Dispare piața și vine Monumentul Marii Uniri? Decizia finală, în mâinile consilierilor
Viceprimarul Aradului, Călin Bibarț a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că în urma discuțiilor avute cu reprezentanții Ministerului Culturii și cu sculptorul Florin Codre, se pare că s-a ajuns la un consens în ceea ce privește amplasarea Monumentului Marii Uniri: Piața Catedralei.
Ministerul Culturii a solicitat în scris, în 2 august, municipiului Arad să legalizeze decizia printr-o hotărâre de consiliu, astfel că singura „piedică” pentru amplasarea în locația menționată mai este doar votul consilierilor locali. Hotărârea va fi supusă votului joi, 17 august, în cadrul ședinței CLM.
Călin Bibarț a menționat că, în cazul în care decizia va primi undă verde în Consiliu, hala metalică din Piața Catedralei va fi demontată și, în urma unei analize, va fi relocată unde va fi nevoie în oraș, iar în ceea ce privește restul piețarilor, se discută mutarea acestora într-o altă locație. Primăria are achiziționate clădiri în zona Turnului de Apă, care au funcționat anterior ca depozite pentru teatru. Acolo se speculează că ar putea fi mutată piața, căci clădirile au în față o piațetă și ar putea găzdui acțivități comerciale. Pe de altă parte, Călin Bibarț a spus că s-ar putea lua în calcul și ideea de piață ambulantă, ca în occident, în care piețarii să își monteze tarabele în Piața Catedralei, să vândă pe parcursul unui program prestabilit, după care să demonteze tarabele, iar în marea majoritate a timpului zona să fie cu aspect precum, de exemplu, piața Avram Iancu.
Decizia finală rămâne, totuși, în mâinile consilierilor locali municipali, însă viceprimarul Bibarț și-a exprimat dorința obținerii unui vot favorabil, în unanimitate, din partea acestora, ca monumentul să poată fi amplasat la timp, înainte de celebrara Centenarului.
Comentariile portalului
Dacă asta vor înțelege din ce am scris, este doar treaba lor. Am și precizat că îmi cer iertare, dar nu-mi pun cenușă-n cap și nici nu retractez (...)
Adevărat a înviat! Cum să nu putem, noi, oamenii să iertăm? Sigur că putem. Chiar avem datoria de a învăța să iertăm. "... precum și noi iertă (...)
BRAVO, BRAVO,!!!!!!