grindeanu, directorii și șefii de instituții susținuți de PSD trebuie să își...
Președintele PNL Arad Gheorghe Falcă s-a referit în cadrul unei conferințe de presă la două teme politice de actualitate: formarea unui nou guvern și atacul...

Fostul polițist rutier Stelian Paven, prins în flagrant la începutul acestui an în timp ce primea bani de la un șofer oprit în trafic, a...
Mega dosarul contrabandei de țigări din Arad, cel care a trezit România din somn în dimineața de 13 iulie 2021 cu nu mai puțin de...
Valul insolvențelor de răsunet care afectează mediul de afaceri arădean continuă. După insolvența PAB România, compania controlată de omul de afaceri Sandu Ion, anunțată anul...

Doi turiști greco‑americani au fost răniți marți dimineață în apropierea Acropolei din Atena, după ce un bărbat i‑a atacat cu un cuțit pe o stradă...
Noul prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, și-a început oficial mandatul cu promisiunea unor măsuri rapide pentru reducerea presiunii generate de costul vieții, urmând ca,...
Kevin Keegan, fostul căpitan și selecționer al naționalei Angliei, a murit la vârsta de 75 de ani, la șapte săptămâni după ce a făcut public...

Programul Rabla pentru persoane fizice va fi lansat la finalul acestei luni, în aceeași formulă folosită anul trecut, după ce Ministerul Mediului a decis să...
Producătorul auto american Ford a fost nevoit să reangajeze peste 300 de ingineri de control al calității, după ce sistemele bazate pe inteligență artificială implementate...
Uber pregătește lansarea unui serviciu de robotaxiuri autonome în München, Germania, proiect care ar putea deveni primul de acest fel de pe continent, dacă va...

Compania chineză OnePlus se pregătește să își anunțe oficial retragerea de pe piețele din Statele Unite și Europa, potrivit unor informații apărute în presa internațională,...
Nvidia a decis să amâne cu mai bine de un an lansarea celui mai avansat sistem AI al său, Kyber NVL144, după ce inginerii au...
Platforma Base44, cumpărată anul trecut de Wix, a anunțat lansarea Base 1, primul său model AI dezvoltat intern, conceput special pentru crearea de aplicații web...

Participanții atelierelor de cinema organizate în cadrul Festivalului Underground 2026 își vor prezenta filmele în premieră miercuri, de la ora 19:00, la Cinema Arta. Publicul...
Animația „Elio”, o aventură spaţială emoţionantă care explorează teme precum singurătatea, conexiunile umane şi familia, va fi proiectată la Cinematograful din Grădiște. Proiecția va avea...
Filmul „Odiseea”, una dintre cele mai așteptate producții ale anului, a ajuns în cinematografe la finalul săptămânii trecute, iar reacțiile publicului nu au întârziat să...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la De Staat, Triggerfinger, Thistle,...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Subcarpați cu Vali Umbră,...
Special New Music revine după o pauză îndelungată cu muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Piese noi de la Jack White,...

Marvel a lansat luni seara primul trailer complet pentru „Avengers: Doomsday”, un material exploziv în care X‑Men și Captain America apar alături de restul supereroilor...
Paramount ia în calcul mutarea sediului central din California, în contextul în care statul — alături de alte jurisdicții — se pregătește să dea în...
Disney analizează posibilitatea de a oferi o parte din conținutul Disney+ fără abonament, într-un moment în care serviciile gratuite precum YouTube câștigă tot mai mult...

Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...

Bonnie Tyler, artista devenită celebră prin piese precum „Total Eclipse of the Heart”, „Holding Out for a Hero” și „It’s a Heartache”, a murit la...
După preselecția desfășurată în data de 26 iunie, concursul Miss Arad 2026 intră într-o nouă etapă. Cele 13 finaliste au participat, în data de 1...
Taylor Swift și Travis Kelce și-au unit destinele în cadrul unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente mondene ale anului. Cântăreața și starul echipei Kansas City...

În după-amiaza de 7 iulie 2026, polițiștii Biroului pentru protecție Fodului Forestier și Piscicol au oprit, pentru control, o autoutilitară încălcată cu lemne, pe D.N....
Doi tineri din Arad sunt cercetați penal în urma unor incidente de violență în familie: unul ar fi încălcat ordinul de protecție și și-ar fi...
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad anunță că a început urmărirea penală împotriva unui bărbat de 38 de ani, acuzat că ar fi agresat sexual,...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)