„Reunificarea celor două Corei”, sau granița dintre sensibilitate, pasiune și violență
A venit și rândul piesei „Reunificarea celor două Corei” să fie prezentată ieri, în Sala Studio, în cadrul
A venit și rândul piesei „Reunificarea celor două Corei” să fie prezentată ieri, în Sala Studio, în cadrul
O celebră piesă de teatru scrisă de italianul Giuseppe Berto a fost pusă în scenă, la Librăria Scienta, de doi dintre elevii Colegiului „Vasile Goldiș”…
Echipa Teatrului de Marionete Arad a pregătit publicului trei spectacole ce vor prezenta povești vestite și îndrăgite de copii. În data de 1 februarie, la…
Îndrăgita formație arădeană de pop-rock „Corso” va susține un concert unplugged, mâine, 29 ianuarie, începând cu ora 21, la Irish PUBlic House (în spatele Bisericii…
Nuber Levente este absolvent al Facultății de Arte Plastice din Timișoara, cu licență în Arte Decorative și a terminat masteratul în domeniul Designului Grafic. În timpul…
Duminică, 25 ianuarie, la orele 16,00 și 19,00 – cea de a doua premieră arădeană: „Cerc, Oglindă, Transformare”
ArtPeople a publicat recent, pe pagina de Facebook, un fascinant pictorial de Performance Art al artistului fotograf Jeffrey Vanhoutte. Imaginile sunt făcute pentru compania Friesland…
Cu prilejul aniversării a 167 de ani de la naşterea marelui scriitor român Ioan Slavici (1848-1925), pasionaţii de istorie, literatură şi muzică au fost invitaţi…
Florentina Sâmihăian este cunoscută publicului larg ca fiind coautoarea manualelor de Limba și Literatura Română publicate de editura Humanitas, dar și pentru activitățile sale culturale,…
Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad prezintă marți, 20 ianuarie, la ora 19, în Sala Mare, premiera spectacolului
„Parcul” de Botho Strauss, vestitul dramaturg german
Biblioteca Universităţii Tehnice din Iaşi a fost desemnată a doua cea mai frumoasă bibliotecă din lume, clasamentul rezultând în urma unui sondaj realizat de portalul…
Primul tur al orașului marca „Arad Free Tours” din 2015 a avut loc la începutul acestei săptămâni, participând profesori străini din Lituania,
Concursul de poezii „Dulcea mea doamnă / Eminul meu iubit” – ediția a IX-a, „Voyages, Voyages” cu destinațiile Germania, tările baltice și nordice precum Lituania,…
Mai precis, patru spectacole și cinci reprezentații. Aceasta este oferta celei de a doua săptămâni a LUNII PLINE DE TEATRU oferită de Teatrul Clasic Ioan…
FotoClubProArad şi Centrul Cultural Judeţean Arad organizează joi, 15 ianuarie, de la ora 18.00,vernisajul expoziţiei şi lansarea albumului de fotografie al taberei internaţionale Art˗Image, ediţia…
Dan Perjovschi, ilustratorul român, celebru la nivel internațioal pentru operele
Alin Văcean, directorul Filarmonicii din Arad, nu a ratat ocazia de a le
Știri Arad: Concursul naţional de scrisori, eseuri, mesaje şi declaraţii de dragoste, „Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit”, iniţiat de Biblioteca Judeţeană „Alexandru D.Xenopol”…
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad reia, la începutul anului 2015, pentru al treilea an consecutiv, proiectul care se bucură de mare succes la public- Luna…
Sâmbătă și duminică, 20-21 decembrie, s-au redeschis porțile Cinematografului Arta cu ocazia primului festival de film documentar din Arad
Pentru Tristan Mihuța, Adevărul se scrie cu majuscule și e o obligație de serviciu. În cartea pe care și-a lansat-o în seara zilei de joi,…
Grupul arădean de muzică bisericească bizantină „Sf. Ioan Damaschin” s-a înființat
În perioada 20-21 decembrie 2014 se deschide FARAD, un festival de film documentar organizat sub
Mai precis, fără o nouă avanpremieră, oferită publicului duminică seara, de la ora 19,00, în sala Studio a teatrului arădean. CERC OGLINDĂ TRANSFORMARE este textul…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Prins de zece zile în fervoarea festivalului de teatru underground care s-a terminat ieri, am urmărit mai pe sărite evenimentele de altă natură, înainte de...
În sfârșit, avem premier. Bolojan, normal și cum ne așteptam, să vedem ce urmează. Deocamdată nicio grabă, școala tocmai s-a terminat, Nicușor a fost la...
În săptămâna care a trecut s-au făcut 35 de ani de la Mineriada din 1990. Firesc, momentul a trecut neobservat, lumea fiind ocupată de alte...
Șantierul de la școala „Caius Iacob”, din Micălaca, a început cu „năbădăi”, muncitorii efectuând lucrările fără plasa de protecție necesară, iar părinții sunt speriați de...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Într-o lume în continuă schimbare, grădinița rămâne locul în care copiii încep să descopere viața, iar pentru ca această lume mică să fie una caldă,...
