Leul a început luna pe apreciere față de euro
Iunie a fost o lună calmă pentru raportul euro/leu, cu un curs stabilizat în jurul valorii de 4,92 lei, tendința fiind una descendentă. Mult mai…
Iunie a fost o lună calmă pentru raportul euro/leu, cu un curs stabilizat în jurul valorii de 4,92 lei, tendința fiind una descendentă. Mult mai…
Două doze din vaccinurile anti-COVID-19 aprobate până în prezent în UE, precum şi doza unică în cazul vaccinului Johnson&Johnson par să ofere protecţie împotriva variantei…
„E-Distribuţie Banat SA, Zona de Medie şi Joasă Tensiune ARAD a redus numărul întreruperilor programate pentru lucrările de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice,…
În ziua de 29 iunie a.c., în intervalul orar 08:00-22:00, poliţiştii arădeni au desfăşurat acţiuni de verificare a legalității transportului public de marfă cu masa…
La ultima proba scrisă (E.b) – proba la Limba și literatura maternă) din cadrul examenului național de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2021, au fost prezenți 86…
În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, cuprinzând date furnizate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, la…
Comunicat. Ministerul Apărării Naționale organizează, începând cu data de 12 iulie, o nouă campanie de recrutare și selecție pentru cetățenii care doresc să îndeplinească serviciul…
Comunicat. Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a efectuat astăzi o deplasare la Consiliul Județean Bihor unde, alături de președintele Ilie Bolojan și de primarii din…
În cursul zilei de astăzi, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, sub coordonarea Parchetului de pe…
Comunicat. Polițiștii Biroului de Ordine Publică cercetează un bărbat de 30 de ani, din Sânpetru German, care la data de 30 iunie a.c., ar fi…
Comunicat. La data de 30 iunie a.c., polițiștii orașului Sântana au depistat în flagrant delict un tânăr de 16 ani, din aceeași localitate, care ar fi…
Comunicat. Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Tribunalului Arad este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: În fiecare an, în prima…
Comunicat. Un proiect pentru studenții care vor să intre pe piața afacerilor, care vor să învețe despre ceea ce înseamnă mediul privat s-a lansat miercuri…
În data 30.06.2021, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 130.600 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 40.400 mijloace de transport…
Regele muzicii pop latino este căsătorit cu pictorul de origine suedezo-iraniană, Jwan Ysof, și au împreună patru copii. La începutul lunii, Martin și Ysof au…
E-Distribuție Banat SA anunță noi întreruperi de curent electric în județul Arad, necesare – spune compania – pentru mici reparații, pentru a asigura capacitatea rețelei…
La a 3-a proba scrisă, cea la alegere a profilului și a specializării, din cadrul examenului național de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2021, în județul Arad…
În data de 29 iunie, polițiștii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Timişoara au desfășurat o acţiune cu efective mărite, în staţiile de cale ferată şi…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale împreună cu cei ai Postului de Poliție Secusigiu au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei internării într-un…
Polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat în flagrant delict, la data de 29 iunie a.c., un arădean de 62 de ani, care ar fi…
Comunicat. În 29 iunie, poliţiştii și jandarmii arădeni au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. Astfel,…
În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, cuprinzând date furnizate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, la…
Comunicat Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au depistat 50 de cetățeni de origine afro-asiatică care încercau să treacă…
Fiul cel mare al lui David și Victoria Beckham, în vârstă de 22 de ani, și actrița americană (26 de ani) au achiziționat o vilă…

Doar 66 de posturi din cele 190 solicitate au fost deblocate pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad în urma Memorandumului aprobat de Guvern pe...
Este ceea ce aud cel mai des din partea oamenilor care se interesează de serviciile mele. Azi, mai mult decât oricând, rare sunt situațiile în...
Medicamentul Colebil nu mai poate fi comercializat temporar în farmaciile din România, după ce Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR)...

O fi fost căldura cea mare din ultimele zile, altfel nu-mi explic cum de mi-a venit ideea să pun întrebarea asta cu cei mai populari...
Când eram la liceu îmi luam porția de țigări cu un leu. Era Carpați fără filtru, de Timișoara, preambalat de vânzătoarea de la tutungeria din...
Chiar dacă Turnul de Apă din Arad nu are prea multă treabă cu cel din Timișoara, mai precis cu cel din cartierul Iosefin de acolo,...

Locuitorii vârstnici din blocurile situate în capătul cartierului Micălaca, către podul rutier peste Mureș, și-ar dori ca Primăria să reînființeze fosta stație din „bucla” de...
Șoferii care circulă frecvent pe porțiunea de bulevard cuprinsă între teatru și strada Tribunul Dobra critică starea carosabilului, despre care spun că s-a degradat tot...
Locuitorii din Apateu se confruntă cu atacuri ale șacalilor, iar crescătorii de animale se plâng de pierderi considerabile și de lipsa unor măsuri eficiente din...

De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...

Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...
Dar nu. Iubirea nu poate tot. Iubirea te ține treaz nopți întregi. Iubirea te face să cauți răspunsuri acolo unde nu există. Iubirea te face...

