Nu merg mai departe, îmi cunosc lungul nasului, oricum, acum, cu explozia primăverii, nici măcar arădenii nu insistă prea mult pe cititul presei, fie ea concretă, pe hârtie, adică sau virtuală, pe telefon, deci.

Mă gândesc că nu sunt prea mulți nici aceia care pricep unde bat cu titlul, tocmai de aceea mă abțin cu alte trimiteri. După ce lansez, normal, citatul care mi-a trezit ideea.

E vorba de vestita vorbă după care prima victimă a războiului este adevărul. Cine a spus-o prima oară nu prea contează, chiar dacă mulți pariază pe anticul și de demultul Eschil, cert este că a devenit un loc comun printre politicieni și oamenii preocupați de mersul treburilor comune odată cu primul război mondial.

Foto: ДСНС України / Serviciul de Urgență al Ucrainei, Facebook

Și deloc întâmplător. Războaiele de dinaintea secolului XX îi implicau doar pe cei care participau la conflict, numărul lor fiind de ordinul zecilor de mii, oamenii n-aveau ziare și telefoane mobile, aflau de câte o bătălie dintr-asta poate cu luni după ce a avut loc undeva departe de ei. Au existat și cazuri excepționale când un conflict implica o comunitate întreagă, dar acestea erau într-adevăr excepții. Războiul era ceva oarecum colateral și firesc, treaba unora care cu asta se ocupă și de care puteai face abstracție dacă nu erai direct interesat sau implicat.

Odată însă cu Primul Război Mondial lucrurile s-au schimbat fundamental. Înainte de toate datorită armatelor și armelor moderne, din ce în ce mai mari, mai multe și atât de eficiente încât puneau în pericol și viața civililor aflați la distanțe din ce în ce mai mari. Mai mult decât atât, în cel de al Doilea Război Mondial, civilii au devenit ținta adevărată și decisivă a milităriei. Nu mai intrăm în amănunte, ajunge să amintim bombardarea orașelor, bombele aruncate pe Hiroșima și Nagasaki. Și atunci încă nu am pomenit de Holocaust.

Foto: ДСНС України / Serviciul de Urgență al Ucrainei, Facebook

Războiul a devenit o realitate de zi cu zi prin presa care s-a modernizat continuu, ajungând astăzi să fie prezent în fiecare clipă de viață al omului „conectat”. Dar deja și în copilăria mea, prin radio și televiziune, auzeam zilnic de război, de numărul de victime de-o parte și alta, fără să mai vorbim de propaganda adiacentă. Telejurnalul se deschidea cu ultimele știri din războiul din Vietnam, cu atrocitățile pe care le comiteau americanii împotriva pașnicilor vietnamezi înarmați de sovietici. De ruși, adică. Ca norocul, a început relativ repede cultul personalității lui Ceaușescu, ceea ce a schimbat datele problemei, primele știri referindu-se la ce vrăji a mai făcut geniul Carpaților și nevastă-sa, academiciana cu trei clase.

Ceea ce vreau să spun este că adevărul are viață grea și pe timp de pace. În război măcar știm o treabă: adevărul este sacrificat cu zâmbetul pe buze, minciuna este cumva la vedere, în fond în situații excepționale orice devine posibil. Everything goes, cum spune englezul, minciuna fiind cea mai mică problemă din moment ce războiul contravine tuturor celor zece porunci despre care, în momentele noastre mimate de mare înălțare spirituală, susținem tăios și ipocrit că ne clădim viața, din moment ce cu toții ne considerăm creștini, cum ar veni.

Foto: ДСНС України / Serviciul de Urgență al Ucrainei, Facebook

Problema cea mare cu războiul este că împarte lumea în două. Lumea aceea care, o știm cu toții, este, ca și adevărul de altfel, una. Ca la un meci de fotbal – în fond, jocurile sportive reprezintă sublimarea războiului, vezi tradiția Olimpiadelor –, adevărul contează mai puțin sau deloc, important este cu cine ții. Iar asta este ceva ce ține de viața fiecăruia, de experiențele și mediul său, de influențele de care, de cele mai multe ori, individul nici nu este conștient.

Eram întâmplător cu un tânăr școlit, chiar rafinat din multe puncte de vedere. Venise vorba, în asemenea vremuri până la urmă vine vorba și despre evenimentul cel mai important al momentului, în cazul nostru de războiul din Ucraina. Eram aproape convins că tânărul cu interese occidentalizate evidente, un as al calculatorului, dar interesat și de artă și alte cele, se va arăta revoltat de agresiunea putinistă.

Și totuși nu am fost foarte surprins să aflu că, da, agresorul este în mod evident Rusia, dar nici ceilalți nu sunt cu mult mai breji. Și da, Putin și ai lui mint cum respiră, dar nici ceilalți nu spun adevărul până la capăt. Ba, mai mult, mint și ei de îngheață apele. Și uite așa am ajuns la vechea înțelepciune despre care am vorbit mai sus, încercând să nu ajungem nici noi la război, în fond, a conchis tânărul, nu este războiul nostru.

Foto: ДСНС України / Serviciul de Urgență al Ucrainei, Facebook

Nu am încercat să îl conving, am deja o vârstă, știu cum funcționează ideea fixă.

Dacă aveam cu cine să discut, aș fi vrut să-i spun că nu, adevărul nu dispare nici cu războiul, ceea ce dispare este interesul pentru el al părților implicate. Nu de alta, dar adevărul, acela care este peste tot și deasupra noastră, este clădit, se naște spontan și natural din concepția vieții ca valoare supremă.

Indiferent de vremuri, interdicția uciderii este prezentă în toate culturile. Există un singur context când ți se iartă: acela în care viața ta este amenințată.

E atât de simplu în fond: l-a amenințat cineva pe Putin sau pe Mama Rusia, în numele căreia pretinde că vorbește, cu moartea?