S-a deschis Transfăgărășanul, dar… atenție la urșii aflați în apropierea șoselei!
Miercuri, 01 iulie 2020, începând cu ora 8:00, pe Transfăgărășan, între Piscul Negru și Bâlea Cascadă (km 104+000 – km 130+800), s-a deschis circulația pentru…
Miercuri, 01 iulie 2020, începând cu ora 8:00, pe Transfăgărășan, între Piscul Negru și Bâlea Cascadă (km 104+000 – km 130+800), s-a deschis circulația pentru…
Comunicat DNA: În completarea comunicatului nr. 234 din 15 aprilie 2020, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în…
CFR Călători repune în circulație progresiv, începând de miercuri, trenurile internaționale suspendate din cauza pandemiei, informează Europa FM. Potrivit unui comunicat al operatorului feroviar, în…
Din prima zi a lunii iulie, toate serviciile medicale, de îngrijiri la domiciliu, medicamentele şi materialele sanitare, precum şi dispozitivele medicale se acordă şi se…
Un document oficial publicat de Ministerul Educației arată că cele mai bune rezultate au fost obținute de elevii din Cluj, Sibiu și Iași. În extrema…
Ion Turnagiu, criminalul care a incendiat o fată de 17 ani din Mehedinți, la un an după ce a fost eliberat din închisoare, a murit…
Cheltuielile legate direct de criza provocată de coronavirus sunt de 3,1 miliarde lei, la 5 luni, iar impactul pandemiei, la jumătatea anului, este de circa…
Un bărbat în vârstă de 30 de ani, cu comportament agresiv, a fost imobilizat duminică seara de poliţiştii din Capitală. La scurt timp, bărbatul recalcitrant…
Patru bărbați din Bistrița-Năsăud au răpit sâmbătă o tânără de 29 de ani. Potrivit bistrițeanul.ro, femeia era concubina unuia dintre bărbați. Polițiștii din Sângeorz Băi au…
Un șofer a fost rănit grav într-un accident produs în urmă cu scurt timp în Capitală. S-a întâmplat la intrarea în București, în zona Șoseaua…
Cardul de sănătate redevine obligatoriu de la 1 iulie, cu excepţia consultaţiilor la medicul de familie şi la specialistul din ambulatoriu, anunță Casa Naţională de…
Prin Ordonanța de urgențã a Guvernului nr.69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor mãsuri fiscale, termenul…
Contractele de furnizare gaze propuse românilor de la 1 iulie conţin clauze care constituie adevărate capcane pentru consumatori, arată o analiză efectuată de Asociaţia Energia…
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, crede că de la data de 1 iulie, când are loc liberalizarea preţului la gaze, nu se va mai vorbi de…
Deputaţii şi senatorii urmează să dea săptămâna viitoare un vot pentru funcţiile vacante de la Curtea de Conturi, adică pentru funcţia de vicepreşedinte şi cinci…
Asigurările obligatorii auto au devenit, din nou, motiv de dispută, informează Europa FM. O asociație a clienților reclamă că sunt discrepanțe în modul în care…
Patru persoane au fost reținute după perchezițiile din România, Marea Britanie şi Austria la o grupare bănuită că a exploatat sexual 28 de tinere, scrie…
Fosta procuroare şefă a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani s-a ales cu peste 6 ani de închisoare în urma unui verdict dat de Înalta…
Daniel Moroșanu, prim-vicepreședintele PNL Vrancea, a susținut luni, 22 iunie, proba scrisă la Limba și Literatura Română în cadrul examenului de Bacalaureat 2020. Moroșanu se…
Scene comice în Târgiu – Jiu, unde un hoț a fost prins de un polițist care l-a fugărit în prijama. Polițistul Bogdan Chirițoiu, din Târgu-Jiu,…
Premierul Ludovic Orban a declarat luni că Guvernul va introduce și în România sistemul de muncă flexibilă „Kurzarbeit“. „Dacă unei companii i s-a redus vânzarea…
E sentință în premieră în România. Un om al legii a fost pedepsit cu închisoarea după ce a bătut un bărbat. Zece luni de închisoare…
Deschiderea restaurantelor în interior şi a piscinelor acoperite la 1 iulie depinde de situaţia epidemiologică la nivel naţional, iar decizia aparţine Grupului de suport tehnic constituit…
Polițiștii de la Crimă Organizată au descins, duminică, la traficanți de droguri, descoperind sute de plante de canabis. „În această dimineață, polițiștii Brigăzii de Combatere…

Aradul se află printre orașele vizate de controalele comune ale Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) în ambulatoriile publice și private,...
În articolul de săptămâna trecută am explicat de ce drumul de la un fizic supraponderal la un corp atletic include trei etape distincte care, cumulate,...
O echipă medicală a Secției Clinice de Gastroenterologie a efectuat cu succes ieri, în sala de endoscopie intervențională, procedura ERCP cu numărul 100, pacienta fiind...

Îmi dau seama că întrebarea e ca scoasă din căciulă, dar, ce să fac, văzând știrile despre Arad din ultima vreme, m-a apucat așa o...
Prins la mijlocul terenului (al orașului, mai precis) de cele trei vedete ale culturii românești și internaționale, Flavius Domide zâmbește destins și ironic în același...
Probabil, Domnul Seculici, practic și descurcăreț, s-a gândit ca gala de trofee pentru întreprinderile arădene a Camerei de Comerț din Arad să se organizeze mai...

