Încetinitorul de particule – În Aradul ocolit de Boris, dar bântuit de peste două decenii de Gheorghe
S-o iau pe îndelete, c-avem timp. Unii, cel puțin…
Acum că vara s-a dus cât ai număra până la doi, iar toamna a venit așa cum nu ne așteptam, cu furtuni și inundații, nici nu știi cu ce să începi. Cu ciclonul Boris sau cu fiforul, pardon, viforul Gheorghe. Ca să captezi atenția, firesc, că ce altă treabă ai tu, jurnalist provincial care mai crezi în puterea presei adevărate.
De vreme am vorbit, hai să trecem, așadar, la vremuri.
Intense, fără dar și poate – era să scriu dor –, ajunge doar să te gândești la ce se mai întâmplă în lume. Nu, nu de fotbal vorbim, chiar dacă și acolo se întâmplă lucruri trăznite, ci de treburile serioase, de mare importanță pentru viața de zi cu zi a omului prins sub aceste vremuri. Sau vremi? Trecem peste ultima încercare de atentat împotriva lui Trump, peste Putin trecem și mai repede, să ne vedem mai bine de treburile noastre.
Este cât se poate de evident că o dată cu venirea sezonului rece – cam prea rece – s-a declanșat pe aici, pe la noi, și lupta pentru putere. Asta ca să le spunem pe nume lucrurilor pomenite de către cei implicați ca politică, administrație și altele de acest gen. Toate, după ei, în interesul nostru, al alegătorilor. Că ei, nu-i așa, ce interese ar avea aici? Pentru ei e muncă, strădanii și sacrificii, așa cum ne amenință zilnic, Doamnele și Domnii de care vorbim, pe ecranele telefoanelor și laptopurilor pe care mai nou cu greu găsești și altceva în limba română.
Ia să le vedem!
Începem cu naționalul, chiar dacă ne interesează mai puțin.
La acest nivel lucrurile devin clare: Mircea Geoană, dragostea nostră, se va lupta cu Ciolacu, Ciucă și Lasconi. Pentru ceilalți nu are rost să consumăm nervi și curent. Eventual să ne distrăm cu operele de artă pe care le afișează pe Facebook. Totuși, să-l amintim aici și pe Domnul Diaconescu, având în vedere că Domnia sa este un fel de Geoană fără NATO.
Să-i vedem, în final, pe ai noștri ca bradul. La plural nu sună așa de bine. De Brad zicem.
Începem cu Doamna Geanina Pistru, cea care și-a păstrat numele de familie mai nou pesedist și cu toate acestea a devenit vârful de lance al PNL-ului arădean. Am văzut-o și duminica la București, la oficializarea candidaturii lui Ciucă, ne-am și mirat de ce stătea ea lângă Bulbuc și nu lângă Sergiu Bîlcea, cel cu care stă de obicei. Erau acolo toți, candidați și necandidați, în frunte cu viitorul senator Glad Varga, dar, normal, prim-planul era al Doamnei Pistru. Sau al Domnului Bîlcea, depinde de perspectivă.
De altfel, dacă tot veni vorba, este evident că Domnul Bîlcea este campionul imaginilor de pe FB. Desigur, asta dacă facem abstracție de Bibi, cel de neîntrecut în asemenea giumbușlucuri. Văzând prezența online plenară a lui Sergiu Bîlcea, parcă îl și înțelegem pe șeful cel mare de ce a ales-o pe Geanina la Parlament și pe Sergiu la casa omului. Respectiv a oamenilor. Adică Aradul cel ocolit de Boris. Firesc, aici de peste douăzeci de ani bântuie Gheorghe.
La PSD Arad nu sunt probleme: Domnul Fifor este pe val iar, valul ajunge până la posturile de televiziune din capitală, șeful PSD Arad fiind parlamentarul local cu cele mai multe prezențe în media vizuală națională. Restul contează mai puțin, dacă e să fie cu noroc, Domnul Pistru se va întâlni fest cu fosta soție la București. De UDMR n-are rost să zicem prea multe, se pregătesc de Ziua Maghiarilor din Arad, iar Domnul Faragó are locul asigurat. Exact ca și Domnul Hunor Kelemen, candidatul dolce far niente al UDMR la președenția României.
Problema cea mare la Arad este USR-ul.
Mai precis noul val din el, în frunte cu cei doi fruntași de pe liste: Domnul Dorian Curcanu la Senat și Doamna Daniela Sabău la Camera Deputaților. Doctorul Wiener a fost pur și simplu ejectat, e pe locul trei, fără șanse. Nu știm ce să zicem, mai precis nu vrem să zicem la ce ne gândim văzând îndepărtarea celui care de aproape zece ani e USR-ul în Arad. Doar vă trimitem la titlu, vedeți Dumneavoastră.
Și uite așa, tiptil-tiptil, ca să nu creăm panică, ajungem și la AUR-ul din localitate.
Acolo e deocamdată furtună, nu vrem să pomenim aici de Boris, din moment ce în titlul deja menționat am zis de altul, cert este că în afară de Domnul Artimon nu știm cine va fi pe lista pentru parlamentare la AUR-ul nostru mai fițos așa de pe aici. Poate, Domnul Galiș? Dar, credem noi, nici nu prea contează, chiar dacă vor fi, având în vedere firea mai jucăușă a partidului, la mare lucru nu ne așteptăm de la ei. Ne gândim la ultimul parlamentar AUR de Arad, cel care avea nume unguresc, iar acum nimeni nu știe pe unde mai e.
În rest Dumnezeu cu mila, numai mai rău să nu fie, că ne-om descurca noi cumva, așa cum ne-am descurcat și până acum.
În acești 35 de ani trecuți de la chestia aia din decembrie…
Comentariile portalului
Asta ne așteaptă pe toți daca vom vota ,pnl.psd, ciuca ,ciolacu și o să ne ia pe toți dracu ( daca mai stam in colonia asta numita (...)
Si la mine s-a blocat la depunerea primului document. Asta undeva la secunda 30. Cine a fost mai lent de 30-35 de secunde nu a mai prins nimic. 1 minut si 26 de (...)
Romani exagereaza ...zice cineva!dar realitatea ca fiecare face ce il taie capul iar ala cu tirul trebuia identificat si amendat asa tot oamenii necajiti vor fi am3ndati hotii (...)