Tragic accident la Biserica Nouă din Grădiște. Enoriașul care a căzut de pe schelă a murit
Un bărbat de 71 de ani, care lucra pe schela bisericii noi din cartierul Grădiște, s-a dezechilibrat și a căzut de la înălțime mare, de…
Un bărbat de 71 de ani, care lucra pe schela bisericii noi din cartierul Grădiște, s-a dezechilibrat și a căzut de la înălțime mare, de…
Evenimentul Maratonul, Semimaratonul și Crosul Aradului va avea loc în acest an sâmbătă, 16 noiembrie, el urmând să afecteze circulația tramvaielor. CTP anunţă publicul călător…
Comunicat. Polițiștii orașului Sebiș au reținut un tânăr pentru săvârșirea mai multor infracțiuni. Și anume: În noaptea de 11/12 noiembrie a.c., tânărul, de 20 de…
Comunicat. În această dimineață, în jurul orei 6.25, mecanicii de tren care efectuau o manevră de garare a unei garnituri au găsit o persoană de…
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad ne anunță că în urmă cu scurt timp a avut loc un accident rutier (lângă PITO Trans), fiind implicate…
Inspectorul școlar general adjunct, Anca Stoenescu, a ales să-și prezinte demisia din funcție ca o actriță de la Hollywood, așa cum dealtfel s-a și comportat…
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de ploi, moderate cantitativ, valabilă de miercuri, de la ora 8.00, în întreaga ţară. Totodată, este cod…
Trei cetățeni străini au fost arestați preventiv pentru trafic de droguri, după ce procurorii DIICOT și polițiștii au organizat o acțiune flagrantă și i-au surprins…
Drumul Pâncota-Șeleuș (Drumul Județean 709) este aproape de finalizare. Constructorul, asocierea Intermed Utilaj și Company Agregat, anunță că totul este în grafic, că se lucrează…
La ora 7 și 47 de minute ISU Arad a anunțat un accident rutier care s-a produs pe autostrada A1 (sensul de mers Arad-Timisoara), fără…
S-a început cu începutul, acolo unde le era mai la îndemână, având în vederea ca mult controversata doamnă Ancuța Stoenescu era cu delegație în fruntea…
Deocamdată este la nivel de zvon, dar cum nu iese fum fără foc, se pregătește mutarea Secției Diabet Zaharat Nutriție și Boli Metabolice, de la…
Subiectul defrișărilor ilegale de păduri este unul foarte discutat în România în ultimii 30 de ani. „Mafia lemnului” a scos din țară milioane de metri…
Un adolescent de 16 ani din Arad a fost grav accidentat în accidentul din această seară dintre Horia și Șiria. El se afla pe bancheta…
Peste nouă milioane de români au votat, până la ora 19:28, dintre care 8.385.687 milioane de votanți în țară. Miza acestor alegeri este funcția de…
Vântul puternic putea face victime în această seară chiar în centrul Aradului. Un copac s-a rupt și a căzut pe un Audi în apropiere de…
În urmă cu câteva momente, pe drumul județean care face legătura între Horia și Șiria s-a produs un accident de circulație., despre care încă nu…
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de furtună pentru zone din județele Arad, Caraș-Severin și Timiș. Alerta pe termen scurt anunță…
Potrivit Biroului Electoral Central (BEC), în primul tur al alegerilor prezidențiale până la ora 09.00 s-a înregistrat o prezență la urne, în țară, de 3,51%….
Două autoturisme s-au cioncint între localitățile Bogsig și Ineu, mai precis la intrarea în localitatea Bogsig, dinspre Ineu, în zona pescăriei. În cele două vehicule…
Vremea rămâne deosebit de caldă în continuare, chiar dacă duminică şi luni se va înregistra o uşoară scădere a temperaturilor. De marţi, spun meteorologii, temperaturile…
Se micșorează durata pentru obținerea certificatului de urbanism. Acesta va trebui emis în 15 zile (lucrătoare) de la momentul înregistrării cererii și nu în 30 (calendaristice), cum este cazul…
Pentru a da posibilitatea cetăţenilor municipiului Arad de a obţine un act de identitate valabil în vederea exercitării dreptului constituţional de vot pentru alegerea Preşedintelui…
Comunicat. O tânără de 15 ani, OLARIU IASMINA-ROXANA a plecat în dimineața zilei de 6 noiembrie a.c. de la domiciliul ei din Arad și nu…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
În sfârșit, avem premier. Bolojan, normal și cum ne așteptam, să vedem ce urmează. Deocamdată nicio grabă, școala tocmai s-a terminat, Nicușor a fost la...
În săptămâna care a trecut s-au făcut 35 de ani de la Mineriada din 1990. Firesc, momentul a trecut neobservat, lumea fiind ocupată de alte...
Șantierul de la școala „Caius Iacob”, din Micălaca, a început cu „năbădăi”, muncitorii efectuând lucrările fără plasa de protecție necesară, iar părinții sunt speriați de...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Urme ale trecutului și marea sursă de viață. Lumea invizibilă de sub noi. Straturi de ceară, cărbune, pastel și acril, care reproduc, simulează și reliefează...