Noile contoare de apă cu citire de la distanță, montate de Compania de Apă Arad, ridică anumite semne de întrebare în rândul unor consumatori. O...
O licitație pentru locurile de parcare de reședință din zona Aleea Făget a stârnit nemulțumiri în rândul locatarilor, după ce la procedură au participat și...
Un tânăr din județul Arad susține că autoturismul său, un Volkswagen Passat, a fost distrus în totalitate într-un incendiu izbucnit în noaptea de 20 spre...

Patru muzicieni arădeni, cu vârste între 17 și 18 ani, au transformat un proiect început în ianuarie 2025 într-o poveste de succes a scenei metalcore...
Suntem captivi într-un sistem de sănătate care ne tratează bolile cum știe mai bine, în limita bugetului pe care îl are. Nu ne învață cum...
Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...

Un diagnostic crunt a transformat copilăria Emmei într-o luptă pentru sănătate și viitor. Acum, familia ei are nevoie de sprijinul oamenilor cu suflet pentru a...
Ultras Arad se mobilizează pentru a-l ajuta pe Marcel Coraș. La partida de duminică, 18 octombrie, dintre UTA și CFR Cluj, suporterii vor organiza o...
O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...

Partidul USR transmite: „Democrația funcționează firesc doar în contextul pluralismului politic. Pe de o parte puterea, iar dincolo de “baricadă”, opoziția. Puterea exercită autoritatea și,...
Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel critică colaborarea parlamentară PSD AUR, care a dus doar săptămâna aceasta la respingerea a trei proiecte USR: desființarea Academiei...
Un nou pas pentru continuarea investițiilor în energia regenerabilă din România. Proiectul inițiat de senatorul Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, care prevede prelungirea cu...

Încă un război în sânul universității de stat din Arad, UAV, se poartă în instanță în aceste luni. Verdictul justiției este așteptat în ceea ce...
Noi informații ies la iveală în dosarul de spălare de bani în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și polițiștii Serviciului de Investigare...
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a dezvăluit că Statele Unite au adus în discuție posibilitatea ca Ucraina să se retragă din Donbas în schimbul aderării la...
Autoritățile anticorupție din Ungaria au confiscat aproximativ 19,5 milioane de dolari, după ce au descoperit sume impresionante de bani ascunse în păduri, clădiri agricole, depozite...
Match Group, compania care deține aplicația de întâlniri Tinder, a fost amendată cu 11 milioane de euro de autoritățile irlandeze pentru protecția datelor. Sancțiunea a...

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

Serviciile Microsoft 365, inclusiv Outlook, Teams și alte aplicații folosite zilnic de companii și utilizatori din întreaga lume, au fost afectate de o pană majoră...
Compania afirmă că peste 1,2 miliarde de oameni folosesc săptămânal ChatGPT, iar 250 de milioane apelează frecvent la interacțiunile vocale, potrivit bigtechnology.com. Cifrele au fost...
Site-ul oficial al Poliției Române este indisponibil de săptămâna trecută, utilizatorii fiind întâmpinați de un mesaj prin care sunt informați că platforma se află în...

Filmul „Omul lui Dumnezeu” / „Man of God”, regizat de Yelena Popovic, dedicat vieţii Sfântului Nectarie din Eghina, va fi proiectat la Cinema Arta vineri,...
Filmul multipremiat la Berlinală, „Regina și marea“ / „Queen at Sea“, regizat de Lance Hammer va fi proiectat la Cinema Arta. Proiecția va avea loc...
„Nuremberg” (regia: James Vanderbilt), un proiect cinematografic care aduce pe ecran o perspectivă complexă despre un moment marcant din istoria modernă, va fi proiectat la...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Opus Kink, Michael Kiwanuka, Queens...
După cum promiseseră organizatorii în postările recente de pe canalele de socializare ale festivalului, au fost anunțate primele nume ale ediției din 2027 a festivalului...
Agent Green și DJ Marika lansează miercuri, 11 noiembrie, la ora 20:00, pe canalul YouTube Agent Green noul concept „DJ Set with Purpose”: o călătorie...

Numele regizorului Christopher Nolan a început să fie vehiculat în mediul online în legătură cu un posibil nou film din universul „The Lord of the...
O schimbare majoră zguduie industria cinematografică americană: James Gunn și Peter Safran se retrag din funcțiile de co-directori executivi ai DC Studios, urmând să fie...
Îndrăgitul realizator TV și comedian american Jon Stewart va continua să prezinte emisiunea satirică „The Daily Show” până la sfârșitul anului 2028, după ce a...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

Prima seară a evenimentului Arad Urban Style, desfășurat joi la Agora Mall, a adus în fața publicului 16 prezentări de modă, într-un spectacol care a...
Sâmbătă, 14 noiembrie, între orele 17:00 și 19:00, Palatul Artelor își deschide porțile pentru o nouă seară dedicată artei și eleganței, de această dată sub...
Arad Urban Style va aduce moda în prim-plan, reunind 30 de designeri consacrați și debutanți, alături de peste 60 de modele naționale și internaționale, în...

Bărbatul este acuzat de viol asupra unui minor în formă continuată, rele tratamente aplicate minorului și infracțiuni privind regimul armelor și munițiilor. Soția acestuia este...
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au descoperit peste 100 de articole vestimentare susceptibile a fi contrafăcute, în valoare estimată de...
Trei percheziții domiciliare au avut loc în municipiul Arad, în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiunile de camătă, abuz de încredere și furt. În...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)