De ce trenurile cu hidrogen sunt promițătoare, dar nu vor ajunge să fie foarte răspândite
Tot mai multe țări testează trenuri cu hidrogen, România este și ea aproape de a face asta, iar aceste trenuri ar putea fi o soluție…
Tot mai multe țări testează trenuri cu hidrogen, România este și ea aproape de a face asta, iar aceste trenuri ar putea fi o soluție…
La Doha a avut loc în urmă cu câteva minute tragerea la sorți a grupelor Campionatului Mondial din Qatar, competiție care se desfășoară în perioada…
Germania va aloca 3 milioane de euro Republicii Moldova pentru a ajuta la gestionarea crizei refugiaților, va prelua 2500 de refugiați și va dona un…
Germania a suspendat autorizarea gazoductului Nord Stream 2, cancelarul Olaf Scholz declarând marți că procesul de certificare a acestuia nu poate continua date fiind ultimele…
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a fost reales în funcţie, duminică, pentru un mandat de cinci ani. Funcţia de preşedinte al Germaniei este onorifică, iar puterea…
UEFA a înștiințat o mică pizzerie din Germania că va demara procedurile pentru a acționa în instanță patronii localului din cauza denumirii unuia dintre produse,…
Social-democratul a fost ales cu voturile deputaților SPD, ecologiști și FDP în funcția de nou cancelar al Republicii Federale. Astfel se încheie, după 16 ani,…
Oficiali SUA le-au transmis membrilor Congresului că au făcut o înțelegere cu Germania să închidă gazoductul Nord Stream 2 dacă Rusia invadează Ucraina, a declarat…
Incident neobişnuit pe o autostradă din Germania: un şofer român a intrat cu TIR-ul într-un aparat de zbor care se defectase pe o autostradă din…
Peste 2.500 de certificate false de vaccinare, descoperite în 11 din cele 16 landuri ale Germaniei. Se vând cu 200 de euro bucata pe serviciul…
Premierul italian Mario Draghi şi preşedintele francez Emmanuel Macron vor semna săptămâna viitoare un acord pentru a încerca să echilibreze balanţa puterii în Europa după…
Livrările de gaze ruseşti prin conducta Yamal-Europe către Germania au fost din nou oprite de Rusia, potrivit datelor de sâmbătă ale operatorului german al conductei,…
România a transferat din nou pacienți bolnavi de COVID-19 în Germania. Astăzi, 6 oameni au fost duși cu o aeronavă militară a Forțelor Aeriene Germane…
Nu știu ce a fost în mintea lui Rădoi înainte de acest meci cu Germania. Nu știu nici ce a fost în mintea jucătorilor români…
Partida dintre Germania și România începe peste aproximativ o oră pe arena Volksparkstadion din Hamburg, arenă pe care au făcut istorie Dinamo și Rapid. Selecționerul…
Ministerul Afacerilor Externe precizează că autoritățile germane au revizuit condițiile de intrare în Republica Federală Germania, în contextul pandemiei de COVID-19. Noile condiții intră în…
Social-democraţii germani au obţinut majoritatea voturilor în alegerile naţionale, care au avut loc duminică, impunându-se la limită în faţa coaliţiei de centru-dreapta a Angelei Merkel…
Zi crucială în Germania. Alegătorii sunt chemați azi să-și aleagă un nou cancelar, după 16 ani în care Angela Merkel a condus tara, informează Europa…
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania că în perioada 3-7 septembrie (ora 2:00), mecanicii de…
Oricine ar trebui să fie testat pentru Covid atunci când se întoarce în Germania din străinătate, chiar și cei care au fost complet vaccinați sau…
Toți călătorii care sosesc în Germania începând cu acest weekend trebuie să prezinte dovada vaccinării anti-Covid, a recuperării după boală sau un test negativ la…
Bilanţul victimelor inundaţiilor din vestul Europei a depăşit 170 şi mulţi oameni sunt încă daţi dispăruţi, astfel că acest număr ar putea să crească în…
Numărul morților continuă să crească în Germania, după inundațiile masive din ultimele zile. Potrivit ultimelor estimări, peste 130 de persoane și-ar fi pierdut viața iar…
Mai multe persoane au murit şi altele sunt date dispărute în Germania în urma unei grave alunecări de teren, produsă după intemperii violente care au…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Lucrurile la nivel național se calmează încet-încet, Nicușor e primit cu brațele deschise de cei loviți de soartă – și de nepăsarea administrativă – din...
Începem cu numele, mai precis cu prenumele, în sensul că Nicușor Dan va fi primul președinte la care tot românul îi va zice pe numele mic....
Mă pregăteam să mă duc la vot când am auzit că a murit Doru Nica. Pe moment, pentru câteva clipe, am uitat de toate cele....
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Situație demnă de filmele cu proști în curtea blocurilor dintre str. Traian Moșoiu și str. Dimitrie Bolintineanu. Cauza? Un canal de care autoritățile uită periodic....
