marþi, 21 mai, 2024

Special Arad Logo

    Viceprimarul Faur vine cu precizări în legătură cu modificarea regulamentului pentru parcări

    Vestea că se va schimba regulamentul pentru parcări, astfel încât persoanele care dețin legitimații de handicap să poată parca gratuit doar pe spațiile special amenajate și evidențiate cu culoarea albastră a stârnit reacții diferite în rândul cetățenilor. Dacă unii au considerat măsura binevenită, mulți au blamat Primăria că își întoarce spatele celor cu probleme de sănătate. Viceprimarul Lazăr Faur a venit astfel cu câteva precizări în legătură cu modificările care vor intra în vigoare.

    Citește și: Se schimbă regulamentul. Parcări limitate, în baza legitimației pentru dizabilități · Special Arad

    „Prin această modificare urmărim stoparea blocării parcărilor din zonele centrale ale Aradului de către unii oameni care își procură, pe nedrept, legitimații pentru persoane cu dizabilități și ocupă gratuit aceste parcări, pe timpul cât sunt la serviciu sau cu alte treburi prin oraș. În detrimentul celor cu adevărat îndreptățiți la un loc de parcare gratuit. Dar și al arădenilor care nu au card albastru, plătesc parcarea, însă nu găsesc, aproape niciodată, un loc liber”, spune Lazăr Faur.

    problema parcari handicap(imagine postată de viceprimar pe pagina sa de Facebook)

    Viceprimarul Faur a specificat că urmează și o dezbatere publică cu cetățenii, în perioada următoare, înainte ca regulamentul să intre în vigoare:

    Înainte de aplicarea actualelor modificări, după Sfintele Paști, vom iniția un dialog cu reprezentanții asociațiilor persoanelor cu dizabilități din Arad, în urma căruia, dacă vor exista propuneri mai bune, realiste, eficiente și legale, suntem dispuși să modificăm, din nou, acest regulament. Deoarece intenționăm să facem tot ce este necesar pentru a respecta dreptul și nevoia adevăratelor persoane cu dizabilități la parcare gratuită.

    Modificarea actuală a regulamentului pentru parcări presupune câțiva pași care să aducă situația sub control și să îi împiedice pe unii concetățeni să mai speculeze actualul sistem.

    În primul rând, am recurs la aplicarea gratuității doar pe locurile albastre pentru a descuraja perpetuarea acestui fenomen. Cum cardurile de parcare sunt eliberate de orice primărie din România, este imposibil să verificăm veridicitatea tuturor. Mai mult de jumătate dintre cardurile folosite în municipiul Arad sunt eliberate de alte primării din județ sau din alte județe. Așa că o altă cale de a descuraja rapid această practică nu credem că există. Această regulă funcționează deja în multe alte orașe pentru a putea ține situația sub control.
    În al doilea rând, numărul locurilor de parcare albastre va fi dublat. Înainte de intrarea în vigoare a noii hotărâri a consiliului local vom avea un număr dublu de parcări albastre în municipiul Arad.

    În al treilea rând, fiecare mașină parcată pe locurile albastre va putea fi verificată mult mai ușor, în condițiile respective nemaifiind vorba despre sute de mașini parcate zilnic, oriunde în oraș, practic imposibil de verificat.

    Luăm, de asemenea, în considerare adoptarea unui sistem nominal pentru eliberarea cardurilor, pentru a face verificarea mai exactă și mai rapidă. Sau eliberarea unui abonament gratuit pentru persoanele cu domiciliul în municipiul Arad, în baza căruia să poată parca oriunde. Și doar cei din exteriorul municipiului (pe care nu îi putem verifica riguros) să aibă gratuitate exclusiv pe locurile albastre.

    Întrebarea este dacă în prezent, în actualele condiții când sute de mașini parchează zilnic gratuit în zonele centrale, persoanele cu dizabilități găsesc locurile libere de care au nevoie pentru a parca?

    Și dacă putem să tolerăm, la nesfârșit, felul în care unii înțeleg să abuzeze de actualul sistem de parcare?

    Am pornit această schimbare tocmai în urma nenumăratelor sesizări venite din partea celor care au, cu adevărat, dreptul și nevoia de a avea asigurată parcarea gratuită. Dar și al celorlalți arădeni care nu găsesc locuri libere în zonele centrale ale orașului.

    Mai precizez că am încercat, inițial, să stopăm acest fenomen prin efectuarea unor controale. Însă este imposibil să controlezi eficient câteva sute de mașini zilnic și să verifici carduri eliberate din toată țara. Tocmai de aceea am recurs la schimbarea regulamentului, pentru a reduce fenomenul și a putea să aducem situația sub control.

    Dacă există o soluție mai bună, suntem dispuși să o implementăm, dar actuala stare de fapt nu mai poate fi tolerată. Totodată, vom urmări dacă măsurile luate de noi vor corecta acest fenomen inacceptabil și, dacă va fi nevoie, le vom adapta situației.

    În final, ce pot să vă asigur este că vom face tot ce este nevoie pentru o situație normală în Arad, privitor la folosirea parcărilor publice”, a transmis viceprimarul Lazăr Faur.

     

    • Citește și: Un loc de parcare, vă rog, lângă Piața Catedralei! · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Acele legitimații ar trebui să aibă un cod QR și sa trebuiască validate ca abonamentele CTP iar staționarea să fie permisă la maxim 2 ore pt orice fel de mașină cu legitimație sau fără și pt plătitori să nu poți închiria mai mult de 2 ore astfel ai asigura un flux, cine depășește sa fie ridicat.
      Ar apărea în soft cine a depășit cele 2 ore valabile pt toate parcările din zona centrală nu doar pt un singur loc,ca alții ar fi în stare sa le mute tot la două ore.

      +6 voturi
      +1
      -1
    2. Nu doar problema parcarilor trebuie rezolvata, mai de graba legitimatiile trebuie verificate ca la cati au nu ar mai trebui sa conduca multi ca ei si daca chiar au primit legitimatia ca au probleme de sanatate nu ca sa nu plateasca o parcare

      --5 voturi
      +1
      -1
    3. Dacă exista astfel de carduri de parcare eliberate nejustificat cei care le folosesc trebuie amendați iar cardul confiscat.
      Legea e simplă: au dreptul la un card de parcare gratuit persoanele cu certificat de handicap accentuat sau grav. Nu se pot folosi cardurile în lipsa persoanei cu handicap. Sa se facă controale și sa se dea amenzi usturătoare. Nu e în mașină persoana cu handicap – amenda! Dealtfel amenda și pentru cei câte ocupa locurile special amenajate.

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    2 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.