marþi, 18 iunie, 2024

Special Arad Logo

    „Banditul Whisky” – sau „The Hungarian Dream”, inventat de un băiat sărac lipit pământului din Transilvania. Îmi venea să aplaud la finalul filmului, la Cinema Arta…

    de Tomck@t | 15 iunie 2018, 6:50 PM | Film | Recomandările editorilor

    0

    (foto: IMDb)

    A trebuit să treacă un deceniu până să se producă inevitabilul: povestea celui mai celebru hoț din istoria modernă a Ungariei a ajuns pe marele ecran, dar a meritat așteptarea. Cel care semnează scenariul și regia este noul „prodigy” al cinematografiei maghiare, Antal Nimród, „născut și crescut” din punct de vedere profesional printre cineaștii americani, astfel încât nu e de mirare că „Banditul Whisky” pare un veritabil film de Hollywood dublat suspicios de perfect în limba maghiară și plasat în mod intrigant de interesant în Ungaria anilor ’90 și, puțin dar cu efect, în anii ceușiști în România. Filmul a avut premiera în noiembrie 2017 în Ungaria și în februarie a acestui an în România, însă la Arad s-a proiectat în premieră abia ieri seara, la Cinema Arta.

    Într-un moment de liniște și beznă plină de suspans la finalul proiecției, m-a surprins o intenție înghețată instantaneu de a aplauda, în ciuda faptului că „Banditul Whisky” nu este tocmai un film genial și nici cu potențial de a deveni un clasic, laureat la Oscar sau la Cannes… dar are, totuși, ceva extrem de simpatic, extrem de catchy, ceva ce te ține în priză de la un capăt la altul și, în definitiv, după vizionare nu poți găsi nimic cu adevărat notabil ce să-i reproșezi regizorului, actorilor, ori operatorilor de imagine (de altfel, sunt niște cadre pur și simplu uluitoare în film!). Și mai e ceva. Chiar dacă nu a inventat apa caldă cu această realizare, te face să te minunezi cum poate un film să te facă să îi ții pumnii unui hoț cu acte-n cvasi-regulă, al cărui unic motiv de a jefui oficii poștale, agenții turistice și bănci a fost simplul fapt că… avea nevoie de bani, iar ulterior doar pentru că distracția a devenit mult prea ușoară.


    Foto: IMDb

    Nu e cazul în Ungaria, dar pentru cei cărora numele de Ambrus Attila nu spune nimic (cei din România sau de oriunde altundeva în lume s-ar putea să fi uitat relatările vremii în presă), filmul este o extraordinară șansă de distracție combinată cu un fel de… hai să-i spunem revelație, în special atunci când realizezi că povestea se bazează în proporție de 95% pe întâmplări reale, părțile inventate fiind aproape nesemnificative în acțiunea generală, însemnând doar elemente menite ca producția să se integreze într-o lume hollywoodiană. Nu de parcă ar fi fost nevoie, „aventurile” lui Ambrus Attila fiind suficient de palpitante și incredibile oricum.

    Viața a fost dură cu copilul Ambrus Attila, dar în același timp l-a făcut să învețe ceva util din spiritul românesc: și anume obligația cumva morală de a se descurca în viață. A crescut în sărăcie undeva în Transilvania, cu vise mari de a deveni un jucător de hochei pe gheață, dar și cu certe semne ocazionale de cleptomanie. În scurt timp îi moare bunica, cea care avea grijă de el, după care ajunge la niște rude îndepărtate, de unde ajunge în scurt timp într-un azil de copii, de unde ajunge într-o școală de corecție, iar mai apoi în armată. Fuge ilegal din România ceaușistă agățându-se sub un tren marfar, ajungând în capitala Ungariei unde își procură, practic, o nouă viață, presărată cu libertate și chiar noroc cât cuprinde. Desigur, în limita posibilităților, având în vedere că a ajuns acolo doar cu hainele de militar pe el (pe care le schimbă chiar la câteva secunde după ce a ieșit de sub tren, furând cu ușurință un costum de business din valiza unui domn). De la antrenorul unei echipe de hochei pe gheață primește gratuit o locuință, precum și un loc de muncă (în ciuda faptului că nu avea acte de reședință sau de imigrant) și, nu în ultimul rând, i s-a oferit până și posibilitatea de a se antrena ca portar de rezervă în echipă. Se pune, deci, întrebarea legitimă: de ce se apucă de jefuit tânărul Attila când beneficia de atâta bunăvoință pe metru pătrat?

    Detaliul inventat de dragul invenției intervine aici, purtând numele de Kata, o tânără zână provenită dintr-o familie bogată, pe care șarmantul Attila o cucerește rapid, cu un minim de efort (dacă putem calcula ca minim efort faptul că a alergat de la o stație de metrou la alta, ocolind prin oraș și ajungând chiar înaintea metroului). După toate acestea, nu putem concluziona decât că Ambrus Attila, viitorul „bandit cu whisky”, a fost un Lucky Luke milenar, obținând practic orice-și dorea, atingând imposibilul, din moment ce pornise de sub fundul găinii.