Senatorul USR de Arad, Răzvan Anghel, acuză PSD și AUR că au modificat, în ultimele zile, trei dintre reformele importante din PNRR ajunse în Parlament,...
Senatul României a adoptat Strategia Națională pentru Biodiversitate 2026–2030 și Planul Național de Acțiune, documente esențiale pentru îndeplinirea unui jalon din PNRR, de care depinde...
Senatorul USR Răzvan Anghel critică votul dat de AUR împotriva programului SAFE, prin care România poate investi miliarde de euro în înzestrarea Armatei și în...

Proiectul de aproape 70 de milioane de lei pentru amenajarea parcului din zona Aurel Vlaicu scoate la iveală o situație care, la prima vedere, pare...
Context: În mediul online s-a iscat, în ultimele zile, o dezbatere legată de Turnul de Apă din Arad (care nu mai este deschis vizitatorilor), după ce...
Fostul polițist rutier Stelian Paven, prins în flagrant la începutul acestui an în timp ce primea bani de la un șofer oprit în trafic, a...

Un nor de cenușă provenit de la vulcanul Etna a ajuns marți deasupra Maltei, determinând anularea mai multor zboruri în plin sezon turistic, potrivit Radio...
Partidul TISZA, aflat la guvernare în Ungaria, l-a nominalizat pe fostul președinte al Curții Supreme, Baka András, pentru funcția de președinte al Republicii Ungaria, în...
O explozie puternică în urma căreia a izbucnit un incendiu de vegetaţie s-a produs duminică în localitatea Crocmaz, din raionul Ştefan Vodă, în sud-estul Republicii...

Waze – aplicație deținută de Google – accelerează implementarea unei funcții mult așteptate: afișarea semafoarelor direct pe hartă, oferind șoferilor un plus de vizibilitate atunci...
Ford Motor se confruntă cu o nouă problemă de siguranță în Statele Unite, după ce autoritățile americane au identificat un risc major de incendiu la...
Industria auto din România traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani. Sectorul pierde, în medie, aproximativ 1.200 de angajați pe lună, iar...

Inteligența artificială intră într-o etapă decisivă în Uniunea Europeană. Începând de duminică, 2 august, devine aplicabilă cea mai mare parte a obligațiilor prevăzute de Regulamentul...
Modelul avansat de inteligență artificială Claude Mythos Preview, dezvoltat de Anthropic, a reușit să descopere slăbiciuni matematice în algoritmii criptografici care stau la baza securității...
Mai multe companii listate la bursă, specializate până recent în cryptomonede, renunță la modelul de business bazat pe acumularea de Bitcoin și se reorientează către...

„Fjord”, lungmetrajul premiat cu Palme d’Or și regizat de Cristian Mungiu, continuă să câștige teren în cursa pentru Oscarurile din 2027, după ce publicația americană...
Festivalul internațional de film documentar fARAD revine. Direct, uneori incomod, dar viu și original, cu o temă atractivă și o privire care te fixează sugestiv:...
Filmul „Springsteen: Eliberează-mă de nicăieri” / „Springsteen: Deliver Me From Nowhere” (r. Scott Cooper), care va aduce pe marele ecran o parte esenţială din viaţa...

Ediția de anul acesta a Szigetului a început marți, 11 august, după ce mai începuse de câteva ori – odată cu întoarcerea echipei lui Gerendai...
Arădenii sunt invitați joi, 13 august (ora 20:00), la o seară specială de muzică argentiniană, alături de La Orquesta de Antes, un big band originar...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Benjamin Clementine, Dragonflies, Emma Ruth...

Un bărbat care părea să fie blocat într-o încăpere suspendată într-un panou publicitar deasupra uneia dintre cele mai aglomerate artere din Los Angeles a reușit...
Universul Cinematic Marvel intră în curând într-o nouă etapă, iar primele semne ale noului X-Men încep să prindă contur. După apariția primului mutant major în...
Universul Marvel se pregătește pentru o nouă etapă spectaculoasă, după ce studioul a dezvăluit la Comic‑Con San Diego că Ryan Gosling va interpreta celebrul anti‑erou...

Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...

Revista BRAVO, simbol al adolescenței din anii ’90 și 2000, revine în România într-o ediție tipărită, după 14 ani de absență, informează Pagina de Media....
Uneori, viața îți schimbă terenul de joc, dar nu și dorința de a ajunge în vârf. În urmă cu zece ani ridica deasupra capului Cupa...
După luni de speculații și confirmări discrete, actrița Zendaya și actorul Tom Holland (cunoscuți pentru rolurile din „Spider-Man” și „The Odyssey”) se pregătesc să marcheze...

La data de 8 august, polițiștii Serviciului de Ordine Publică au desfășurat o razie la Curtici, cu scopul menținerii unui climat de ordine și siguranță...
Polițiștii rutieri din județul Arad au desfășurat, în ultimele 48 de ore, mai multe acțiuni pentru prevenirea accidentelor și pentru depistarea șoferilor care încalcă regulile...
Două persoane din județul Arad au fost reținute de polițiști, în urma unor incidente de violență în familie și încălcarea unui ordin de protecție. Primul...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)