Trei persoane au fost reținute și aproape 1.400.000 de țigarete (70.000 pachete de țigări) confiscate de polițiștii arădeni în urma unor percheziții la București și...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor, nouă cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul...
Comunicat. Polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Arad au fost sesizați, la data de 10 iunie 2025, despre faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iunie...
Senatorul arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, a participat astăzi la o întâlnire cu Jessika Roswall, comisar european pentru Mediu, Rezilienţă în domeniul Apei...
S-a scris aproape totul despre noul pod peste Mureș. Nu îl putem folosi pentru că… s-a stricat înainte de a fi inaugurat. Sunt multe întrebări...
Deputatul PNL de Arad Geanina Pistru a susținut o declarație politică în Parlament în favoarea nominalizării lui Ilie Bolojan pentru funcția de prim-ministru. „Într-un moment...
Comunicat. În 20 iunie, în Chișinău, Republica Moldova, colecția „Suflete” a studentei Ana Farîma, de la Facultatea de Design a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad,...
Alesia Gorgan a reprezentat Aradul la evenimentul Creative Fashion Week, unul dintre cele mai importante evenimente de modă din Europa de Est, parte integrantă a...
Zilele trecute s-a încheiat preselecția Miss Arad, în cadrul căruia s-au decis finalistele concursului Miss Arad 2025. Aceasta,a fost organizată în stil hibrid: parțial online,...
Premierul canadian Mark Carney a semnat luni un parteneriat de securitate și apărare cu Uniunea Europeană, în încercarea de a reduce dependența Canadei de Statele...
Mai multe explozii au fost auzite luni seară deasupra capitalei Qatarului, Doha, pe fondul unor tensiuni în creștere în regiune, dar și în Irak. Incidentul...
Un incendiu de proporții a cuprins duminică insula elenă Chios, izbucnind în trei focare diferite într-un interval de doar 90 de minute – un fapt...
Dacă drumul se îngustează, șoferii vor fi obligați să permită alternativ intrarea mașinilor de pe banda care se închide, pentru a fluidiza traficul. „Regula fermoarului”...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Pe 23 mai, a apărut informația legată de spargerea a 184 de milioane de parole din Google, Facebook și Apple. Dacă acea cifră părea mare,...
Lenovo Group Limited este o companie multionaținală din China fondată în 1984. Lenovo proiectează, fabrică și comercializează electronice de larg consum, PC-uri, software, servere, dar...
ChatGPT a pierdut un joc de șah împotriva consolei clasice de jocuri Atari 2600, un program de șah de opt biți, din epoca Disco și...
Prezentat în premieră națională la Transilvania International Film Festival (TIFF) 2025, „Vara mea târzie“ / „My late summer“ aduce pe marile ecrane o poveste cu...
„Tomorrow is fear” a fost una dintre secțiunile nou introduse la TIFF (Transilvania International Film Festival) în acest an și, la distanță mare de zilele...
După două zile de American Independent Film Festival (17-18 iunie), vor fi încă două zile cu filme la Cinema Arta, aduse de Caravana Les Films de...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la David Ciente feat. Maria Chivu,...
Sur Austru aduce black metal transilvănean la concertul The HU din București, alăturându-se acestora ca trupă de deschidere pe 26 iunie la Arenele Romane, scrie...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la Wet Leg, The Limiñanas...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a semnat, astăzi, contractul de achiziție de aparatură de medicină nucleară – extrem de necesară în diagnosticul, tratamentul...
Comunicat Spitalul Județean Arad: De luni, 23 iunie Secția Clinică Boli Infecțioase Adulți, Compartimentul HIV și Cabinetul Antirabic își vor desfășura activitatea la parterul clădirii...
Aradul beneficiază de fonduri europene de aproape 5 milioane de lei pentru a achiziționa aparatură medicală modernă la Spitalul Județean, ca parte a unui proiect...
Inspectoratul de stat în Construcții spune că a realizat două controale la șantierul noului pod hobanat peste Mureș, în perioada 2022 – 2024, dar nu...
O terasă modernă se ridică în aceste zile pe jumătate din trotuarul din fața cafenelei Corso (cunoscută arădenilor în trecut ca Segafredo) și pe câteva...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
A fost operat pe creier în urmă cu doar trei săptămâni iar acum se pregătește să mixeze la Untold în seara zilei de 10 august....
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Comentariile portalului
Ce are de spus CSM despre tergiversarea obsesiva a unui proces asa de simplu ? Nu-i interesează imaginea si-asa terfelita chiar de cei care trebuie s-o apere ?
România are nevoie de reforme care sa duca la reducerea deficitului bugetar excesiv și la stabilizarea datoriei publice. De aceea, soluția propusă de Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor (...)
Institutia ar trebui desfintata total, avem politie nationala cu competente si pregatire. Majoritatea politistilor locali se cred politisti rutieri de aici si dispretul populatiei la ceea ce fac !