Germania: Preşedintele Frank-Walter Steinmeier a fost reales pentru un mandat de cinci ani
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a fost reales în funcţie, duminică, pentru un mandat de cinci ani. Funcţia de preşedinte al Germaniei este onorifică, iar puterea se află pe mâna şefului Guvernului şi Parlamentului, notează News.ro. Însă preşedintele german este autoritatea morală a ţării.
Pentru Steinmeier este al doilea mandat de preşedinte. El a fost ales cu majoritate de voturi de colegiul electoral constituit special, care reuneşte deputaţi, aleşi locali, foşti lideri, dar şi personalităţi ale societăţii civile.
Numărându-se printre personalităţile preferate de către germani, „Steini” provine din Partidul Social Democrat, formaţiunea actualului cancelar Olaf Scholz.
Un fost ministru de Externe timp de peste şapte ani, în perioadele 2005-2009 şi 2013-2017, dar şi rivalul înfrânt al Angelei Merkel la Cancelarie în alegerile parlamentare din 2009, i-a succedat în 2017 lui Joachim Gauck, un fost pastor disident în fosta Germanie comunistă.
Sursa: Hotnews.ro.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)