Stăteam de o vreme în expectativă, așteptând unde vor evolua lucrurile.

Nu ascund, ideea salvării clădirii cu turn în care a funcționat prima fabrică de autoturisme de prin părțile acestea ale Europei mi-este familiară de mult și chiar m-am implicat atât cât îmi permiteau timpul și puterile în revalorificarea ei. Ajunge poate să vă spun că acolo am participat la cursuri de protecția muncii pe vremea când lucram la Vagoane în vacanțele de vară de pe vremea liceului. Nu a fost ieri, însă parcă a fost ieri atunci când, împreună cu un bun amic, am făcut o vizită la conducerea americană de atunci a întreprinderii să îi întrebăm care ar fi modalitățile prin care orașul să reintre în posesia clădirii.

Lucrurile au evoluat cum au evoluat, s-au implicat mai mulți fără prea mari șanse, însă e bine de știut că rezultatul final, cel anunțat nu de mult de primarul Aradului, faptul că, în sfârșit, clădirea a devenit proprietatea orașului, este încununarea unui proces îndelungat în care s-au implicat destui oameni și nu doar din partea Primăriei.

Știrea că Primăria vizează la modul serios renovarea și revalorificarea clădirii a venit astfel ca ceva firesc și îmbucurător. Chiar dacă implicarea în acest proces a ultimului viceprimar, Ilie Cheșa de la PSD, arunca o umbră de politicianism, am zis: nu contează cine, important este să fie bine și cum trebuie. Cu atât mai mult cu cât știam că în spatele inițiativei se află același prieten cu care m-am dus acum vreo zece ani la americani.

Numai că după ce lucrurile au început să prindă contur, optimismul meu de bază a început să se clatine, un gust amar al deșertăciunii luîndu-i locul.

Cireașa de pe tort a fost ultima ieșire pe FB al vicelui „însărcinat” cu realizarea HUB-ului. Citez din postarea de ieri a Domnului Ilie Cheșa: „În esență, noi l-am gândit ca un spațiu alternativ multidisciplinar, în care își dau întâlnire arta plastică, arta dramatică, filmul, fotografia, muzica și literatura, având funcțiunea de spațiu creativ de socializare și de petrecere pozitivă a timpului liber.
Vorbim despre ateliere creative și de dezvoltare personală (inclusiv pentru activități școlare extracurriculare și activități intergeneraționale) iar pentru amatorii genului despre spații expoziționale neconvenționale.”

La prima impresie, dacă ne luăm după puzderia de cuvinte emfatice folosite în necunoștință de cauză, pare în regulă, dar nu este. Nu este deloc în regulă.

Și nu vorbim aici despre organigrama deja existentă a noii instituții subordonate primăriei – nu știm cum, ideea este că nu prin vestitul Centru Cultural Municipal, pușculița culturală a primăriei din vremuri imemoriale –, nici măcar despre directorul proaspăt numit, Ștefan Iordănescu, ci despre deturnarea fundamentală a obiectului de activitate. Un nou centru cultural, vezi, Doamne, alternativ și multidisciplinar în care se fac de toate, însă nu se face nimic legat de trecutul și chiar prezentul cam șubred al clădirii: nimic despre industria de automobile, nimic despre muzeul industriei arădene, nimic despre ideea centrală a proiectului de bază.

Să stabilim de la început, cele două nu se exclud: un muzeu dedicat industriei arădene, cu accent pe automobilele MARTA – iar câțiva ani după 1918, Astra, deci, pentru cârcotași și necunoscători, și primele autoturisme românești s-au făcut aici –, nu înseamnă să nu fie și un HUB (centru) de cultură care găzduiește tot felul de evenimente de acest gen, alternative și multidisciplinare, ca să îl cităm pe domnul Cheșa, cel care la rândul său citează din alții. Așa însă chiar nu se vede care este rostul.

Să facă concurență Centrului Municipal de Cultură? Imposibil! Acolo este autostrada banilor arădeni pentru așa numite acțiuni culturale, chiar dacă ele se concretizează în concerte de manele sau Festivalul Berii, asta ca să nu mai vorbim de Zilele Aradului, un fel de festival provincial cu cătlane și bere, având atâta tangență cu ceea ce este adevărata cultură cam cât are administrația Aradului cu Shakespeare. Se pare că ideea ar fi ca în acest nou HUB să se facă și cultură pe bune, de elită și de valoare, garanția fiind proaspătul director, regizorul de teatru Ștefan Iordănescu.

Ceea ce explică și renunțarea la ideea de bază a muzeului industriei arădene. Iordănescu poate fi un om autentic de artă, chiar priceput în renovarea clădirilor vechi de teatru, așa cum a demonstrat la Oravița, unde a participat la revalorificarea teatrului de acolo, cel care concurează ca vechime cu cel din Arad, vestitul Teatru Vechi de care tocmai a scăpat administrația lui Bibi. Dar nu are ce căuta în fruntea unui muzeu al industriei locale, chiar dacă acesta funcționează ca un centru cultural. Iar aici suntem de acord cu domnul Gheorghe Schwartz, cel care apelează la conștiința de artist autentic al domnului Iordănescu.

Numai că, spre deosebire de prozatorul cel mai cunoscut al Aradului, eu cred că atunci când a acceptat postul, domnul Iordănescu știa exact ce acceptă, care îi sunt posibilitățile, avantajele și dezavantajele, nu de alta, dar altfel, așa cum îl știu eu, nu accepta.

Și mai cred că, cel puțin așa cum arată acum, proiectul HUB-ului mARTA este pe un drum greșit, drumul bătătorit al confiscării – de către administrația politicianistă arădeană –, inițiativelor bune cu scopul de a le orienta spre fundătura culturală a loviturilor de imagine din care mai picură și niște bănuți pentru cei implicați și care dau cu înverșunare din mâini…