Cum arată planurile de extindere a clădirilor Spitalului Municipal din Arad
Lucrările de reabilitare a Spitalului Municipal din Arad sunt în plină desfășurare, însă pe lângă cele începute acum, arhitecții contractați de Consiliul Județean Arad au…
Lucrările de reabilitare a Spitalului Municipal din Arad sunt în plină desfășurare, însă pe lângă cele începute acum, arhitecții contractați de Consiliul Județean Arad au…
În această seară, clădirea Primăriei va fi iluminată în culoarea portocaliu, timp de 3 ore, începând cu ora 19.00. În acest fel, va fi marcată…
De mâine, 5 februarie, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vor funcționa, două centre de evaluare pentru persoanele cu simptomatologie specifică afecțiunilor respiratorii de…
Mai multe cantoane din vestul Elveţiei avertizează cu privire la periculoasa ”Provocare Paracetamol” care face ravagii pe reţelele sociale, precum TikTok. Medicul român Gabriel Tatu-Chiţoiu…
Așadar… „Hamburger vs. shaorma”. Am primit, pe telefonul redacției, următoarea întrebare: hamburgerul sau shaorma îngrașă mai mult? Și pentru că nu suntem specialiști, am căutat…
Potrivit celor mai recente date ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), peste 22% dintre copiii cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani, petrec mai…
Comunicat. Într-o lume în care idealurile de frumusețe sunt încă intens promovate, obsesia pentru greutate este o povară puternic resimțită, indiferent de vârstă sau gen….
Din luna decembrie și până astăzi, 29 de arădeni care au fost internați în secțiile de boli infecțioase de la Spitalul Județean Arad au fost…
În perioada 26-28 ianuarie, Expo Arad va deveni un minispital cu servicii medicale gratuite pentru peste 2000 de persoane, grație unui proiect al Bisericii Adventiste…
Într-o inițiativă unică la nivel național, conferința socială EquiLife 360 va aborda tema „Echilibrul interior – sursa frumuseții autentice reflectată în exterior” – o conferință…
Nu e un început de an bun pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, în condițiile în care a intrat în categoria a IV-a, „acreditat…
O nouă analiză privind modul în care fumatul afectează sănătatea dezvăluie o creștere cu cel puțin 6 minute a timpului pe care o singură țigară…
Deși noul spital de psihiatrie de la Căpâlnaș a fost inaugurat în urmă cu un an și jumătate, el a stat închis din cauza unor…
Proiectul tehnic pentru viitorul Complex Matern – Pediatrie a fost finalizat de Pro Arhitectura, iar Consiliul Județean estimează ca în primăvara anului 2025 să lanseze…
În urma unui parteneriat între Județul Arad și Județul Békés, din Ungaria, și câștigării unor proiecte pe fonduri transfrontaliere care însumează peste 8 milioane de…
Comunicat. În cadrul ședinței de luni a Comitetului de Monitorizare al Programului Interreg VI-A România-Ungaria, s-au aprobat proiectele strategice pentru cele opt județe care fac…
Alimentele ultraprocesate ar putea alimenta creșterea cazurilor de cancer de colon, însă alimentele sănătoase ar putea deschide noi căi pentru prevenirea sau tratarea bolii, sugerează…
Spitalul Județean din Arad va avea două aparate mamograf. Cele două vor înlocui mamograful existent acum și vor crește numărul investigațiilor pentru depistarea cancerului la…
Polarizarea societății produsă de alegerile prezidențiale riscă să ducă la o creștere a tulburărilor psihice sau să le agraveze pe cele deja existente, spun specialiștii….
La sediul Instituției Prefectului județului Arad a fost semnat astăzi un protocol de colaborare între instituție, prin Prefectul Toth Csaba, Casa de Asigurări de Sănătate…
Spitalul Județean Arad a câștigat fonduri europene de 5 milioane de lei prin care va înființa și dota un laborator, în cadrul Serviciului de Anatomie…
Dacă până acum, investigațiile medicale în vederea stabilirii patologiilor oncologice erau „de suprafață”, în urma lor medicii având posibilitatea doar să stabilească tratamente generale, date…
Comunicat. Târgul internațional de medicină AR-Medica, desfăşurat în perioada 7 – 9 noiembrie 2024 la Expo Arad, a fost şi în acest an un succes,…
Cele mai mari companii alimentare din lume, printre care Nestle, Unilever și Pepsico, vând produse cu o valoare nutrițională mai slabă în țările sărace. Concluzia aparține Inițiativei Accesului la Nutriție…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
La început a fost tăcerea. Nu la facerea lumii, ci la începutul săptămânii trecute. După ce Crin a luat-o-n freză, iar Nicușor a intrat în...
Vă dați seama, toată ziua de ieri m-am tot gândit dacă rămâne sau nu acest titlu. Motive aveam înainte să aflu rezultatul alegerilor prezidențiale. Chiar...
Nu vă ambalați încă, titlul mi-a venit urmărind activitatea aleșilor noștri, arădeni, adică, în săptămâna care a trecut. Deosebită din mai multe puncte de vedere....
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Situație demnă de filmele cu proști în curtea blocurilor dintre str. Traian Moșoiu și str. Dimitrie Bolintineanu. Cauza? Un canal de care autoritățile uită periodic....
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Urme ale trecutului și marea sursă de viață. Lumea invizibilă de sub noi. Straturi de ceară, cărbune, pastel și acril, care reproduc, simulează și reliefează...
Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor nesistematice efectuate în zona de competență, 14 cetățeni străini fără...