Cu doar câteva ore înaintea debutului „SoNoRo Conac” de la Arad, violistul și inițiatorul proiectului, Răzvan Popovici – una dintre cele mai influente personalități ale...
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trei persoane au fost reținute și aproape 1.400.000 de țigarete (70.000 pachete de țigări) confiscate de polițiștii arădeni în urma unor percheziții la București și...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor, nouă cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul...
Comunicat. Polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Arad au fost sesizați, la data de 10 iunie 2025, despre faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iunie...
Corespondența oficială dintre Primăria Arad și constructorul podului peste Mureș, de la începutul până la finalizarea construcției, trebuie făcută publică, susține consilierul Dorian Curcanu –...
Senatorul arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, a participat astăzi la o întâlnire cu Jessika Roswall, comisar european pentru Mediu, Rezilienţă în domeniul Apei...
S-a scris aproape totul despre noul pod peste Mureș. Nu îl putem folosi pentru că… s-a stricat înainte de a fi inaugurat. Sunt multe întrebări...
Sean Combs, cunoscut publicului sub numele de scenă Puff Daddy sau P. Diddy, a fost găsit vinovat de două capete de acuzare privind transportul de...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
Comunicat. În 20 iunie, în Chișinău, Republica Moldova, colecția „Suflete” a studentei Ana Farîma, de la Facultatea de Design a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad,...
Sean Combs, cunoscut publicului sub numele de scenă Puff Daddy sau P. Diddy, a fost găsit vinovat de două capete de acuzare privind transportul de...
Șase muncitori români care se întorceau din Germania au rămas fără bagaje, acte de identitate și 15.000 de euro, după ce șoferul microbuzului cu care...
Prințul Harald de Hohenzollern a murit subit, înainte de nașterea copilului său, la doar nouă luni de la nuntă. Copilul celor doi urmează să se...
Dacă drumul se îngustează, șoferii vor fi obligați să permită alternativ intrarea mașinilor de pe banda care se închide, pentru a fluidiza traficul. „Regula fermoarului”...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Pe 23 mai, a apărut informația legată de spargerea a 184 de milioane de parole din Google, Facebook și Apple. Dacă acea cifră părea mare,...
Lenovo Group Limited este o companie multionaținală din China fondată în 1984. Lenovo proiectează, fabrică și comercializează electronice de larg consum, PC-uri, software, servere, dar...
ChatGPT a pierdut un joc de șah împotriva consolei clasice de jocuri Atari 2600, un program de șah de opt biți, din epoca Disco și...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
În ultimele trei zile ale Festivalului Underground, programul include șase spectacole de teatru – dintre care unul ucrainean și unul într-un tramvai – și secțiunea...
Prezentat în premieră națională la Transilvania International Film Festival (TIFF) 2025, „Vara mea târzie“ / „My late summer“ aduce pe marile ecrane o poveste cu...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la LA LOM, GoGo Penguin (feat....
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la David Ciente feat. Maria Chivu,...
Sur Austru aduce black metal transilvănean la concertul The HU din București, alăturându-se acestora ca trupă de deschidere pe 26 iunie la Arenele Romane, scrie...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a semnat, astăzi, contractul de achiziție de aparatură de medicină nucleară – extrem de necesară în diagnosticul, tratamentul...
Comunicat Spitalul Județean Arad: De luni, 23 iunie Secția Clinică Boli Infecțioase Adulți, Compartimentul HIV și Cabinetul Antirabic își vor desfășura activitatea la parterul clădirii...
Aradul beneficiază de fonduri europene de aproape 5 milioane de lei pentru a achiziționa aparatură medicală modernă la Spitalul Județean, ca parte a unui proiect...
Într-o Românie care se declară transparentă și deschisă către cetățeni, cazul prezentat aici, referitor la comportamentul primarului Comunei Mișca, din județul Arad, Pallagi Mate (UDMR),...
În plină retorică de „tăiere a cheltuielilor” promovată de Guvernul Bolojan, Primăria Arad alocă aproape 100.000 de lei, prin „spălătoarea de bani” – Centrul Municipal...
Inspectoratul de stat în Construcții spune că a realizat două controale la șantierul noului pod hobanat peste Mureș, în perioada 2022 – 2024, dar nu...
A fost operat pe creier în urmă cu doar trei săptămâni iar acum se pregătește să mixeze la Untold în seara zilei de 10 august....
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Comentariile portalului
Arghir asta ospatarul, le stie pe toate, la cate mese a servit a furat meserie de la fiecare
L-ați citit? Nu ne dați și nouă sursa, că am vrea să-l citim și noi
Aveti dreptate. Se face mare tam tam la misca, ca este mizerie la fantani. Eu frecventez zilnic fantana de la Satu Nou. Nici urma de gunoi. Deci conteaza educatia. Enorm!!!