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Urme ale trecutului și marea sursă de viață. Lumea invizibilă de sub noi. Straturi de ceară, cărbune, pastel și acril, care reproduc, simulează și reliefează...
Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor nesistematice efectuate în zona de competență, 14 cetățeni străini fără...
Pe 31 martie 2025, în jurul orei 21:00, un echipaj de polițiști locali din Arad au predat doi bărbați căutați de poliție pentru comiterea unor...
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad informează că a fost prins un hoț la câteva zile după ce a furat o sumă mare de bani...
Și fermierii arădeni au culturile afectate de fenomenele meteo, atrage atenția deputatul PNL Răzvan Cadar. Acesta a adresat o întrebare ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale,...
Zilele acestea se discută construirea unei majorități parlamentare din care să rezulte un nou Guvern, cu sarcina de a răspunde problemelor economice. Deputatul PNL Răzvan...
Inițiativa privind vaccinarea anti-HPV a fost adoptată în Camera Deputaților cu 213 voturi din totalul de 237, a anunțat deputata PNL Geanina Pistru. Aceasta a...
Damaris Lupu, o tânără de 14 ani, care a oferit un moment impresionant de contorsionism, a câştigat finala concursului „Românii au talent”, sezonul 15, de...
E vorba de o formație englezească de muzică mai aparte, mai deosebită. În mod sigur, alternativă. Cu toate acestea au ajuns și pe aici, pe...
Marți, la Premiile Gopo, actorul Claudiu Bleonț a avut un moment pe scenă alături de fiica sa de 8 ani, căreia i-a spus, ținând-o de...
Gigantul american din domeniul bunurilor de larg consum Procter & Gamble (P&G) a anunțat că va concedia 7.000 de angajați, adică aproximativ 6% din forța...
Acțiunile Tesla, compania deținută de Elon Musk, au scăzut joi, 5 iunie, cu 14%, în contextul în care miliardarul a avut un conflict cu președintele...
Premierul Danemarcei, Mette Frederiksen, a anunțat joi intenția de a interzice purtarea niqab-ului – vălul care acoperă complet fața, lăsând vizibili doar ochii – în...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Oliver Blume, directorul general al Volkswagen, a declarat că grupul auto german ar putea muta producția mărcii Audi în SUA ca parte a strategiei de...
Rețelele sociale au fost recent invadate de o serie de videoclipuri alarmant de realiste, în care așa-ziși „reporteri” prezintă știri fabricate într-un format profesional, dar...
Comisia Europeană a sancțioanat, în total, cu 700 milioane de euro Apple și Meta pentru că giganții tehnologici nu au respectat normele de concurență, informează...
Analiștii din domeniul semiconductorilor sunt de părere că Huawei ar putea fi un lider evident în cursa Chinei pentru a găsi o alternativă pentru cipurile...
În perioada 6-15 iunie 2025, Festivalul Internațional de Film Très Court revine pentru a 27-a ediție, una intensă și incluzivă, în 9 orașe. La Arad,...
Din 6 iunie, cinematografele românești vor găzdui proiecțiile filmului „Muzica Apusenilor”, un documentar de lung metraj liric cu un puternic mesaj ecologic. La Arad, va...
Regizorul iranian Jafar Panahi a fost distins sâmbătă cu prestigiosul Palme d’Or la cea de-a 78-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, pentru...
Propunerea Filarmonicii Arad în acest an pentru mult așteptatul proiect Rock Simfonic este HOLOGRAF SIMFONIC, eveniment cu intrare liberă, în Piața Catedralei, în data de...
În perioada 11 – 12 iulie 2025, la Periam Port, în județul Timiș, Rock la Mureș își deschide din nou porțile pentru cea de-a XIII-a...
Ca printr-un miracol, bustul rabinului Aaron Chorin a revenit din nou acasă, după o înstrăinare de trei decenii, iar comunitatea evreiască din Arad a cinstit...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Comunicat. Consiliul Județean Arad intenționează să depună un nou proiect pentru accesarea de fonduri europene, în vederea înființării unei secții de boli paliative la Spitalul...
Dalia a lansat o nouă provocare pentru cei care cred în bine: pe data de 7 iunie 2025, în Zona de Agrement Mărului, sunt așteptați...
Conducerea Spitalului Județean Arad aduce în atenție o intervenție de urgență – contracronometru – care a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, în...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
1.749,95 de dolari. Aceasta este suma trecută în dreptul senatorului arădean AUR, Teofil Parasca şi a contului @teo.parasca. Numele se regăseşte pe lista întocmită de...
Doi angajați ai Ocolului Silvic Gurahonț au fost reținuți săptămâna trecută după ce polițiștii s-au sesizat cu privire la infracțiunea de fals informatic. Se pare...
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Marius Cheregi a ajuns la 57 de ani și are în spate o carieră impresionantă de fotbalist. A fost lansat de UTA, a ajuns campion...
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este