Mai multe zone din Arad rămân fără curent
E-Distribuţie Banat a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza…
E-Distribuţie Banat a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza…
În cadrul programului de evenimente dedicate Bicentenarului Teologiei Arădene a fost programată o zi specială închinată istoricului Teodor V. Păcățian (1852-1941) al cărui bust a…
Începând din acest an, România are o Zi națională a lecturii. Într-o țară în care sub 10% dintre cetățeni cumpără o carte pe an, rolul…
În fiecare an, 10 februarie reprezintă o zi marcantă pentru întreaga lume academică. Elogiem un om politic român, ministru şi membru de onoare al Academiei…
Comunicat. Viceprimarul Lazăr Faur a prezentat în conferința de presă organizată la sediul PNL investițiile care se referă la „prospețime, culoare și flori în municipiu.”…
În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, cuprinzând date furnizate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, la…
România nu este în pericol din cauza situației tensionate dintre Rusia și Ucraina, a declarat, joi, ministrul Apărării. Vasile Dîncu i-a dat și o replică…
Inspectoratul de Poliție a Județului Arad informează că în dimineața zilei de 10 februarie, în jurul orei 8:30, un bărbat de 53 de ani, din…
Fondatorul dm drogerie markt, prof. Götz W. Werner, a încetat din viață marți dimineață, la vârsta de 78 de ani. Familia lui transmite că a…
Aproximativ 30 de angajați ai Instituției Prefectului Județului Arad au întrerupt astăzi lucrul între orele 10:00 – 11:00. Greva de avertisment, care s-a petrecut concomitent…
Ungaria şi România realizează în coproducţie un film care se va intitula „Sibiu ’89” şi care va avea la bază evenimentele reale ale Revoluţiei din…
Comunicat. Compania de Apă Arad anunță că se intervine pentru remedierea unei avarii în zona localității Almaș și este nevoie de întreruperea furnizării apei potabile….
După ce a renunţat la cele două posturi în anii 2013 şi 2015, din motive financiare, conducerea TVR vrea să resusciteze posturile TVR Cultural şi…
Primele elemente de tehnică militară ale detașamentului Task Force Cougar vor intra în această seară în România, pe la vama Nădlac, anunță Ministerul Apărării. Militarii vor intra în România în…
Special Arad vă oferă din nou posibilitatea să acordați note jucătorilor și antrenorului Bătrânei Doamne, așa cum am făcut după fiecare meci pe care echipa…
Polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin au efectuat ieri, 8 februarie, o acțiune pe linia prevenirii combaterea ilegalităților în domeniul forestier în localitatea Roșia Nouă, din…
Comunicat. După un an de la lansarea platformei studenterasmus.uvvg.ro., Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a pregătit un nou apel de aplicații pentru mobilităţile de…
Iubitorii de teatru din Arad vor avea parte, la finalul acestei săptămâni, de trei zile cu spectacole unul și unul. Micul maraton de weekend de…
Dirijorul Daniel Jinga va evolua în seara de 10 februarie la pupitrul Filarmonicii din Arad, cu un program de muzică românească de secol XIX, cuprinzând partituri de…
Trei năzdrăvani cucuieți și o poveste în care umorul e la el acasă. „Capra cu trei iezi” e istorioara care prinde viață pe scena Trupei…
„Dorde neunde”, cea mai recentă producție a Trupei Marionete se mută pe scena mare a Teatrului „Ioan Slavici”. Prima reprezentație în Sala mare are loc…
Numărul cazurilor active de coronavirus este astăzi 7438, față de 7200, numărul raportat ieri. În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere…
În contextul creșterii numărului de pacienți diagnosticați cu virusul SARS CoV-2, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a decis suplimentarea numărului de paturi pentru…
Arhiepiscopia Aradului informează că în cadrul programului de evenimente dedicate Bicentenarului Teologiei Arădene a fost programată și o zi specială de închinată istoricului Teodor V….
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Începem cu numele, mai precis cu prenumele, în sensul că Nicușor Dan va fi primul președinte la care tot românul îi va zice pe numele mic....
Mă pregăteam să mă duc la vot când am auzit că a murit Doru Nica. Pe moment, pentru câteva clipe, am uitat de toate cele....
La început a fost tăcerea. Nu la facerea lumii, ci la începutul săptămânii trecute. După ce Crin a luat-o-n freză, iar Nicușor a intrat în...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Situație demnă de filmele cu proști în curtea blocurilor dintre str. Traian Moșoiu și str. Dimitrie Bolintineanu. Cauza? Un canal de care autoritățile uită periodic....
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Urme ale trecutului și marea sursă de viață. Lumea invizibilă de sub noi. Straturi de ceară, cărbune, pastel și acril, care reproduc, simulează și reliefează...
Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor nesistematice efectuate în zona de competență, 14 cetățeni străini fără...
Pe 31 martie 2025, în jurul orei 21:00, un echipaj de polițiști locali din Arad au predat doi bărbați căutați de poliție pentru comiterea unor...
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad informează că a fost prins un hoț la câteva zile după ce a furat o sumă mare de bani...
Zilele acestea se discută construirea unei majorități parlamentare din care să rezulte un nou Guvern, cu sarcina de a răspunde problemelor economice. Deputatul PNL Răzvan...
Inițiativa privind vaccinarea anti-HPV a fost adoptată în Camera Deputaților cu 213 voturi din totalul de 237, a anunțat deputata PNL Geanina Pistru. Aceasta a...
Senatorul Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, reacționează după suspendarea temporară a Programului „Rabla pentru Tractoare”. Parlamentarul arădean cere Administrației Fondului pentru Mediu să investească...
Damaris Lupu, o tânără de 14 ani, care a oferit un moment impresionant de contorsionism, a câştigat finala concursului „Românii au talent”, sezonul 15, de...
E vorba de o formație englezească de muzică mai aparte, mai deosebită. În mod sigur, alternativă. Cu toate acestea au ajuns și pe aici, pe...
Marți, la Premiile Gopo, actorul Claudiu Bleonț a avut un moment pe scenă alături de fiica sa de 8 ani, căreia i-a spus, ținând-o de...
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a criticat ultimele operațiuni ale Israelului în Fâșia Gaza, care au vizat infrastructura civilă, calificându-le ca „abominabile”, scrie...
Arheologii din Turcia au descoperit o pâine veche de 5.000 de ani și este acum produsă din nou, alimentând interesul pentru culturile bazate pe soiuri...
Donald Trump a anunțat că Statele Unite vor amâna aplicarea taxelor vamale de 50% asupra produselor din Uniunea Europeană de la 1 iunie până la...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Oliver Blume, directorul general al Volkswagen, a declarat că grupul auto german ar putea muta producția mărcii Audi în SUA ca parte a strategiei de...
Rețelele sociale au fost recent invadate de o serie de videoclipuri alarmant de realiste, în care așa-ziși „reporteri” prezintă știri fabricate într-un format profesional, dar...
Comisia Europeană a sancțioanat, în total, cu 700 milioane de euro Apple și Meta pentru că giganții tehnologici nu au respectat normele de concurență, informează...
Analiștii din domeniul semiconductorilor sunt de părere că Huawei ar putea fi un lider evident în cursa Chinei pentru a găsi o alternativă pentru cipurile...
Regizorul iranian Jafar Panahi a fost distins sâmbătă cu prestigiosul Palme d’Or la cea de-a 78-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, pentru...
Denzel Washington a fost onorat cu Palme d’Or pentru întreaga carieră la Cannes 2025, în timp ce competiția rămâne intensă, cu filme ce abordează teme...
O călătorie cinematografică fabuloasă și plină de speranță ce oscilează între SF, comedie absurdă și realism nordic este promisiunea Focus Estonia de la Festivalului Internațional...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la Faust, Șuie Paparude, DJ...
În sala cu reverberații nobile a Palatului Cultural, Festivalul Internațional de Jazz JAZZAR și-a deschis porțile, joi seara, pentru cea de-a patra ediție, cu un...
Comunitatea Evreilor din Arad organizează un concert de excepție miercuri, 28 mai 2025, de la ora 18:00, la Sinagoga Neologă din Arad. Publicul este invitat...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Comunicat. Consiliul Județean Arad intenționează să depună un nou proiect pentru accesarea de fonduri europene, în vederea înființării unei secții de boli paliative la Spitalul...
Dalia a lansat o nouă provocare pentru cei care cred în bine: pe data de 7 iunie 2025, în Zona de Agrement Mărului, sunt așteptați...
Conducerea Spitalului Județean Arad aduce în atenție o intervenție de urgență – contracronometru – care a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, în...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
1.749,95 de dolari. Aceasta este suma trecută în dreptul senatorului arădean AUR, Teofil Parasca şi a contului @teo.parasca. Numele se regăseşte pe lista întocmită de...
Doi angajați ai Ocolului Silvic Gurahonț au fost reținuți săptămâna trecută după ce polițiștii s-au sesizat cu privire la infracțiunea de fals informatic. Se pare...
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Marius Cheregi a ajuns la 57 de ani și are în spate o carieră impresionantă de fotbalist. A fost lansat de UTA, a ajuns campion...
Comentariile portalului
Fie cum ziceti voi. Ma retrag.
O zi are 24 de ore. Și începe la miezul nopții, nu? Doamna Ana, nu prea sunteți atenta🤔
La 0:07 imi incep noaptea. Detalii. Nu sunteti atenti la ele ;)