Având în vedere Zilele Aradului de 1500 de tone și alte sărbători, e mai greu să îți dai seama ce se întâmplă pe bune în Arad.

Între două ronduri, Bibi a tras o fugă până la București să vadă ce mai e cu Cetatea. Nu de alta, dar treaba a început cam de mult și e tot acolo. Armata, mai precis, arădenii fiind constrânși să organizeze manifestări în piețele din centru, în timp ce piața mare a Cetății ar fi tocmai bună pentru așa ceva.

Vă dați seama, te duci la ștrand, te răcorești și intri pe poarta cea mare, de lângă, în Cetate. Unde găsești orice, nu doar militari. Iar dacă, în cele din urmă, se renovează biserica aceea în paragină, te poți crede oriunde în Europa. Da, acolo, la un pas de vestitul ștrand, aflat și el în suferință de ceva vreme.

Cert este că Bibi s-a dus și a venit. Tot e ceva, chiar dacă nu a rezolvat nimic. Asta e, așa merg lucrurile pe aici, un selfie când pornești la drum, să vadă arădenii că ești activ, lucrezi pentru ei, tăcere apoi, pauză, liniște și pace. Ce poți spune dacă nu ai obținut nimic în afara unei noi amânări?

Bine măcar că s-a mișcat ceva cu podul. Nu, nu e cazul să intrăm în panică, nu se huluie încă, iar dacă se îndepărtează 1500 de tone de material totul se rezolvă. O mică problemă acolo, ține mai mult de amănunt, nu de esență, ce poate însemna 1500 de tone la podul care încearcă să treacă Mureșul acolo unde nu se poate? Cât înseamnă 1500 de tone? Mai nimic, oricum nimic structural, nimic important la ditamai podul.

Deci, 1500 de tone nestructurale. Doar așa, o mică eroare acolo. Nu ca în videoul de la capăt unde e vorba de 16 tone ca viața. Un vagon este egal cu zece tone. Ar însemna că e vorba de 150 de vagoane de materiale de care trebuie scăpat podul. Dar asta este doar unitate de măsură, vagoanele pe bune pot duce cincizeci, mai nou chiar și 70 de tone. Adică, asta ar însemna că cel mult cu treizeci de vagoane se rezolvă surplusul de la podul cel vestit și hobanat. O bagatelă, nu-i așa?

Cu mare greutate am reușit să dau de greutatea totală a unui astfel de pod. E vorba de cel din Bratislava de peste Dunăre – acolo, în capitala slovacilor, Dunărea este doar un pic mai mare ca Mureșul la Arad –, tot hobanat, având o lungime cu puțin peste 300 de metri. Cu un pic mai mult ca cel de peste Mureș de aici, de la noi, cel care are un pic sub 300. Greutatea podului de la Bratislava este de peste 7000 de tone, ceea ce înseamnă că al nostru trebuie să aibă sub 7000. Iar dacă comparăm această valoare cu mărimea cantității care trebuie îndepărtată – 1500 de tone, să ne amintim – asta înseamnă că va trebui scăpat cam de un sfert din podul nostru.

Ceea ce înseamnă că nu este vorba de o nimica toată, așa cum au încercat ai noștri, în frunte cu Bibi, să ne prezinte situația. Cum că e vorba de o reparație, nu de o reconstrucție. Acum, ce să facem, îl înțelegem și pe el, ce să facă omul?

Rămas singur cu podul lui Falcă, izolat în cadrul grupului, face și el ce poate să se descurce mai bine. Face ronduri, se duce la manifestări. Dar nu la orice manifestare, ci doar la alea la care ceilalți subordonați ai lui Ghiță Falcă nu se duc sau se duc așa cu târîita, mai mult de formă.

Uite, cum a fost și la Agora. Da, mall-ul cela deschis în week-end. Și cel care a luat foc în mai, dacă vă mai aduceți aminte. Ei, atunci, la stins focul, s-a dus Bibi. Cine să se ducă, că doară el îi primarul, iar mall-ul e în oraș, nu-i așa? Sau pe aproape.

Acum însă, prins cu Zilele Aradului care nu se mai termină niciodată, cu Cetatea și cu podul hobanat, nemaivorbind de ronduri, Bibi n-a mai ajuns. Și nici măcar Lazăr Faur, viceprimarul care, precum podul, face echilibristică între reparație și reconstrucție, adică între Bibi cel ocupat și Ghiță cel plecat. Da, nu vă mirați, nu e vorba doar de Bruscles, Ghiță și-a pus ochelarii de soare și centura, s-a urcat în mașină și s-a dus la Bucale să se întâlnească cu Nicușor. Pentru că, se știe, cu ăla niciodată nu se știe.

Numai așa se explică de ce nu a fost prezent la Agora. Nicio problemă, erau acolo toți cei care îl reprezintă, în frunte cu președintele de județ Cionca și cu prefectul preocupat de jocurile de noroc din oraș. Și ca să ne arate cum e cu astea, a dat la Agora, după tăierile de panglică, parcă, o bilă la bowling. Spunem parcă fiindcă nu suntem siguri, poza fiind din spate. Și chiar dacă seamănă, niciodată nu poți fi sigur când vine vorba de politicieni. Mai ales de cei locali.

Așadar Bibi nu s-a dus să taie panglici la Agora, l-a trimis pe Sergiu Vlad, celălalt viceprimar, dacă vă mai aduceți aminte de el. Oricum, nu contează, Vlad nu e cu nimeni, nici măcar cu USR-ul, dacă stăm să ne gândim mai bine.

Ei, cam asta a fost săptămâna care a trecut. Sau, mai precis, trebuia să fie.

Cetatea rămâne, podul vi fi reconstruit prin reparație, iar la Agora ne putem duce toată ziua să facem cumpărături, să mergem la un film sau să dăm la bilă în loc să ne pierdem vremea și banii la jocurile cu noroc.

Și mai ziceți că nu e bine la Arad.

Acum când se termină și canicula, vine toamna, bobocii nu se mai numără că profii sunt în grevă, lucruri mărunte la urma urmei până când mai există panglici de tăiat la grămadă.