Graba și neatenția au dus la un alt eveniment rutier, care s-a produs în față la Galleria din Arad
Evenimentul rutier a avut loc în cursul zilei de astăzi luni 22 ianuarie, în jurul orelor 13.30. Impactul dintre cele două autoturisme a avut loc…
Evenimentul rutier a avut loc în cursul zilei de astăzi luni 22 ianuarie, în jurul orelor 13.30. Impactul dintre cele două autoturisme a avut loc…
Cadavrul unui tânăr în vârstă de 21 de ani, din Șimand, a fost găsit duminică, 21 ianuarie, pe un teren din apropierea orașului Sântana. Se…
60 de amenzi au fost aplicate, în doar trei ore, pe drumul Arad-Șiria, pentru depășirea vitezei legale, în urma unei acțiuni a polițiștilor Serviciului Rutier….
11 tone de îmbrăcăminte și mobilă second hand provenite de la firme din Suedia au fost oprite de polițiștii de frontieră de la Nădlac, la…
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Arad, efectuează – luni dimineața – 35 de…
Un jandarm arădean aflat în timpul liber a intervenit și a acordat primul ajutor unui bătrân de 80 de ani – inconștient în urma unui…
În perioada 19-20 ianuarie a.c., polițiștii arădeni au desfășurat mai multe acțiuni, în municipiu și județ, având ca scop impunerea respectării legislației rutiere și prevenirea…
Aproape 25 de milioane de pasageri au fost înregistrați pe aeroporturile din România pe parcursul anului trecut – cu 17 procente mai mulți decât în…
* Arad: Primăria a alocat 260.442 de lei pentru 39 de zile de târg, unul dintre Trâgurile de Crăciun pentru care s-au alocat bani din…
Comunicat. Polițiștii orașului Chișineu-Criș, împreună cu cei ai Secției 3 Rurală Chișineu-Criș, sub coordonarea procurorului de caz din carul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș,…
FCC Baschet UAV Arad și CSM Constanța, medaliatele cu bronz, respectiv argint în sezonul trecut, s-au aflat, sâmbătă seara, pentru a patra oară față în…
În urmă cu aproximativ o oră, în zona Sântana, s-a produs un accident violent. Impactul a avut loc pe Drumul Național 79 la Sântana (AR),…
Hidrologii au prelungit până luni avertizările Cod portocaliu și Cod galben de inundații. Acestea vizează râurile din 8 bazine hidrografice. Începând de sâmbătă, de la…
La data de 20 ianuarie a.c., polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale Arad, în colaborare cu Direcția de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General…
Sfârșiturile de săptămână sunt, de regulă, sărăcăcioase pentru iubitorii sportului din Arad, în municipiu doar UTA și, parțial, baschetul feminin având legătură cu înălțimile. Astfel,…
Hidrologii au emis avertizări Cod portocaliu și Cod galben pentru mai multe râuri din Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania, valabile până sâmbătă. De vineri, de…
Magazinele PPC Energie (companie parte a grupului PPC, denumită anterior Enel Energie) din judeţele Timiş, Caraş – Severin, Arad şi Hunedoara vor fi închise miercuri,…
81 de liceeni din județul Arad au trăit o experiență inedită în cadrul Taberei de Iarnă de la Penitenciarul Arad. Elevii, cu vârste cuprinse între…
Parohia Ortodoxă Bujac și Palatul Copiilor Arad se alătură pentru a organiza un concurs de șah dedicat tinerilor talentați din oraș și împrejurimi. Evenimentul va…
Pompierii militari au intervenit azi noapte la un accident care a avut loc la ieșirea din localitatea Horia, accident care s-a soldat cu trei victime,…
Doi dintre cei trei hoți care au furat în noaptea de 16 spre 17 august 2023, o borsetă de tip plic în care se aflau…
Decorațiunile de Crăciun, cele care nu au apucat să fie adunate, au fost luate pe sus în această seară de vântul puternic. Caleașca imensă amplasată…
Comunicat IPJ Arad. Polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Deva-Nădlac au oprit pentru control, în ziua de 18 ianuarie a.c., un autobuz cu 12 pasageri,…
În urmă cu puțin timp a avut loc un accident pe autostrada A1, pe sensul de mers Nădlac-Arad. Nu se cunosc detalii asupra modului în…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
În săptămâna care a trecut s-au făcut 35 de ani de la Mineriada din 1990. Firesc, momentul a trecut neobservat, lumea fiind ocupată de alte...
Lucrurile la nivel național se calmează încet-încet, Nicușor e primit cu brațele deschise de cei loviți de soartă – și de nepăsarea administrativă – din...
Șantierul de la școala „Caius Iacob”, din Micălaca, a început cu „năbădăi”, muncitorii efectuând lucrările fără plasa de protecție necesară, iar părinții sunt speriați de...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Urme ale trecutului și marea sursă de viață. Lumea invizibilă de sub noi. Straturi de ceară, cărbune, pastel și acril, care reproduc, simulează și reliefează...