Pe 31 martie 2025, în jurul orei 21:00, un echipaj de polițiști locali din Arad au predat doi bărbați căutați de poliție pentru comiterea unor...
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad informează că a fost prins un hoț la câteva zile după ce a furat o sumă mare de bani...
Senatorul Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, reacționează după suspendarea temporară a Programului „Rabla pentru Tractoare”. Parlamentarul arădean cere Administrației Fondului pentru Mediu să investească...
Deputatul PNL Geanina Pistru a susținut o declarație politică în Camera Deputaților în care a vorbit despre investițiile din fonduri europene pentru sistemul de sănătate:...
Deputatul PNL Geanina Pistru susține investițiile în modernizarea sistemului de sănătate, considerat o prioritate. Membru al Comisiei de Sănătate și Familie din Camera Deputaților, Geanina...
Marți, la Premiile Gopo, actorul Claudiu Bleonț a avut un moment pe scenă alături de fiica sa de 8 ani, căreia i-a spus, ținând-o de...
Emanuela Roz, originară din Arad, va purta culorile României la prestigioasa competiție internațională Miss 7 Continents 2025. Evenimentul se va desfășura în vibrantul oraș Kusadasi...
Producătorul italian de articole de lux Prada a anunţat joi că a ajuns la un acord pentru preluarea rivalului Versace de la grupul american Capri...
Un tribunal penal din Paris a dat astăzi verdictul: Gérard Depardieu a fost găsit vinovat, potrivit CNN, pentru agresiune sexuală. 18 luni de închisoare cu...
Ministrul de externe al Poloniei afirmă că ţara sa are dovezi că Rusia a recrutat persoane pe serviciul de mesagerie Telegram pentru a efectua incendiul...
Imagini din satelit au dezvăluit o activitate militară rusă semnificativă în apropierea graniței de est a Finlandei, analiștii menționând extinderea capacităților de cazare a trupelor,...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Oliver Blume, directorul general al Volkswagen, a declarat că grupul auto german ar putea muta producția mărcii Audi în SUA ca parte a strategiei de...
Comisia Europeană a sancțioanat, în total, cu 700 milioane de euro Apple și Meta pentru că giganții tehnologici nu au respectat normele de concurență, informează...
Analiștii din domeniul semiconductorilor sunt de părere că Huawei ar putea fi un lider evident în cursa Chinei pentru a găsi o alternativă pentru cipurile...
ChatGPT a devenit un instrument eficient pentru identificarea locațiilor fotografiilor, având capacitatea de a realiza căutări inversate de locație datorită noilor modele o3 și o4-mini,...
Filmul „Emilia Perez“ (r. Jacques Audiard) câștigător a numeroase premii și nominalizări la festivalurile internaționale, printre care două premii Oscar și două premii Cannes, va...
Nu mai e mult până când TIFF.24 își scrie povestea fascinantă cu numărul 24. Nu mai e mult până când Cluj-Napoca va deveni un loc...
Filmul „Joy“ (r. David O. Russell), insiprat din viața unei femei de afaceri din America, va fi proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad. Filmul îi...
Prima ediție World Music Festival la Arad a început vineri seara, 9 mai (Ziua Europei), în Parcul Eminescu, cu două trupe de jazz din Ungaria,...
Aradul se pregătește să vibreze în ritmuri internaționale! De astăzi, 9 mai, începând cu ora 19:00, Parcul Mihai Eminescu găzduiește World Music Festival, un eveniment...
Pianistul și compozitorul arădean Teo Milea a fost selectat să cânte în semifinala competiției „Românii au Talent”, care va avea loc vineri seara, la postul...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Sigla serviciului de streaming Max, inițial HBO Max, seamănă acum mai mult cu logoul HBO. Compania Warner Bros. Discovery a lansat noua identitate vizuală pentru...
Dalia a lansat o nouă provocare pentru cei care cred în bine: pe data de 7 iunie 2025, în Zona de Agrement Mărului, sunt așteptați...
Conducerea Spitalului Județean Arad aduce în atenție o intervenție de urgență – contracronometru – care a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, în...
Cabinetul de medicină de familie din Olari se află printre cele 6 cabinete din Vestul țării care au fost dotate cu aparatură medicală esențială, prin...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
1.749,95 de dolari. Aceasta este suma trecută în dreptul senatorului arădean AUR, Teofil Parasca şi a contului @teo.parasca. Numele se regăseşte pe lista întocmită de...
Doi angajați ai Ocolului Silvic Gurahonț au fost reținuți săptămâna trecută după ce polițiștii s-au sesizat cu privire la infracțiunea de fals informatic. Se pare...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Marius Cheregi a ajuns la 57 de ani și are în spate o carieră impresionantă de fotbalist. A fost lansat de UTA, a ajuns campion...
Chiar dacă numele lui nu rezonează pentru mulți, cu siguranță că pasionații de trasee montane încă mai știu de importanța lui Czárán Gyula pentru deschiderea...
Comentariile portalului
Dilema alegatorului roma,eu cu cine votez ? Alegere intre un olimpic la matematica,dovedit turnator la securitate,in 1988,cu ocazia deplasarii in Australia,si un zapacit dubios,dar care a (...)
Digi24 nu este o televiziune aservită, ci primul post de știri din România. Despre Realitatea TV se poate spune inversul. Cu alte cuvinte vorbim ca să ne aflăm î (...)
Da, nu e frumos ca un candidat sa nu se prezinte la dezbateri, totusi daca ati fi obiectiv ati face clasamentul adevaruui si atunci scorul ar fi egal ca nici (...)