17 elevi talentați de la Colegiul de Arte, premiați cu bursa „JAZZAR”
Ca în fiecare an, în cadrul Festivalului Internațional de Jazz „JAZZAR” s-a oferit și o bursă muzicală prin care tinerii talentați la muzică sunt încurajați…
Ca în fiecare an, în cadrul Festivalului Internațional de Jazz „JAZZAR” s-a oferit și o bursă muzicală prin care tinerii talentați la muzică sunt încurajați…
Bursa de la București a deschis pe roșu, luni dimineață, după ce George Simion a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale de duminică cu peste…
Ambasada Statelor Unite în România, American Councils for International Education (Consiliile Americane pentru Educație Internațională) și Ministerul Educației invită liceenii cu cetățenie română să participe…
Averea netă a lui Jeff Bezos a scăzut vineri cu 15,2 miliarde de dolari, conducând declinul amplu care a şters 134 de miliarde de dolari…
Bursele din întreaga lume au deschis luni în scădere, inclusiv în România, – 3,6%. Bursele europene deschid în scădere: Paris -2,64%, Londra -2,10%, în timp…
Organizatorii Festivalului JAZZAR, care s-a desfășurat în perioada 26-28 mai la Arad, ne-au trimis gândurile „la cald” despre cea de-a doua ediție, cât și detalii…
Acţiunile Credit Suisse înregistrau miercuri un declin de peste 20%, ajungând la un nou nivel scăzut record, după ce Ammar Al Khudairy, preşedintele Saudi National…
Depozitarul Central este singura instituție care poate clarifica ce acțiuni deține fiecare român și dacă aceștia au dividende de încasat. Peste 8,3 milioane de români…
Bursele europene au încheiat tranzacţiile de vineri în scădere puternică, urmând tendinţa globală a investitorilor de renunţare la activele riscante, transmite Reuters. Indicele paneuropean Stoxx…
BT Capital Partners & Banca Transilvania, BCR și BRD vor pune în vânzare începând de luni, 9 noiembrie 2020, a doua serie din acest an…
Anda Ghiga devine a treia tenismenă din Arad care ajunge, (și) grație sportului alb, la studii în Statele Unite ale Americii, după Karina Goia (Barry…
După anunţul de marţi seara al ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, investitorii care s-au speriat au început să vândă acţiuni ale diverselor companii listate la…
Acțiunile Facebook s-au prăbușit, joi, pe bursa americană, după luni întregi de scandaluri și după anunțarea unor rezultate financiare sub așteptările analiștilor, scrie incont.ro. Acțiunile…
Prăbușirea bursei de la New York, de luni seara, a redus substanțial averile celor mai bogați 500 de oameni din lume, cu circa 114 miliarde…
Panică pe Wall Street, luni, odată cu deschiderea bursei. Toţi indicii bursieri s-au prăbuşit. Iar indicele-vedetă al bursei din New York, Dow Jones, a avut…
Producătorul de vin Purcari Wineries Plc (Purcari) a anunțat că intenționează să se listeze pe Bursa de Valori București (BVB), printr-o Ofertă Publică Inițială (IPO)…
Dacă ai obţinut un premiu la olimpiadele naţionale sau internaţionale şi alegi să studiezi în ţară, la o universitate acreditată, poţi primi o bursă prin…
AgroGo, platforma de tranzacționare online a cerealelor și „input”-urilor, a înregistrat un cumul de peste 211.000 tone în ofertele plasate, la doar cinci luni de la…
Guvernul majorează la 250 de lei sprijinul lunar pe care îl acordă elevilor care frecventează învăţământul profesional. Din ce în ce mai mulţi elevi vor…
Știri Arad. Astra Rail Industries în calitate de partener de practică la școala profesională din cadrul Colegiului Tehnic Aurel Vlaicu în parteneriat cu Asociația Economică…
UPDATE: Scandalul privind softul înșelător al maşinilor produse de Volkswagen capătă amploare mondială. Compania a recunoscut că 11 milioane de vehicule diesel livrate în toată…
Criza din China a afectat și piețele financiare autohtone. La ora 17, principalii indici bursieri, BET și BET-FI indicau scăderi de 7,7% și, respectiv, 8,16%….
Cea mai mare companie din România, Petrom, se listează şi pe Bursa de la Londra. Unul dintre acţionarii companiei, Fondul Proprietatea, vrea să-şi reducă pachetul…
Titlurile Facebook au urcat cu 0,8% pe bursa din New York în şedinţa de tranzacţionare de vineri, la nivelul record de 80 de dolari pe…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Începem cu numele, mai precis cu prenumele, în sensul că Nicușor Dan va fi primul președinte la care tot românul îi va zice pe numele mic....
Mă pregăteam să mă duc la vot când am auzit că a murit Doru Nica. Pe moment, pentru câteva clipe, am uitat de toate cele....
La început a fost tăcerea. Nu la facerea lumii, ci la începutul săptămânii trecute. După ce Crin a luat-o-n freză, iar Nicușor a intrat în...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Situație demnă de filmele cu proști în curtea blocurilor dintre str. Traian Moșoiu și str. Dimitrie Bolintineanu. Cauza? Un canal de care autoritățile uită periodic....
