Contestația lui Orban s-a soluționat: mai are o șansă să-și arate mușchii sau să se facă de râs, din nou
Comisia de soluționare a contestațiilor, adică viceprimarul Ilie Cheșa, Dragoș Dimitriu (managerul Filarmonicii Brașov) și Cristian Lupeș (managerul Filarmonicii de Stat Sibiu), a soluționat și a admis fără comentarii suplimentare (vezi aici) contestația managerului Filarmonicii Arad, Doru Orban, ceea ce poate însemna ca întreaga procedură, întreaga evaluare – prin care a luat nota 5,78 – să fie reluată.
Așa cum am anunțat ieri, Doru Orban, cu susținerea înfocată a șefei CMCA, Daniela Pădurean-Andreica, se ține cu toți dinții de funcția de director, nefiind impresionat de nota rușinos de mică, prin care ar fi trebuit deja să i se desfacă contractul de management, așa cum nu a fost impresionat nici anul trecut, când a trecut de evaluare cu cea mai mică notă obținută vreodată de un director de instituție la Arad, cu 7,61.
Ceea ce urmează rămâne la latitudinea Consiliului Local Municipal, cel mai probabil prin supunerea la vot a unei Hotărâri CLM în acest sens.
Nu se știe, deocamdată, dacă:
• se va alcătui o nouă comisie de evaluare sau va veni din nou comisia care a „desființat” deja raportul de management pe anul 2021 al lui Orban.
• în cazul în care se va alcătui o nouă comisie, vor veni să-l evalueze pe Orban „prietenii săi de nădejde”, precum anul trecut sau va fi o evaluare obiectivă, luând în calcul atât părțile pozitive din raportul de management, cât și părțile negative. Lista, la cea din urmă, nefiind deloc scurtă și neglijabilă.
Citește și:


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)