Două noi aparate mamograf pentru Spitalul Județean
Spitalul Județean din Arad va avea două aparate mamograf. Cele două vor înlocui mamograful existent acum și vor crește numărul investigațiilor pentru depistarea cancerului la sân, în condițiile în care perioada de așteptare depășește două luni din cauza numărului ridicat de solicitări, spune președintele Consiliului Județean.
Unul dintre aparatele mamograf este cumpărat pentru spital chiar de către Consiliul Județean Arad, printr-un proiect transfrontalier România-Ungaria, în valoare de aproximativ 1 milion de euro. Mamograful este de generație nouă și are capacitatea să realizeze și biopsii.
Cel de-al doilea mamograf ajunge la Spitalul Județean printr-un program al Băncii Mondiale și a fost achiziționat de Ministerul Sănătății.
De la începutul anului, la Arad au fost realizate aprox. 1000 de investigații pentru depistarea cancerului la sân.
Aparatul mamograf care funcționează astăzi la Spitalul Județean va fi „pensionat” și va rămâne în rezervă pentru situațiile de urgență, având în vedere vârsta sa și faptul că este mai puțin performant decât cele două aparate mamograf noi.
Citește și: Mamografii decontate de Casa de Asigurări, la Spitalul Județean · Special Arad


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)