Căsuța din județ unde timpul stă în loc. Chiar nu știam unde să privim… | Fotoreportaj

    de Raluca Medeleanu | 6 august 2018, 12:33 PM | Reportaj | Topic special

    0

    Era seară, exact când soarele începe încet, încet să dispară, lăsând loc întunericului, dar când totuși încă poți vedea destul de clar în jur, iar cerul are culori superbe de albăstrui și roziu. Stăteam la masa din lemn, alături de prieteni și colegi de breaslă, povestind tot felul de pățanii, râzând și îndopându-ne cu gulyas la ciaun, când deodată Miță vine și mă cheamă foarte entuziasmat: „Ai văzut ce fain e în curtea asta, aici, în spate?!”.

    M-am ridicat îndată și am pornit în direcția indicată, iar ceea ce am găsit a fost peste așteptări: o căsuță din lemn, înconjurată de flori mov, parcă desprinsă dintr-o poveste. Avea o multitudine de obiecte vechi pe cerdac și în curte: felinare, fier de călcat cu cărbuni, un pătuț de copilaș, din lemn, un car, roți de car agățate de grindă, o fântână, iar pe unul dintre pereții căsuței chiar și o chiuvetă din aceea veche de exterior, din fontă. Chiar când pozam frumusețea aceea de chiuvetă, aud venind din spate un sunet de țingălit de chei. Ionel Costin (co-organizator al Bulci Fest) conducea două persoane către interiorul căsuței, așa că m-am alipit îndată micuțului grup.

    Cheile s-au rotit în broasca veche și ruginită, plângând de efortul depus, iar o dată cu scârțâitul ușii din lemn, mi s-a format pe retină o imagine cum mai rar mi-e dat să văd. Acum știam că ceea ce am în fața ochilor nu e o căsuță veche oarecare, ci chiar Muzeul de la Bulci despre care tot am auzit vorbindu-se doar lucruri bune. L-am rugat de-ndată pe domnul Costin să nu închidă prea repede, căci așa ceva trebuiau să vadă și prietenii mei. Am fugit pe cărăruie înapoi la masă și i-am strigat cu nerăbdare, apoi, împreună cu ei, am pășit pragul în această căsuță cu aspect veritabil de portal către timpuri îndepărtate. Becul incandescent de pe tavan, singurul element mai modern din încăpere, învăluia obiectele din cameră într-o lumină gălbuie, caldă și proiecta replici mai mari ale acestora, sub formă de umbre pe pereți.

    Chiar nu știam unde să privim. Fiecare părticică a încăperii ne îmbia la contemplare: ceasuri de buzunar, fotografii de epocă, albume vechi, lămpi pe gaz cu abajururi din porțelan înflorat, radiouri cu lămpi, o mandolină, o mașină de cusut, porturi populare (cele din Bulci sunt asemănătoare cu portul nemțesc, căci la început, nemții și ungurii au populat satul, o dată cu venirea familiei Mocsonyi), icoane litografiate, cănuțe și farfurii din lut pictate manual, un orologiu, mojare de alamă, statuete (este, de exemplu, o replică după Sfântul Petru de la Vatican, unicat în țară, ce datează din secolul al XIII-lea), ștergare tradiționale, diferite obiecte de mobilier (dintre care poate cel mai impresionant e patul, acel pat tipic țărănesc pentru care ai nevoie de un scaun ca să ajungi pe el, decorat cu o perină enormă, țesută manual, cu motive florale).

    Surprinzător, am găsit în căsuță și obiecte vechi pe care nu te aștepți să le vezi într-un astfel de loc: un topor celtic ce datează din 900 î.Hr., monezi romane, dinți de urs (ursus spalaeus, specie dispărută acum 10.000 de ani), căști și pistoale din Primul Război Mondial, cât și un album cu multe poze ale Regelui Mihai din tinerețe, fumând, șofând, sau mergând la vânătoare.

    Căsuța a aparținut familiei lui Ladislau Heleport (viceprimar al comunei Bata, de care ține satul Bulci), e veche de mai bine de un secol, dar a fost mutată de sora bunicii acestuia la Bulci, în anii ’50, din satul Nicolae Bălcescu, iar după moartea mătușii, lui Ladislau Heleport i-a venit minutata idee să transforme căsuța într-un veritabil muzeu, adunând acolo lucrurile vechi rămase moștenire, dar și multe alte obiecte adunate de la săteni sub formă de donații.

    Intrarea la muzeu e gratuită, doar că nu are momentan un orar de funcționare. Cine trece prin zonă, trebuie să stabilească o întâlnire cu viceprimarul sau, dacă are noroc, să găsească – așa cum am găsit noi – pe cineva care să aibă cheile.

    La plecare, nu ne-am putut abține să nu scriem câteva rânduri în carte oaspeților, ideea comună fiind cam așa: „Felicitări pentru inițiativă și vă dorim cât mai mulți turiști!”

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.