Contre pe costurile din documentația ce vizează reabilitarea Casei MARTA





După ce a reușit să obțină finanțare de la Ministerul Culturii pentru realizarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție pentru reabilitarea Casei MARTA (fosta fabrică de pe Calea Aurel Vlaicu), Primăria a adus în fața consilierilor proiectul pentru a obține aprobarea necesară. Voturi suficiente a adunat, însă gruparea USR a preferat să se abțină, indicând ca motiv costurile mult prea mari.
Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii, pe scurt numită D.A.L.I., este documentaţia tehnico-economică, similară studiului de fezabilitate, antemergătoare alcătuirii proiectului tehnic în sine, cel din urmă fiind un document mult mai elaborat, cu date exacte. D.A.L.I., pe de altă parte, ne oferă o idee asupra planului de intervenție, care ulterior poate să fie schimbat. Cam aceasta a fost și explicația oferită de primarul Călin Bibarț și de Sorin Gurban de la Direcția Tehnică, pentru consilierul Dorian Curcanu, care a luat cuvântul pentru a trage un semnal de alarmă în legătură cu costurile notate în prezentul proiect.
Dorian Curcanu a considerat că sumele calculate pentru instalațiile sanitare din corpurile de clădire care alcătuiesc fosta fabrică MARTA sunt enorme, la fel și cele aferente instalațiilor electrice pentru Corpul C1-A, mai exact corpul administrativ, cel cu turn, de aproximativ 800 mp.
Într-adevăr, la o analiză a tabelului din proiect, se poate observa că sumele alocate instalațiilor sanitare (aprox. 636.180 euro) și electrice (aprox. 805.612 euro) sunt cam cât reabilitarea arhitecturală și chiar mai mari decât cea de rezistență, în condițiile în care clădirea este într-un stadiu avansat de degradare. Corpul C1-A ar urma să aibă un grup sanitar cu 2 toalete la parter, unul cu 3 toalete la etajul întâi și unul cu 5 toalete la etajul al doilea.
(suma din capătul din dreapta al tabelului este suma totală, cu TVA inclus)
Cu toate acestea, primarul și directorul tehnic nu s-au pronunțat în legătură cu aceste costuri, ci au dat de înțeles doar că prezenta documentație nu e „produsul final” și că odată cu realizarea proiectului tehnic toate specificațiile se vor transforma de la propuneri la date concrete, cu calcule exacte pe fiecare material, produs stabilit să fie cumpărat. Sorin Gurban a mai ținut să adauge că tot ce se regăsește în acest D.A.L.I. a fost făcut de specialiști și se află în deplină legalitate.
Proiectul a trecut de vot, obținând aprobarea consilierilor PNL, UDMR, PMP și PSD, dar abținerea celor de la USR.
Reabilitarea celor trei clădiri (cea principală și anexele) care alcătuiesc fosta fabrică MARTA nu va fi realizată însă din bugetul local. Primăria și-a exprimat de mai multe ori poziția, anume că va începe lucrările doar în urma câștigării unei finanțări din fonduri europene, deoarece întreaga investiție este prea costisitoare (circa 12,5 milioane euro). Momentan, se pregătesc documentele necesare pentru a aplica pe diferitele programe care se deschid în această perioadă, rămâne de văzut dacă proiectul depus va fi selectat pentru a primi finanțarea necesară.
Până atunci, instituția culturală care și-a primit numele după fosta fabrică, hubul cultural „mARTA” va funcționa în continuare în biroul din incinta Filarmonicii Arad.
• Citește și:
Banii la cultură (IV). Primul an în forță pentru evenimente marca Hub mARTA · Special Arad
Comentariile portalului
Bran Vasile, dacă tot ameninți, măcar spune cine-s destinatarii. Că doar n-ai comentat doar dintr-un impuls... poetic
Nu mă deranjează opiniile diferite de ale mele. Dimpotrivă. Mă ajută să-mi verific propriile opinii. E drept că uneori seamănă mai degrabă cu niște sentințe decâ (...)
De ce va atacați? Cei mai mulți votează cu El Gavrilă și cu Ea Simion. Nu a sesizat mai nimeni. Cu turma , înainte!🤣