Trei persoane au fost reținute și aproape 1.400.000 de țigarete (70.000 pachete de țigări) confiscate de polițiștii arădeni în urma unor percheziții la București și...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor, nouă cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul...
Comunicat. Polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Arad au fost sesizați, la data de 10 iunie 2025, despre faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iunie...
Deputatul PNL de Arad Geanina Pistru a susținut o declarație politică în Parlament în favoarea nominalizării lui Ilie Bolojan pentru funcția de prim-ministru. „Într-un moment...
Cei implicați în marea parte a guvernării din ultimii 30 de ani, moștenitori al genei comuniste postrevoluționare, au rămas pe “nu ne vindem țara” –...
Adrian Wiener, deputat USR Arad: „Bugetul țării e țăndări. O serie de decizii politice, unele dincolo de limita răspunderii penale, au condus aici. Deficitul bugetar...
Comunicat. În 20 iunie, în Chișinău, Republica Moldova, colecția „Suflete” a studentei Ana Farîma, de la Facultatea de Design a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad,...
Alesia Gorgan a reprezentat Aradul la evenimentul Creative Fashion Week, unul dintre cele mai importante evenimente de modă din Europa de Est, parte integrantă a...
Zilele trecute s-a încheiat preselecția Miss Arad, în cadrul căruia s-au decis finalistele concursului Miss Arad 2025. Aceasta,a fost organizată în stil hibrid: parțial online,...
Peste 600 de persoane de 17 naţionalităţi, inclusiv români, au fugit din Iran în Azerbaidjan de la începutul războiului aerian dintre Israel şi Iran, potrivit...
ChatGPT a pierdut un joc de șah împotriva consolei clasice de jocuri Atari 2600, un program de șah de opt biți, din epoca Disco și...
Lockheed Martin și Boeing își unesc forțele pentru a câștiga o cotă majoră din „Golden Dome”, megaproiectul de apărare spațială inițiat de Donald Trump și...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Oliver Blume, directorul general al Volkswagen, a declarat că grupul auto german ar putea muta producția mărcii Audi în SUA ca parte a strategiei de...
ChatGPT a pierdut un joc de șah împotriva consolei clasice de jocuri Atari 2600, un program de șah de opt biți, din epoca Disco și...
Rețelele sociale au fost recent invadate de o serie de videoclipuri alarmant de realiste, în care așa-ziși „reporteri” prezintă știri fabricate într-un format profesional, dar...
Comisia Europeană a sancțioanat, în total, cu 700 milioane de euro Apple și Meta pentru că giganții tehnologici nu au respectat normele de concurență, informează...
După două zile de American Independent Film Festival (17-18 iunie), vor fi încă două zile cu filme la Cinema Arta, aduse de Caravana Les Films de...
American Independent Film Festival (AIFF), ediția a IX-a, ajunge și la Arad, și va aduce între 17 și 18 iunie o selecție electrizantă de filme...
Filmul „Scrisori scandaloase“ / „Wicked Little Letters“ (r: Thea Sharrock ), bazat pe o poveste adevărată, care are în centru un grup de vecini care...
Sur Austru aduce black metal transilvănean la concertul The HU din București, alăturându-se acestora ca trupă de deschidere pe 26 iunie la Arenele Romane, scrie...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la Wet Leg, The Limiñanas...
Propunerea Filarmonicii Arad în acest an pentru mult așteptatul proiect Rock Simfonic este HOLOGRAF SIMFONIC, eveniment cu intrare liberă, în Piața Catedralei, în data de...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Aradul beneficiază de fonduri europene de aproape 5 milioane de lei pentru a achiziționa aparatură medicală modernă la Spitalul Județean, ca parte a unui proiect...
Colestaza neonatală este cea mai frecventă cauză de internare într-un serviciu de hepatologie pediatrică și de transplant hepatic la copiii cu vârsta de până la...
Oamenii de știință au dezvoltat un hidrogel care crește semnificativ densitatea osoasă, în special atunci când este combinat cu medicamente anticatabolice precum Zoledronatul, conform unui...
Inspectoratul de stat în Construcții spune că a realizat două controale la șantierul noului pod hobanat peste Mureș, în perioada 2022 – 2024, dar nu...
O terasă modernă se ridică în aceste zile pe jumătate din trotuarul din fața cafenelei Corso (cunoscută arădenilor în trecut ca Segafredo) și pe câteva...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Marius Cheregi a ajuns la 57 de ani și are în spate o carieră impresionantă de fotbalist. A fost lansat de UTA, a ajuns campion...
Comentariile portalului
== PATRU JAVRE LA CIOLAN PE DRUMUL EUROPEAN == SCARBA MI E == CRESTE DATORIA CRESTE == DEFICIT 10/100 LINISTIT ANUL ASTA == ASA A INCEPUT SI FALIMENTUL ARGENTINEI O TZARA SUPER BOGATA
Iar a fost prea îngust drumul. Eterna scuza....
S-a sesizat deoarece 200 de lire e prea putin. Se auzea ca acum cativa ani, mita era 300 euro minim