Drum lin, Hary Audersetz… Comunitatea rock și moto din Arad te plânge
Avea doar 42 de ani și s-a stins fulgerător. S-a electrocutat… Hary Audersetz nu a fost vreo vedetă locală, dar a fost un prieten adevărat pentru toți cei care l-au avut aproape.
Pasionat de motociclete și de rock, Hary și-a construit un mod de viață din astea.
De etnie germană și cu rădăcini maghiare, Hary s-a născut și a crescut în Aradul Nou. A plecat apoi pentru câțiva ani în Germania, dar de acolo revenea mereu acasă, pentru că pentru el Arad a însemnat tot timpul acasă. Aici a crescut, aici a trăit, aici s-a căsătorit. Chiar dacă în ultimii ani avea domiciliul la Battonya, tot la Arad revenea.
„L-am cunoscut încă de când era mic. Era un tip extraordinar, pasionat de motociclete și de muzica rock. Tot timpul meșterea câte ceva. Era preocupat și de mecanică și lucruri din astea. Ne vedeam des la concerte. Era un tip foarte cald, jovial, sociabil cu glumele la el tot timpul. Un băiat foarte deschis care nu vedea deloc viața în alb și negru”, spune Gabi despre cel care a părăsit această lume.
Pe contul său de facebook avea un nick name care îl caracterizează: „gepmester”. În traducere înseamnă meșter de motoare, ceea ce îi trădează pasiunea despre care scriam mai sus.
Avea mulți cunoscuți și multe cunoștințe, iar când un astfel de membru al unei comunități pleacă spre o altă lume, golul lăsat de el nu se va putea umple niciodată.
Motocicliștii și rockerii arădeni cu siguranță nu-l vor uita niciodată…
Drum lin, Hary!
Comentariile portalului
Pentru domnul Ionut_"Prezumtia de nevinovatie" functioneaza intr-o tara in care functioneaza justitia. Din pacate in Romania justitia este compromisa, zilnic vedem injustie prin protejarea infractorilor .
Din imaginile pe care le folositi in articol nu rezulta ca preotii ar participa la o adunare politica alaturi de politicieni .
Bravo domnul Lajos sunteti singurul care dati la temelie mafiei lui Falca!!