sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Inspectori ANAF, prinși cu mită! Două persoane sunt anchetate

    de Special Arad | 1 octombrie 2021, 11:25 AM | Naţional

    0

    Comunicat DNA. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 30 septembrie 2021, a inculpaților:

    ROȘCA FLORIN CRISTIAN, la data faptelor inspector principal în cadrul A.N.A.F. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
    – luare de mită,
    – trafic de influență,

    ZECA MIRELA, la data faptelor consilier superior în cadrul A.N.A.F. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită.

    În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
    La data de 17 august 2021, în contextul efectuării unui control, inculpatul Roșca Florin Cristian, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și primit pentru sine și pentru colega sa, inculpata Zeca Mirela, suma de 2.500 lei de la administratorul unei societăți comerciale.
    Concret, banii respectivi ar fi fost pretinși și primiți de cei doi inculpați pentru ca, în raportul de inspecție fiscală pe care urmau să îl întocmească în vederea soluționării unei cereri de rambursare TVA în cuantum de 10.349 lei, depusă de omul de afaceri, să constate că societatea acestuia este îndreptățită la rambursarea TVA în cuantumul solicitat.
    În același context, inculpatul Roșca Florin Cristian i-ar fi promis omului de afaceri că își va exercita influența pe care a lăsat să se înțeleagă că o are asupra persoanelor cu funcții de conducere din cadrul A.N.A.F. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov, pentru ca acestea să aprobe raportul de inspecție fiscală așa cum a fost întocmit.

    Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

    Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.