N-am crezut că voi mai apuca și ziua în care eternul președinte al PNL Arad și fost primar al municipiului își va pune cenușă-n cap. Și totuși, uite că viața ne oferă și astfel de surprize, chiar cu o zi înaintea celei în care, la capătul înghețat al lumii, în Alaska, se va întâlni munte cu munte. O întâlnire la fel de istorică, forțând ușor comparația, ca și întâlnirea liderului liberal cu cenușa regretelor.

Să fim, totuși, realiști. De la întâlnirea lui Vladimir cu Donald chiar nu putem avea cine știe ce mari așteptări. Mi-aș dori foarte mult ca războiul din Ucraina să înceteze cât mai curând, dar nu în condițiile dorite de Rusia.

Din păcate, unii chiar nu înțeleg cât de periculoasă ar fi înfrângerea Ucrainei, pentru noi, nu doar pentru Ucraina, țările baltice sau Polonia. Iar Donald Trump este unul dintre aceștia. N-ar fi cenușă-n cap a doliu, n-ar fi tresăriri de orgoliu publicitar, ar fi tragedie adevărată. Pentru toată Europa.

Pentru o pace justă, ar fi nevoie ca Vladimir să-și pună și el cenușă-n cap, ceea ce nu se va întâmpla numai dacă va pierde fără dubii războiul.

Dar, desigur, pe noi nu ne interesează Alaska lor înghețată, ci evenimentele din ograda noastră toropită de caniculă. Printre care, și postarea cernită a lui Gheorghe Falcă, care chiar începe ca un ritual, mai puțin biblic, de transmitere a durerii și metaforic ilustrate cu „cenușa în cap”.

Da, chiar cu metafore începe postarea: „avem nevoie de ordine și adevăr ACUM”, „ România este ca o mașină care a rulat ani de zile cu martorii aprinși în bord”, „ cineva a venit și dorește să repare motorul”. Chiar merită citită postarea, fără glumă.

Mai ales că președintele PNL Arad lansează o critică la adresa clasei politice conducătoare, inclusiv a PNL: „Cei de la volan (și nu uit că și partidul meu a fost la guvernare) știau cu toții că se va strica, dar au tot zis „lasă, merge și așa”, au amânat schimbările, au mințit (da!) că totul e bine, s-au certat între ei pe cine să pună la butoane, în timp ce mașina mergea tot mai aproape de marginea prăpastiei” (sublinierile îmi aparțin, nu și metaforele și cuvintele grele).

Mai mult, europarlamentarul acuză: „pensii speciale de peste 20.000 de lei, posturi de STAT la stat, instituții cu zeci de directori, spitale unde funcționează doar parterul, în timp ce etajele zac închise de ani de zile”.

Și încă nu-i gata: „Adevărul este că România nu mai poate merge mai departe în felul acesta. Nu cu peste 1 milion de oameni plătiți din bani publici, dar cu prea puțină responsabilitate, nu cu salarii nesimțite într-un stat în care profesorii și fermierii abia supraviețuiesc și NU cu o administrație în care se pierd miliarde, dar pare că nu răspunde nimeni”.

Asta nu mai este cenușă-n cap, este manifest în toată regula.

Încet, încet, însă, și-a revenit. O vreme chiar am crezut că i-a fost spart contul. Ei bine, nu, este chiar domnul Falcă, doar puțin mai obosit de epuizanta-i muncă din Comisia pentru Transport și Turism a Parlamentului European, că abia mai are timp să vină pe-acasă la vreo nuntă. Altfel, cu siguranță n-ar fi uitat că domnia sa a fost unul dintre cei care a negociat și s-a certat pentru a-și impune la butoane anumiți pupili.

Bine, la Arad nu a fost nevoie să se certe cu nimeni, pentru că aici doar a dispus și gata, pupilii și pupilele erau la butoane – cine să i se fi opus?

Interesant este că nu ne spune nimic despre „firmele bugetare”, care au abonament la contracte „cu statul”, în care includem și primăriile. Nu de alta, dar la Arad, cât a fost primar, a fost cel care a patronat acest sistem de abonamente.

Cu siguranță a fost obosit și marcat de situația grea prin care trece țara, că altfel ar fi înfierat cu aceeași mânie proletară contractele cu Tehno-nu-mai-știu-cum sau, pentru că tot e la mare căutare după succesul cu podul hobanat, PAB-nu-mai-știu-cum. Asta ar fi fost adevărata cenușă presărată pe cap în semn de pocaință sinceră.

Asta e. Atât s-a putut.

Ne oprim aici cu prezentarea postării, dar vă lansăm invitația de-a o citi. Merită, mai ales pentru partea mobilizatoare a mesajului: „Cei privilegiați de sistem trebuie să fie primii atinși, sinecurile trebuie eliminate, pensiile speciale trebuie tăiate, ordonanțele de urgență prin care s-au creat funcții inutile trebuie abrogate”.

Pupilii și pupilele sale să nu se sperie și să nu-și facă griji, omul vorbea așa, la modul general și, eventual, despre alții. Că altfel, putea cere public celor pe care i-a plantat chiar domnia sa în posturi călduțe să demisioneze, pentru a face loc reformei premierului Bolojan. Așa însă, deși declară că susține reformele guvernului, în realitate le sabotează.

Asta, chiar dacă spune bine că „a venit timpul ca sacrificiile să nu le mai facă doar cei mulți, ci și, sau mai ales (!) cei puțini și privilegiați și cred că e timpul să construim o țară normală, unde regula nu este „descurcăreala”, ci legea și munca bine făcută”. Mare păcat că se exclude din aceste nobile și îndrăznețe idealuri. Ce exemplu minunat ar fi putut servi întregii țări și marii familii liberale.

Acum, dacă am început cu întâlnirea celor doi munți, se cuvine să pomenim și despre postările celuilalt munte al politicii arădene, Mihai Fifor. Domnia sa nu are nicio treabă cu cenușa. Are doar cu partidul său și, desigur, cu șefii acestuia, fie că au fost Dragnea, Dăncilă sau Ciolacu. Deocamdată spre Grideanu încă nu transmite osanale. Omul așteaptă congresul, că poate iese Titus. Mai bine se războiește cu PNL, cu care partidul său este aliat.

O fi și dumnealui obosit. Altfel ar înțelege că lovind PNL este ca și cum s-ar certa public cu primarul Bibarț. De fapt, sigur este obosit, că dacă-i spun altfel iar se supără. Păi, se poate să postezi în primele zile din februarie că ai votat „cu responsabilitate” un buget „de dezvoltare”, plin cu lapte și miere, iar după câteva luni țara să fie în colaps financiar?

Și, mai ales, se poate ca acum să nu-și umple măcar un pumn cu cenușă și să și-o presare pe cap de rușine pentru acea postare și pentru populismul de acum? Răspunsul este clar: cu profundă indignare patriotică, se poate.