Ca un exercițiu de imaginație, să ne închipuim că Nicolae Ceaușescu ar mai trăi. Cu ajutorul Institutului Aslan, cu vreo sosie mai tânără, cu operații estetice, mă rog, cumva ar mai trăi. Ar avea 103 ani. Mergând mai departe cu spiritul imaginației, comunismul ar mai fi dăinuit încă în România. Însă, și tehnologia ar fi răzbit dincolo de orice opreliști. Astăzi, am fi avut o populație de 30 de milioane, iar Ceaușescu ar fi primit circa 50 de milioane de like-uri de ziua lui, că doar trebuia să se depășească producția de like/hectar!

Eu cred că Ceaușescu și-ar fi făcut o rețea de socializare proprie, românească! Una sănătoasă, controlată de organe, dar liberă. Tot atât de liberă cum eram noi în comunism, iluzoriu de liberă. Parcă și văd dialoguri pe Ro-book (de fapt, Ro-carte!):

„Ai văzut ce poză cu cina de ieri am postat? Am prins niște creveți vietnamezi la Alimentara din colț… mmm, un deliciu”

„Vezi că s-a băgat Covid 19 la farmacie! A’ dracu’ autocorect! Cavit 9, maichii!”

„Ia-mi și mie două bilete la Sora XXL” – n.m. continuarea peste timp de la filmul Sora 13!

„Mi-am făcut selfie cu două suluri de hârtie igienică. Am prins și eu, eram mai în față, la rând”

***

Râdem, glumim, dar adevărul e trist. Sunt mulți nostalgici pe care poate îi va deranja acest text. Vor veni cu o sumedenie de argumente, de la stabilitatea locului de muncă, la puterea de cumpărare a leului, de la faptul că fiecare putea primi un apartament, iar dintr-un salariu își putea cumpăra o mobilă sau un televizor. Vin și eu, în susținerea realizărilor de atunci cu câteva argumente: electrificarea, dezvoltarea rețelei feroviare și, eventual, mulțimea de hidrocentrale care ne-au asigurat o independență energetică. Dar, dragi nostalgici, toate acestea – și stabilitatea, și puterea leului, și electrificarea, și… – s-au făcut de români. Nu de Ceaușescu (care se scălda într-o opulență grețoasă, raportată la sărăcia din țară), nici măcar de comuniști, ci de popor. Dar nu „poporul” ăla ce apărea pe pancarte și în discursuri, ci poporul care stătea în frig, avea pâinea și benzina raționalizate, lucra la CAP pământul moștenit din strămoși și confiscat de stat și stătea la interminabile rânduri. Care atunci când avea o portocală de Crăciun sau carne o dată pe săptămână, se simțea fericit.

Nu, nu pot fi nostalgic, chiar dacă, personal, poate am dus-o mai bine decât alții. Nu pot fi nostalgic în primul rând că, dacă n-am fi schimbat lucrurile în decembrie ’89, acum n-aș fi putut publica aceste rânduri. Și, poate, nici curajul de a le scrie. Așa că, prefer facebook-ul de azi (cu tot cu fake news-urile și idioțeniile pe care le propagă) unui posibil Ro-carte adaptat de Ceaușescu. Bătrâne dictator, de la mine ai un dislike de ziua ta!