Tradițiile românești, reînviate prin muzica Grupului „Sf. Ioan Damaschin”
Grupul arădean de muzică bisericească bizantină „Sf. Ioan Damaschin” s-a înființat în anul 2007, iar de-a lungul anilor a susținut mai multe concerte la Arad, Timișoara și Hunedoara. Anul acesta, în 27 octombrie, a reprezentat Mitropolia Banatului la București, la Concursul Național de Muzică Bisericească organizat de Patriarhia Română, care a avut loc la Sala Radio, obținând Premiul al II-lea.
Ieri seară, în Sala Festivă a Colegiului Național „Moise Nicoară” din Arad, ei au susținut un concert impresionant, prin care au reamintit publicului cât de frumoase și încărcate emoțional pot fi colindele tradiționale românești.
„În general noi cântăm muzică religioasă cu specific bizantin, dar mai cântăm și muzica religioasă de tradiție locală” a spus dirijorul grupului, Daniel Claudiu Albu.
Grupul Sf. Ioan Damaschin are în componență tineri teologi seminariști, studenți la Facultatea de Teologie din Arad, dar și tineri pasionați de muzică religioasă care nu sunt teologi (unii fiind informaticieni, alții ingineri).


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)