sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Viceprimarul Cheșa îi bate obrazul, bineînțeles subtil, primarului Bibarț din cauză de… Don Quijote

    de Alin Olteanu | 9 noiembrie 2023, 10:37 AM | Administraţie | Politikos | Recomandările editorilor

    7

    Ieri, într-o postare a „rondului de zi” pe care-l face constant prin Arad, primarul Bibarț (de la PNL) și-a exprimat dezacordul față de decizia de a se desființa trecerea de cale ferată de pe strada Șiriei, o dată cu darea în folosință a pasajului din Micălaca.

    Necunoscând „culisele”, chiar am apreciat poziția primarului și de aceea am și ales să promovăm declarația acestuia. Inclusiv să enumerăm demersurile pe care edilul susține că le-a făcut, dând de înțeles, așa cum o face de obicei, că „eu m-am luptat, eu am făcut, eu fac.. doar eu fac”. Ne aduce aminte de cineva acest comportament, însă nu e cazul acum să ne „afundăm” în subiect.

    Așadar, ieri, primarul, de unul singur, s-a lăudat că nu se va lăsa cu una cu două în războiul purtat cu Ministerul Transporturilor și cu CFR. Ne spunea printre rânduri că are loc o adevărată luptă și noi toți am înțeles că problema nu e rezolvată și că, ce atâta vorbărie, să ne pregătim să ieșim în stradă.

    Astăzi, surpriză! Viceprimarul Cheșa (de la PSD) îi bate lui Bibarț obrazul fără să îi dea numele și, într-o postare pe o pagină de socializare, explică demersurile care au fost făcute și indică persoanele care au făcut lobby pe lângă ministrul Grindeanu pentru ca să nu fie desființată trecerea de cale ferată.

    Vicele spune că problema este ca și rezolvată, dar nu de azi, ci de mai multe zile.

    „Mult zgomot pentru nimic”… decât pentru imagine

    Iată postarea de astăzi a viceprimarului Cheșa: „Am primit nenumărate apeluri telefonice, din cauza unei teme care nu e de actualitate, adică nu a apărut azi sau ieri, și pe care o vom rezolva cu siguranță. Este vorba despre închiderea legăturii dintre strada Șiriei și drumul spre Horia, cei de la CFR dorind să desființeze bariera de la trecerea cu calea ferată, după inaugurarea noului pasaj din acea zonă.

    Colegul meu Eusebiu Pistru, senator PSD Arad, a avut nenumărate discuții cu cei de la CFR și cu reprezentanții Ministerului Transporturilor, solicitând ca acea barieră să rămână funcțională, iar arădenii să poată circula în continuare pe drumul dintre strada Șiriei și Horia.

    Astăzi (ieri – nota red.), am avut personal o discuție cu domnul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu (PSD), pe această temă și am primit asigurări că problema se va rezolva și drumul va rămâne deschis.

    Ulterior, la cererea domnului ministru, l-am rugat pe domnul primar Bibarț să transmitem o solicitare în acest sens la minister, lucru care s-a și întâmplat în cursul zilei de ieri.

    Așadar, dragi arădeni, nu vă faceți probleme. Ministerul Transporturilor condus de colegul nostru Sorin Grindeanu va deschide noul pasaj și în același timp va lua măsuri astfel încât traficul să se desfășoare în continuare și pe sub pasaj. În concluzie, cum ar zice dramaturgul, mult zgomot pentru nimic”.

    După cum se poate ușor constata, vicele îi servește primarului o palmă de toată frumusețea, sugerând că acesta din urmă doar a ieșit în public să se laude… că se luptă cu…nimeni  (dar nouă ne-a adus aminte de Don Quijote), mai mult să sperie oamenii decât să îi liniștească, profitând de asta pentru a-și face campanie de imagine.

    Deși, așa cum spune Ilie Cheșa, problema este rezolvată printr-o simplă hârtie pe care el i-a solicitat primarului să o semneze și să o trimită, iar aceasta a fost „adresată” chiar de ieri, înainte ca primarul să își facă rondul și să se lupte cu ministerul Transporturilor.

