Mike Godoroja, Truda și arădenii de la X-Factor la Grand Bulevard
Clubul Grand Bulevard vă propune trei concerte de neuitat în ultimele două săptămâni din luna octombrie. Mâine, 23 octombrie, Mike Godoroja & Blue Spirit lansează noul…
Clubul Grand Bulevard vă propune trei concerte de neuitat în ultimele două săptămâni din luna octombrie. Mâine, 23 octombrie, Mike Godoroja & Blue Spirit lansează noul…
Piese interesante în această săptămână. Avem noutăți de la Eminem, U2, Ayla, The Night Kitchen, Cobzality (o trupă românească!), The Lawsuits, I Am Oak, Mike…
Club Nerv și Special Arad te invită la concertul de sâmbătă (18 octombrie, ora 22:00) al trupei B the First! Mai mult, te premiază cu două…
Festivalul „Toamna Muzicală Arădeană” ajunge anul acesta la ediția a III-a, iar primul eveniment din seria celor propuse publicului meloman va aduce la Arad una dintre…
Muzica hip-hop ar putea fi folosită în terapia contra unor boli psihice precum schizofrenia şi depresia, potrivit unui studiu al cercetătorilor britanici, informează Mediafax. Hip-hop-ul,…
Melodia „Get Lucky” a celor de la Daft Punk a fost numită piesa anului de Broadcast Music Inc (BMI), un organism care celebrează compozitorii ale…
Recomandările săptămânii vin preponderent din zona muzicii electronice, în variante mai soft. Avem un fel de chill-UK garage, chill-hop și deep house cu Disclosure, Imagined Herbal Flows, Lucas…
„Viaţa e, în mare, ca o muzică de jazz: cel mai bine iese când improvizezi”, spunea George Gershwin. Cu această deviză pornește Molnar Events pe…
Vocea fizicianului de 72 de ani este înregistrată pe o melodie numită “Talkin’ Hawkin”, care folosește vocea lui sintetizată dintr-o reclamă pentru British Telecom, din…
Dacă nu înțelegi Beethoven, ești pe lângă muzică. Dacă nu-ți place, ești ceva freaky… subdezvoltat emoțional și ritmic. Dacă nu l-ai ascultat, înseamnă că ai…
Pink Floyd lansează pe 10 octombrie noul și mult așteptatul album, „The Endless River”, după o pauză de 20 de ani. Noul disc al trupei britanice conţine…
Muzica electronică este o urmare firească a evoluției muzicii, așa cum, în perioada barocă, compozitorii Bach, Handel sau Vivaldi aveau să schimbe definitiv cursul lin…
Este seară. Răpăitul ploii se aude pe burlanele caselor din curtea aproape ezoterică de după fast-foodul cu tradiție urbană. Străzi pustii și din când în…
Stresul, insomnia sau anxietatea se pot trata și fără medicamente! Potrivit cercetătorilor, muzica este cel mai bun remediu împotriva stresului. Mai mult decât atât, ei…
Pe data de 3 octombrie, în Arad se va desfășura cel mai îndrăzneț proiect de muzică electronică din istoria orașului. Binecunoscutul brand ABC propune un…
Ziua Internațională a Jazzului s-a terminat… și nu chiar. La Arad, Molnar Events se asigură ca jazzul să nu se mulțumească cu puțin, așa că…
Mâine, Filarmonica de Stat Arad va inaugura noua stagiune, cea cu numărul 66, ce se va bucura de un debut fastuos, în seara de joi,…
Club Nerv și Special Arad te invită la concertul de mâine (2 octombrie, ora 21:30) al trupei Toulouse Lautrec! Mai mult, te premiază cu două…
Artista franceză Indila, care a cucerit topurile cu hitul „Derniere Danse”, va concerta în premieră în România, la Sala Palatului din Bucureşti, pe 7 decembrie,…
În timp ce (re)ascultam cu zâmbetul involuntar pe buze piesele Adei Milea, mi-a venit în minte o întrebare la care până acum nu m-am gândit,…
Fall Out Boy, SomeKindaWonderful, Kasabian, Jungle, North Of Nine, Sunset Sons, Jon Bellion, Beginners, CHVRCHES și nu în ultimul rând, ci mai ales, Cheloo și…
Cu toamna lui 2014 intrată definitiv în drepturi, ne amintim că tot într-o toamnă, însă acum 108 ani, s-a născut unul dintre cei mai mari…
Ai auzit de cântărețul Caramel? Probabil că nu. Dacă ai însă vreun prieten sau cunoscut ungur, spune-i numa’ că vine la Arad. Va guița de…
Celebra publicaţie muzicală Rolling Stone a scris în luna august că a doua zi după ce va împlini 80 de ani, Leonard Cohen urmează să…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Prins de zece zile în fervoarea festivalului de teatru underground care s-a terminat ieri, am urmărit mai pe sărite evenimentele de altă natură, înainte de...
În sfârșit, avem premier. Bolojan, normal și cum ne așteptam, să vedem ce urmează. Deocamdată nicio grabă, școala tocmai s-a terminat, Nicușor a fost la...
În săptămâna care a trecut s-au făcut 35 de ani de la Mineriada din 1990. Firesc, momentul a trecut neobservat, lumea fiind ocupată de alte...
