Hristos a înviat! Lumina învierii să vă aducă liniște, iubire și pace în suflete, sănătate și înțelepciune. Și puterea de a vă ierta greșiții, dar și bucuria de a primi iertarea de la cei față de care ați greșit. Cu toții greșim și avem nevoie ce puterea de a ne înțelege greșelile proprii, dar și pe ale altora.

Și avem nevoie de iertare, mai ales aceste vremuri tulburi.

Desigur, nu din cauza vremurilor am fost dojenit zilele trecute de un prieten și coleg. Și pe bună dreptate. Am fost aproape să comit o mare greșeală, iar dojana prietenească m-a ajutat nu doar să evit greșeala, ci mai ales s-o înțeleg. Dovadă că la nicio vârstă nu-i târziu să înveți câte ceva.

Aceste rânduri, născute din gânduri la vreme de sărbătoare nu vor fi un comentariu despre politică, oricât de apropiate sunt alegerile locale și europarlamentare, nici despre administrație, despre legi strâmbe ori nedrepte și neînțelese, nici despre corupție sau alte nelegiuiri. Este, totuși, a doua zi de Paște și se cuvine să lăsăm cele urâte pentru mai târziu.

Dar va fi vorba despre unii dintre cei implicați în politică, administrație sau în comiterea unor fapte nu tocmai demne de laudă. Oameni despre care am scris, pe care i-am criticat, oameni despre care am făcut dezvăluiri, pe care i-am „anchetat” pentru anumite fapte, vorbe sau gesturi nedemne de funcțiile pe care le ocupă sau de poziția lor în societate.

Oameni cărora, acum, le transmit o mare rugăminte: să mă ierte.

Nu-i o glumă și nici o rugăminte de formă. Îi rog sincer să încerce să fie înțelegători cu mine – așa cum, poate, eu nu am fost cu ei – și să-mi acorde iertarea. Pe toți i-am criticat, uneori foarte dur, chiar excesiv de dur. Am folosit vorbe grele, pe care acum nu știu dacă le meritau. Atunci eram ferm convins că au meritat fiecare silabă.

Iertare… dar nu retractez nimic

Chiar dacă unele dintre aceste vorbe grele nu le-aș mai folosi acum, odată cu rugămintea de iertare, le transmit celor numiți mai sus că, în afara unor cuvinte grele, nu retractez nimic din cele pe care le-am scris. Am făcut această precizare ca să punem în firească rânduială lucrurile și să nu se creadă cumva că mă dezic de cele semnalate sau comentate despre faptele celor pe care i-am criticat.

Și, pentru că tot a fost pe 3 mai Ziua internațională a libertății presei (peste care s-a cam trecut, poate și pentru că, fiind un an foarte electoral, are și presa anumite scăpări în ce privește tocmai libertatea de exprimare) mă simt oarecum obligat să aduc în discuție una dintre regulile presei care zice să nu „ataci persoana, ci fapta”. De acord. Doar că trăim vremuri în care faptele sunt atât de strâns legate de oamenii care le comit încât este aproape imposibil să nu pomenești făptuitorul.

Pe de altă parte, aceeași oameni au învățat că tăcerea și timpul lucrează în favoarea lor. Așa că fac ce-au învățaț: tac. Nu spun nimic despre subiectele ce apar în presă și vorbesc doar despre „marile realizări” (de parcă noi n-am vedea cât de „mari” sunt). Și-atunci, mai apăsăm și noi pedala asupra omului care, în opinia noastră a comis fapta.

Și pentru vorbele grele scrise în astfel de situații, îi rog pe cei vizați să-mi dea iertare și să înțeleagă „mecanismul declanșator”. De multe vorbe grele ar fi fost scutiți (și eu de multe păcate) dacă ar fi avut dorința de comunicare. Cu atât mai mult cu cât, cu foarte mici excepții, cei criticați mă cunosc bine, unii chiar foarte bine pentru că am lucrat împreună cândva.

Altfel spus, de prea multe ori faptele dezvăluite sau comentate au avut la bază năravuri ale făptuitorilor și nu se putea vorbi despre acestea „în lipsa” persoanelor. Ar fi greu de acceptat și de neînțeles și pentru cititori. Așa cum, bunăoară, este greu de înțeles discreția în cazul unor fapte grave, care pot afecta grav sănătatea publică. Să descoperi că unele magazine pun în vânzare produse periculoase iar tu, instituție a statului sau jurnalist să nu spui numele magazinului, pentru ca populația să se poată proteja, pare pur și simplu complicitate la fapta comercianților în cauză.

M-aș bucura dacă toți cei numiți sau nenumiți, cărora, repet, le cer sincer iertare, să accepte ideea că nu sunt perfecți. Și că în activitatea lor publică mai și greșesc. Să accepte măcar în fața oglinzii, cum se spune și tot acolo să-și recunoască limitele (în fond, umane) și greșelile. Nu pot spera la o „spovedanie” publică – este greu să-ți recunoști public greșelile!  Dar într-una intimă, da.

Cu siguranță i-ar ajuta în tot ceea ce fac. Conștientizarea limitelor și recunoașterea greșelilor le-ar arăta o altă cale decât cea bătută până acum, în care se vor vedea o altă rânduială a valorilor umane.

„Perioada aceasta a Învierii este vreme de iertare şi primire de har – spunea părintele ieromonah Pantelimon Șușnea de la Mănăstirea Oașa spunea într-un interviu acordat ziarului Lumina.

Eu i-am iertat pe toți greșiții mei. Mă rog, nu chiar pe toți, dar despre acest om n-am scris niciodată și nici n-am să scriu vreodată.

Hristos a înviat! Special Arad vă urează Paști fericite!