New vs. old: „Party electronic la Filarmonică” – un contrast cultural atipic
Muzica electronică este o urmare firească a evoluției muzicii, așa cum, în perioada barocă, compozitorii Bach, Handel sau Vivaldi aveau să schimbe definitiv cursul lin al emoțiilor umane pe valurile sunetului, mutând muzica din catedralele creștine în săli de concerte pentru înalta societate, sau cum Mozart, Beethoven și Schubert aveau să perfecționeze sensul unor compoziții, plasând piatra de temelie a primelor simfonii, în perioada clasică. Muzica – un fel de fluctuație prin definitie – a trecut permanent prin schimbări odată cu trecerea timpului, exemple majore din secolul al XX-lea fiind compozitorii precum Stravinsky sau Bartok, continuând cu expansiunea jazzului în secolul XXI, ca mai apoi, prin anii ’70 și începutul anilor ’80, să se treacă la experimentarea sintetizatoarelor și a mixerelor, grație cărora au luat naștere stilurile synthpop în Londra, Marea Britanie, și House, respectiv Techno în SUA (în Chicago și Detroit). De aici, s-au derivat mau multe genuri precum electro, trance, acid house, deep house, hip house, garage, dubstep ș.a.m.d. Trăim în secolul vitezei, în care deceniul trecut e deja istorie… și totuși, încă nu acceptăm cu toții noutatea ca pe o parte a prezentului… sau chiar a istoriei recente. Dar sunt și tineri cărora le pasă de direcția bună a evoluției muzicii… și sunt și în Arad. Ieri seara am avut parte de un experiment inedit, atipic pentru cultura orașului: o echipă de DJ a organizat un party în holul Filarmonicii, sub brandul „ABC”…
Introducerea (lungă) de mai sus nu vrea să facă o comparație între muzica clasică și muzica electronică, ceea ce ar fi absurd, dar vrea să evidențieze faptul că aveam de-a face cu o diferită manifestare a culturii contemporane. Ceva ce unii cataloghează zgomot psihedelic, poate să fie o formă pură de muzică de calitate, fără semnele comercialului.
„Considerăm importantă colaborarea cu Filarmonica de Stat Arad, fiind cu toții responsabili de educarea publicului tânăr care este intoxicat cu muzică lipsită de valoare, promovată de mass media în ultimii ani. Un pas spre educație este arta, iar muzica bună înseamnă artă!”, au spus organizatorii evenimentului ABC, ce a avut loc în holul Filarmonicii ieri (vineri), 3 octombrie.
Au fost voci care blamau corelarea unui „party” de muzică electronică cu un lăcaș de cult al muzicii, cum e Filarmonica… și ce-i drept, e un pic forțată, dar făcând parte și eu, în trecut, din organizarea unor evenimente de acest gen (Arad-Clubbing, pentru cunoscători), admit că, în zilele noastre, trebuie să forțezi limitele muzicii, altfel niciuna dintre cele două tabere, publicul tânăr al muzicii electronice și publicul adult al muzicii clasice, nu vor avea un viitor strălucit, un lucru ușor de anticipat, dacă e să privim industria muzicală a acestor vremuri, când Lady Gaga, Rihanna, Inna și alte vedete din același cerc/circ nu reflectă nimic altceva decât o formă clișeică, temporară și lipsită de valoare pe scara evoluției muzicii.
„Petrecerea” sub brandul ABC, de vineri seara, avea șanse mari să devină un eșec total dacă organizatorii nu ar fi fost responsabili, așa cum s-au dovedit a fi. Ca ziarist, aveam datoria să reflect realitatea așa cum e, căutând deliberat alunecușuri în manifestarea civilizată a acestui… oricum l-am lua, nu putem să-l numim decât „party”, căci concert nu are cum să fie.
„Party la Filarmonică” – tras de păr și abstract cum sună, totuși, s-a dovedit a fi ceea ce s-a intenționat să fie: demonstrarea că decibelii undeva la 120, jocurile de lumini și, ca un bonus, drona de peste capetele oamenilor – într-un cuvânt: electronica – nu alterează și nu deteriorează în niciun fel rostul acustic al unei săli ce, cu siguranță, de peste 100 de ani de când există, nu a avut parte de o noapte atât de tumultoasă. Din contră: contrastul a fost de-a dreptul epic… captivant și unic în Arad.
Ar mai fi fost un alt impediment, mult mai grav – practic: esențial, în reușita evenimentului ABC… oamenii. Clădirea Filarmonicii face parte din patrimoniul cultural al orașului… și nu ar fi fost oportun să fie deteriorată cu ocazia unei – în opinia unora – „destrăbălări a tinerimii care dansează haotic pe zgomote de picamer”. Din fericire, însă, organizatorii au avut grijă ca toți participanții să respecte regulile casei: nu s-a fumat în interior decât afară, pe scări, accesul s-a făcut pe baza unor brățări, agenții de pază au stat permanent vigilenți, atât la intrare cât și în interiorul holului, au fost amenajate mai multe coșuri de gunoi și s-au dat bonuri fiscale pentru orice produs vândut, căci… mda, s-au vândut înauntru țigări și băuturi alcoolice și nonalcoolice, un lucru, pe de o parte firesc, pe de altă parte… riscant. Dar măcar s-au luat măsuri de precauție în ceea ce privește valorosul pian pe care a cântat pe vremuri Liszt, fiind mutat provizoriu de pe hol.
Ca o concluzie: se pare că evenimentul a fost o reușită… dar ca să fim corecți până la capăt, am cerut părerile de după eveniment ale organizatorilor, cât și a directorului Filarmonicii. Alin Văcean, directorul Filarmonicii, ne-a declarat prin telefon că „din câte am auzit de la paznici, totul s-a petrecut în mod civilizat, nu s-au produs incidente și a fost un eveniment inedit”. Bogdan Iorgovan, unul dintre DJ și organizatori, ne-a spus, în numele grupului ABC, că sunt multumiți de felul în care au decurs lucrurile. „A fost un eveniment reușit și pe viitor vrem să continuăm să organizăm evenimente cât mai interesante pentru orașul nostru”, a mai adăugat el.
Comentariile portalului
„Perfecțiunea este pe toate drumurile însă nu se poate afirma pentru că dă cu oiștea-n gard când trebuie să se exprime”. Am să vă trimit un desen (...)
Rareș Bogdan o invenție a lui Iohannis. Și desigur o ratare! Marele politician.. Nu ai ce să îi ceri... Păcălici zarzavagiu, un papagal frumos colorat cu Rolex (...)
Normal ca după alegeri să vadă lumea că "muncești!" De 40 de ani au aceeași tactică... Și noi picăm în plasa ca proștii! E mare putreziciune într-o (...)