Șantierul de la școala „Caius Iacob”, din Micălaca, a început cu „năbădăi”, muncitorii efectuând lucrările fără plasa de protecție necesară, iar părinții sunt speriați de...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Într-o lume în continuă schimbare, grădinița rămâne locul în care copiii încep să descopere viața, iar pentru ca această lume mică să fie una caldă,...
Cu doar câteva ore înaintea debutului „SoNoRo Conac” de la Arad, violistul și inițiatorul proiectului, Răzvan Popovici – una dintre cele mai influente personalități ale...
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trei persoane au fost reținute și aproape 1.400.000 de țigarete (70.000 pachete de țigări) confiscate de polițiștii arădeni în urma unor percheziții la București și...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor, nouă cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul...
Comunicat. Polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Arad au fost sesizați, la data de 10 iunie 2025, despre faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iunie...
Corespondența oficială dintre Primăria Arad și constructorul podului peste Mureș, de la începutul până la finalizarea construcției, trebuie făcută publică, susține consilierul Dorian Curcanu –...
Senatorul arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, a participat astăzi la o întâlnire cu Jessika Roswall, comisar european pentru Mediu, Rezilienţă în domeniul Apei...
S-a scris aproape totul despre noul pod peste Mureș. Nu îl putem folosi pentru că… s-a stricat înainte de a fi inaugurat. Sunt multe întrebări...
Sean Combs, cunoscut publicului sub numele de scenă Puff Daddy sau P. Diddy, a fost găsit vinovat de două capete de acuzare privind transportul de...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
Comunicat. În 20 iunie, în Chișinău, Republica Moldova, colecția „Suflete” a studentei Ana Farîma, de la Facultatea de Design a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad,...
Rețeaua spionilor care și-au făcut rost de buletine românești false prin acte de identitate fabricate ajunge în centrul unei anchete de proporții, alarmante de-a dreptul,...
Michael Madsen, actorul cunoscut pentru rolurile sale din filmele lui Quentin Tarantino „Kill Bill” și „Reservoir Dogs”, a murit, a confirmat revista Variety. El avea...
Pompierii români au intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetație în zona Toulouges, în cadrul misiunii de pre-poziționare din Franța. Misiunea modulului național specializat în...
Dacă drumul se îngustează, șoferii vor fi obligați să permită alternativ intrarea mașinilor de pe banda care se închide, pentru a fluidiza traficul. „Regula fermoarului”...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Pe 23 mai, a apărut informația legată de spargerea a 184 de milioane de parole din Google, Facebook și Apple. Dacă acea cifră părea mare,...
Lenovo Group Limited este o companie multionaținală din China fondată în 1984. Lenovo proiectează, fabrică și comercializează electronice de larg consum, PC-uri, software, servere, dar...
ChatGPT a pierdut un joc de șah împotriva consolei clasice de jocuri Atari 2600, un program de șah de opt biți, din epoca Disco și...
Michael Madsen, actorul cunoscut pentru rolurile sale din filmele lui Quentin Tarantino „Kill Bill” și „Reservoir Dogs”, a murit, a confirmat revista Variety. El avea...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
În ultimele trei zile ale Festivalului Underground, programul include șase spectacole de teatru – dintre care unul ucrainean și unul într-un tramvai – și secțiunea...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la LA LOM, GoGo Penguin (feat....
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la David Ciente feat. Maria Chivu,...
Sur Austru aduce black metal transilvănean la concertul The HU din București, alăturându-se acestora ca trupă de deschidere pe 26 iunie la Arenele Romane, scrie...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a semnat, astăzi, contractul de achiziție de aparatură de medicină nucleară – extrem de necesară în diagnosticul, tratamentul...
Comunicat Spitalul Județean Arad: De luni, 23 iunie Secția Clinică Boli Infecțioase Adulți, Compartimentul HIV și Cabinetul Antirabic își vor desfășura activitatea la parterul clădirii...
Aradul beneficiază de fonduri europene de aproape 5 milioane de lei pentru a achiziționa aparatură medicală modernă la Spitalul Județean, ca parte a unui proiect...
Rețeaua spionilor care și-au făcut rost de buletine românești false prin acte de identitate fabricate ajunge în centrul unei anchete de proporții, alarmante de-a dreptul,...
Florin Vaida este bărbatul încătușat ieri, de polițiști, în plină stradă, pe Andrei Șaguna. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar în această...
Într-o Românie care se declară transparentă și deschisă către cetățeni, cazul prezentat aici, referitor la comportamentul primarului Comunei Mișca, din județul Arad, Pallagi Mate (UDMR),...
A fost operat pe creier în urmă cu doar trei săptămâni iar acum se pregătește să mixeze la Untold în seara zilei de 10 august....
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Comentariile portalului
O sarakie de om
Am avut o experienta in Munchen la o terasa: dupa ce am consumat ceva sucuri, chelnerul ne-a adus bonul pentru plata si ne-a mentionat ca ,, the tip is not included", (...)
marele Goldiș săracu s-ar răsuci în mormânt și poate s-ar dezice de declarația din noiembrie 1918 dacă ar vedea Românika manelizată de azi. De altfel, nu (...)