    MV5BZmQ2ZmM2ODYtZmVkOC00NzM4LTkyYTQtY2JhZTU1ODY3NjYwXkEyXkFqcGdeQXVyMjIzMTU0Nzk@. V1 SY1000 CR0014991000 AL
    Kata, interpretată de Piroska Móga. Foto: IMDb

    Tocmai de asta. A fost prea ușor. Viața i-a dovedit lui Ambrus Attila că totul se obține, trebuie doar să-ți pui fizicul în mișcare ca să-l obții. E interesantă în film și analogia „despachetată” sub forma unei discuții cu viitorul partener de hoție al lui Attila despre cum se interpretează în fiecare țară-n parte ideea de a „câștiga bani”: francezii (precum și românii, dar asta n-a mai spus-o) câștigă bani, americanii fac bani, iar ungurii caută bani. El avea o ideea nouă, pragmatică: de a lua bani. Iar primul lui jaf a fost surprinzător de ușor. Avea nevoie de bani pentru că a intrat în datorii mari și a vrut s-o impresioneze pe frumoasa Kata. Nici nu e nevoie să mai detaliez, a reușit.

    Însă, evident, faptele lui ilicite, din ce în ce mai dese, au cam supărat autoritățile, a pus într-o lumină națională incompetența Poliției și, colac peste pupăză, presa l-a tratat ca pe un erou misterios, un Rózsa Sándor modern (comparația, în sinopsisul românesc, este înlocuit cu Robin Hood, că săracu’ Sanyi bácsi nu-i chiar așa interneșănăl). Porecla de „banditul whisky” (de altfel, o altă traducere nereușită, mot à mot fiind „hoțul cu whisky”) a căpătat-o tot de la presa maghiară, motiv pentru care Attila a trecut cu sfințenie pe whisky, înainte fiind egal pentru el ce dădea pe gât înainte de jafuri ca să prindă curaj, doar alcool să fi fost.


    Foto: IMDb

    Chiar dacă adevăratul Ambrus Attila a fost și el de mai multe ori cât pe ce să fie prins de polițiști, urmăririle cu mașina și focurile de mitraliere în plin centrul Budapestei iarăși nu sunt decât artificii hollywoodiene, ca să nu mai spunem de o altă fază exagerată, o curiozitate personală, de altfel, deci autenticitatea – barem în cazul acestui film – fiind nedovedită deocamdată de nimeni… și care, dacă ați observat, este un element tipic american la mare modă în ultimul timp, obligatoriu de-a dreptul în orice film sau serial cu sau fără succes, dar cu stres implicat: ai emoții? Sari la veceu și vomită tot, baby! Cu cât e mai grețos, cu atât mai bine! Cameramanul va fi acolo ca să documenteze cu lux de amănunte tot chinul lichid de pe lume!

    Din ciclul Trivia, cea mai mare surpriză este apariția scurtă în film al adevăratului Ambrus Attila (el a ieșit din pușcărie în anul 2012), în rolul unui șofer de taxi, care-i mai și pune întrebarea lui Attila cel din film, în timp ce din difuzorul radioului se vorbește despre un jaf la o bancă: „să fie oare ăla cu whisky?”.

    O altă surpriză (sesizabilă doar de către unguri sau cei care cunosc prea bine cultura cinematografică maghiară) este apariția actorului Oszter Sándor, cel care l-a interpetat mai demult pe celebrul haiduc Rózsa Sándor, în „Banditul whisky” jucând rolul singurului agent de securitate care nu se lasă intimidat de amenințările jefuitorului celebru și al partenerului acestuia. Este, desigur, doar un alt element inventat.


    Foto: IMDb. Imaginea suprinde o gafă minoră: în realitate, niciun mascat nu este lăsat cu arme de foc într-o pușcărie

    Deși aplaudă prestația actorului principal, Bence Szalay (un începător până mai ieri, dar de acum indubitabil cu o carieră în ascensiune), presa maghiară actuală penalizează filmul pentru faptul că nu redă în întregime, decât evaziv, efectul enorm asupra tuturor cetățenilor maghiari al fenomenului „banditul cu whisky”, lumea din acea vreme fiind literalmente împărțită-n două: unii îi țineau pumnii, îl idolatrizau și l-au transformat peste noapte într-un brand, în frunte cu presa de scandal, în timp ce alții (evident, în frunte cu poliția, dar nu numai), îl considerau o scursură a societății. Pe deasupra, nici măcar în întregime o parte a societății maghiare, șovinismul fiind inevitabil în acest caz.

    În opinia ziariștilor maghiari, dilema ar fi trebuit să fie mult mai accentuată și nu doar prezentată cumva în egală măsură, lăsând decizia la liber, ca o simplă informație suplimentară. Tind să nu fiu de acord în totalitate cu acest punct de vedere, deși… într-adevăr, aspectul acesta s-a fușerit nițel în favoarea acțiunii și a romanței, finalul însă dă cu bâta-n baltă în special cu capturarea finală a lui Ambrus Attila (după prima capturare a scăpat din închisoare)… fiind prezentat totul în două-trei secunde, cu o filmare de arhivă a Televiziunii Maghiare din lumea reală, ignorând detalii, de altfel, importante.

    Și totuși… conștient fiind că ai asistat la un blockbuster unguresc cu mici exagerări și defecte (oarecum de neiertat și de neînțeles în cazul reputației regizorului), ceva îți dă un imbold aproximativ controlabil de a aplauda în momentul în care se lasă cu întuneric și liniște în sala de cinema.

    Nota autorului:

    note jackie

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.