joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Investitorii au pierdut azi la bursă ce au câştigat într-un an, după anunţul ministrului de Finanţe

    de Special Arad | 19 decembrie 2018, 4:47 PM | Business

    0

    După anunţul de marţi seara al ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, investitorii care s-au speriat au început să vândă acţiuni ale diverselor companii listate la bursă, iar preţurile s-au dus în jos. Iar alţii care au văzut oportunităţi au cumpărat, astfel că bursa poate fi caracterizată miercuri prin tranzacţiile mari ce au avut loc, scrie Capital.ro.

    Indicele principal al bursei, BET, a ajuns la aproape -12%, întregistrând cel mai puternic recul din ultimii zece ani.

    Într-o zi obişnuită, valoarea medie a tranzacţiilor, rulajul, era de 11 milioane euro. Azi, până la această oră, este de 55 milioane euro, cât într-o săptămână.

    Valoarea de piaţă a tuturor companiilor listate la bursă era marţi seara de 160,78 miliarde lei (34,6 miliarde euro).

    Marţi seara, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat că participanţii la fondurile de pensii administrate privat din Pilonul II se vor putea retrage înainte de termen pe bază de cerere, începând de anul viitor, după minimum 5 ani de participare, iar comisionul de retragere înainte de termen este de 2% din valoarea activelor cuvenite.

    În plus, Teodorovici a anunţat că, începând de la 1 ianuarie 2019, va fi impusă o plafonare a preţului la gazele naturale la 68 lei/MWh, o măsură necesară pentru că, spune el, producătorii vând gazele naturale extrase la un preţ de trei ori mai mare decât preţul de producţie. Măsura se va aplica până în 28 februarie 2022.

    Sursa: Capital

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.