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Urme ale trecutului și marea sursă de viață. Lumea invizibilă de sub noi. Straturi de ceară, cărbune, pastel și acril, care reproduc, simulează și reliefează...
Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor nesistematice efectuate în zona de competență, 14 cetățeni străini fără...
Pe 31 martie 2025, în jurul orei 21:00, un echipaj de polițiști locali din Arad au predat doi bărbați căutați de poliție pentru comiterea unor...
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad informează că a fost prins un hoț la câteva zile după ce a furat o sumă mare de bani...
Zilele acestea se discută construirea unei majorități parlamentare din care să rezulte un nou Guvern, cu sarcina de a răspunde problemelor economice. Deputatul PNL Răzvan...
Inițiativa privind vaccinarea anti-HPV a fost adoptată în Camera Deputaților cu 213 voturi din totalul de 237, a anunțat deputata PNL Geanina Pistru. Aceasta a...
Senatorul Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, reacționează după suspendarea temporară a Programului „Rabla pentru Tractoare”. Parlamentarul arădean cere Administrației Fondului pentru Mediu să investească...
Damaris Lupu, o tânără de 14 ani, care a oferit un moment impresionant de contorsionism, a câştigat finala concursului „Românii au talent”, sezonul 15, de...
E vorba de o formație englezească de muzică mai aparte, mai deosebită. În mod sigur, alternativă. Cu toate acestea au ajuns și pe aici, pe...
Marți, la Premiile Gopo, actorul Claudiu Bleonț a avut un moment pe scenă alături de fiica sa de 8 ani, căreia i-a spus, ținând-o de...
O judecătoare federală din Massachusetts a anunțat joi că va bloca temporar decizia administrației Trump de a interzice înscrierea studenților internaționali la Universitatea Harvard, relatează...
Un tribunal american specializat în comerț internațional a blocat printr-o hotărâre publicată miercuri așa-numitele taxe vamale „reciproce” de minimum 10%, inițiate de fostul președinte Donald...
Procurorii din Marea Britanie au confirmat pentru prima dată că au autorizat 21 de acuzații împotriva lui Andrew și Tristan Tate, inclusiv viol, vătămare corporală...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Oliver Blume, directorul general al Volkswagen, a declarat că grupul auto german ar putea muta producția mărcii Audi în SUA ca parte a strategiei de...
Rețelele sociale au fost recent invadate de o serie de videoclipuri alarmant de realiste, în care așa-ziși „reporteri” prezintă știri fabricate într-un format profesional, dar...
Comisia Europeană a sancțioanat, în total, cu 700 milioane de euro Apple și Meta pentru că giganții tehnologici nu au respectat normele de concurență, informează...
Analiștii din domeniul semiconductorilor sunt de părere că Huawei ar putea fi un lider evident în cursa Chinei pentru a găsi o alternativă pentru cipurile...
Din 6 iunie, cinematografele românești vor găzdui proiecțiile filmului „Muzica Apusenilor”, un documentar de lung metraj liric cu un puternic mesaj ecologic. La Arad, va...
Regizorul iranian Jafar Panahi a fost distins sâmbătă cu prestigiosul Palme d’Or la cea de-a 78-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, pentru...
Denzel Washington a fost onorat cu Palme d’Or pentru întreaga carieră la Cannes 2025, în timp ce competiția rămâne intensă, cu filme ce abordează teme...
În perioada 11 – 12 iulie 2025, la Periam Port, în județul Timiș, Rock la Mureș își deschide din nou porțile pentru cea de-a XIII-a...
Ca printr-un miracol, bustul rabinului Aaron Chorin a revenit din nou acasă, după o înstrăinare de trei decenii, iar comunitatea evreiască din Arad a cinstit...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la Faust, Șuie Paparude, DJ...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Comunicat. Consiliul Județean Arad intenționează să depună un nou proiect pentru accesarea de fonduri europene, în vederea înființării unei secții de boli paliative la Spitalul...
Dalia a lansat o nouă provocare pentru cei care cred în bine: pe data de 7 iunie 2025, în Zona de Agrement Mărului, sunt așteptați...
Conducerea Spitalului Județean Arad aduce în atenție o intervenție de urgență – contracronometru – care a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, în...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
1.749,95 de dolari. Aceasta este suma trecută în dreptul senatorului arădean AUR, Teofil Parasca şi a contului @teo.parasca. Numele se regăseşte pe lista întocmită de...
Doi angajați ai Ocolului Silvic Gurahonț au fost reținuți săptămâna trecută după ce polițiștii s-au sesizat cu privire la infracțiunea de fals informatic. Se pare...
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Marius Cheregi a ajuns la 57 de ani și are în spate o carieră impresionantă de fotbalist. A fost lansat de UTA, a ajuns campion...
Comentariile portalului
Degeaba postați comentul de două ori, noi îl vom publica doar odată. Dacă pentru Dumneavoastră asta este cenzura, înseamnă că sunteți pe linie...
Bravo mai Lajos! Da-i inainte cu cenzura !
Valea, pentru dumneavostra ! Parlamentul României Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare Modificări (1), Puneri în aplicare (1), Referinţe (2), Reviste (27), Doctrine (3), Referinţe în jurisprudenţă Text publicat î (...)