Maria Mateaș a câștigat un puternic turneu de tenis în Las Palmas





Maria Mateaș, arădeanca care se pregătește la Academia Rafael Nadal de la Mallorca, a câștigat un puternic turneu de tenis de câmp desfășurat la Las Palmas, în Gran Canaria, turneu care face parte din Circuito Nacional Marca din Spania și este organizat de Federația Spaniolă de Tenis.
Maria se pregătește de la începutul acestui an la Academia Rafael Nadal și puteți citi cu clik pe link-ul de la finalul articolului despre acest lucru. În doar câteva luni, arădeanca spune că jocul ei s-a îmbunătățit foarte mult iar acest lucru l-a simțit și în turneul pe care l-a câștigat în weekendul care a trecut.
„De când am venit la Academia mă antrenez și mai mult și mai intens. O făceam și în Arad, dar o problemă era legată probabil și de adversarele cu care puteam să mă antrenez, cu excepția Medeei Fereștean nefiind o alta la un nivel foarte bun. Aici mă antrenez aproape dublu și am și adversare mai multe. Două dintre colegele mele de la Academia Rafael Nadal au participat și ele la turneul de la Las Palmas dar au fost învinse ambele de favorita numărul 1, Daniela Fernandez”, ne spune Maria Mateaș, fiica fostului halterofil Adrian Mateaș și al soției acestuia, Diana.
În turneul de la Las Palmas, Maria le-a învins atât pe cea de-a doua favorită, Elisabeta Rossinol, în semifinale, cât și pe prima favorită de care scriam mai sus, Daniela Fernandez. Așa cum se vede în rezultatele de mai joc, Maria a pierdut un singur set pe parcursul turneului, și pe acela doar la tie-break chiar în finală. A revenit apoi și a câștigat clar setul decisiv cu 6-1 și a ridicat trofeul.
Rezultatele Mariei Mateaș la Las Palmas
Tur 1: Elena Perez Marrero 6-3, 6-0
Tur 2: Sophie Mendez 6-2, 6-3
Semifinale: Elisabeta Rossinol 6-2, 6-3
Finala: Daniela Fernandez 7-5, 6-7, 6-1
În acest weekend, Maria va participa la câteva jocuri în Germania, iar peste două săptămâni va participa la un alt turneu foarte important, turneul Rafa Nadal Tour.
Citește și:
Comentariile portalului
E o idee foarte buna. Fenomenul este evident și mult crescut în ultimele luni, de când sunt postaci chiar plătiți pentru asta. Sa vedem ce înseamnă asta (...)
Erata: “… o singura data…”
As propune redactiei ca voturile privind comentariile sa poata fi facute o singura de acelasi votant! Distorsioneaza perceptia vis a vis de articol!