    Bibarț adresa ministerul Transporturilor

    Ce spunea ieri primarul Călin Bibarț

    „De ceva perioadă de timp am avut discuții telefonice, în primă fază, cu ministrul transporturilor, cu directorul CFR, la nivel național, iar  la cel regional, la Timișoara, pe același subiect: intenția CFR-ului ca la momentul deschiderii traficului de aici (de pe pasaj, n.red.) să desființeze bariera de pe Calea Șiriei, lucru cu care nu suntem de acord!
    În prima fază, ne-au explicat că e tren de mare viteză și că trebuie alt regim. Le-am arătat că suntem în oraș și că oricum are regimul redus de viteză, iar mai încolo e bariera de la Glogovăț și oricum trebuie să încetinească. Apoi ne-au explicat că este nu știu ce SF (studiu de fezabilitate, n.red.) și PT (proiect tehnic, n.red.) de acum 14- 15 ani.

    O fi fost atunci o situație pe teren și că așa s-a gândit ca la construcția pasajului să se închidă Calea Șiriei.
    Dar nu este normal! Pentru că pasajul preia traficul, în general, de tranzit, de pe DN7, pe centură, frontieră și invers, iar Calea Șiriei face legătura cu Șiria, cu drumul județean și cu toată Valea Crișului și bifurcația spre Valea Mureșului”.

    ***

    Chiar mai e nevoie să spunem ceva? Poate doar să spunem că a început campania electorală…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Daca privim prin prisma logicii politice, se pare că dl.Chesa se cam umple de ridicol. De ce? Pentru ca, daca intr-adevar ar fi facut demersuri pentru rezolvarea pastrarii drumului vechi, e o mare eroare politica faptul ca n-a iesit atunci cu o postare, mai ales ca Facebook-ul era plin de plangeri pe tema asta, una dintre ele fiind semnata tot de un ”partener/adversar” penelist, https://www.facebook.com/mirel.talpes/posts/7495105360516538.
      In plus, cine mai crede in ”am discutat”, ”am vorbit”? De ce nu arata un document, ca doar e vice? Ca pe documentul postat nu apare semnatura. Oare de ce? Ca sa nu mai spunem ca poza cu grindeanu e aproape sigur o chestie de… Photoshop.

      0 voturi
      +1
      -1
    2. Dacă sunt puși pe fapte mari și gata de luptă cei doi politicieni, să se întoarcă la primul pasaj unde se întâmplă ceva similar. Când ieși din Arad pe 6 Vânători, nu poți face dreapta spre Metro, ești obligat să ocolești, pe pasaj. Curios cum cei doi politicieni de carton nu au fost și nu sunt curioși să rezolve această problemă, dar acum sunt brici.

      +14 voturi
      +1
      -1
    3. Grețosi…!
      .
      Interesant ar fi ca, până cei doi se bat în promisiuni și garanții electorale, vreun „Dorel de CFR”, fără să aibe habar de „bătalia de sus”, imediat după deschiderea Viaductului, să vină cu un Buldoexcavator și , în nici 2 ore, să facă să dispară Pasajul. 😉
      Și-apoi, sigur nici dracu n-o să-l mai refacă…!
      .
      Cam la fel cum au făcut idioții și pe Calea 6 Vănători, la CET-lignit, așa cum avea dreptate un Comentator de mai sus.
      .
      Și încă o observație: ambele Pasaje sunt EXACT LA INTRĂRILE ÎN ORAȘ, după care încep casele de locuit (deci NU ÎN PLIN CÂMP!!!); nu cred că e cazul ca trenurile să intre în plină viteză maximă, de 160 km/h în zona urbană, ca apoi să frâneze violent în Gară. 😥
      .
      Nu cred că acolo se pierd minutele prețioase ale CFR-ului.
      Și de asemenea, nu cred că, dacă Pasajele sunt corect executate, cu BARIERE CARE SĂ BLOCHEZE TOTAL lățimea carosabilului (eventual chiar cu „opritoare” suplimentare și pt pietoni sau bicicliști)., ar fi necesar ca trenurile să-și reducă viteza sub 80-90km/h, viteză arhisuficientă pt o intrare enegică în Gară.
      Totul e SĂ VREI…
      și SĂ GÂNDEȘTI…

      +6 voturi
      +1
      -1
    4. Romani! Si voi si …..edilii! Dezbateri! Propuneri! Contrapropuneri! Comentarii….cu aere de specialisti! Mai moale baieti cu tastatura! Hai! La treaba! La treaba! Avem treaba! Nu mai pierdeti timpul …..la munca! Ca acolo-i hiba! Astia care muncim…. suntem putini!

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    5 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.