Ce minciuni a spus Putin în interviul cu Tucker Carlson? Jurnalistul american nu l-a contrazis
Interviul luat de jurnalistul american Tucker Carlson lui Vladimir Putin a făcut deja înconjurul lumii și sunt, probabil, mulți oameni care se întreabă cum de liderul rus nu își mai amintește când a avut ultima convorbire cu Joe Biden, dar citează cu precizie date din istoria Rusiei.
Serghei Goriașko, jurnalist la POLITICO, a căutat printre răspunsurile liderului de la Kremlin și au găsit mai multe contradicții și inexactități.
Ce a spus Putin? „Nu este adevărat că am spus că America urma să lanseze un atac surpriză împotriva Rusiei. Nu am spus asta”.
De ce este greșit? Putin a justificat invazia Ucrainei spunând că există o amenințare din partea SUA. El a afirmat cu doar trei zile înainte de începerea războiului: „Știm și cine este principalul adversar al SUA și al NATO – este Rusia. În documentele NATO, țara noastră este declarată oficial și direct principala amenințare la securitatea euro-atlantică. Și Ucraina va servi drept baza de lansare pentru un astfel de atac”.
Ce a spus Putin? „Președintele Ucrainei a interzis prin lege negocierile cu Rusia”.
De ce este greșit? Președintele Volodimir Zelenski a semnat un decret care interzice negocierile în mod specific cu Putin, nu cu Rusia ca țară.
„Cu acest președinte rus, este imposibil. El nu știe ce înseamnă demnitate și onestitate. Suntem pregătiți pentru dialog cu Rusia, dar cu un alt președinte”, a spus Zelenski.
Putin, totuși, se percepe pe sine ca fiind singurul reprezentant legitim al Rusiei. Oficialii săi cheie împărtășesc aceeași impresie: „Nu exista Rusia astăzi dacă nu exista Putin”, a spus Viaceslav Volodin, șeful Dumei de Stat.
Ce a spus Putin? „Rusia chiar a fost de acord voluntar și proactiv cu căderea Uniunii Sovietice. … Până la urmă, căderea Uniunii Sovietice a fost efectiv inițiată de conducerea rusă”.
De ce este greșit? Fostul președinte rus Boris Elțîn a fost unul dintre cei trei semnatari ai Acordurilor Belaveja din decembrie 1991, care s-a declarat dizolvarea URSS. Dar prăbușirea URSS a fost în primul rând rezultatul luptelor politice și economice interne, cu mai multe republici sovietice declarându-și independența împotriva dorințelor Moscovei.
sursa: Adevărul
Comentariile portalului
Daca nu sunt artificii, cum explici fenomenul? Am copii la școală , ambii la școală la care sunt arondați si anume Gen 4. Au colegi in clasa de peste tot, de (...)
Nu știu. Lumineaza-ne. Care sunt artificiile și eventualele ilegalități pe care le insinuează celălalt deștept ?
@iman, habar n-ai ce vb. Stai in banca. Zice bine cel de mai sus. Cate clase trebuie sa aiba o scoala? Cum se calculeaza? Anator ce esti.