Adevărul gol-goluț al lui Tristan Mihuța

    de Lucian Valeriu | 21 decembrie 2014, 4:19 PM | Cultură | Recomandările editorilor

    8

    Pentru Tristan Mihuța, Adevărul se scrie cu majuscule și e o obligație de serviciu. În cartea pe care și-a lansat-o în seara zilei de joi, 18 decembrie, Tristan Mihuța a dezbrăcat Adevărul la pielea goală și așa, gol-goluț, l-a trimis să zbiere pe străzi, prin casele și, mai ales, prin mințile oamenilor.

    Chiar așa… aproape pur metonimică această metaforă… se și numește cartea sa cu și despre presă, înglobând  365 de pagini: Adevărul gol-goluț – Azbest publishing – Șiria, 2014, ISBN 978-606-93886-0-0

    Jurnaliștii, daca n-ați știut până acum, sunt niște oameni alternativi care scriu continuu, oscilând printre curentele realității. Un jurnalist adevărat – și mai ales unul care își cunoaște valoarea și dialoghează de la egal la egal cu Adevărul… bea cu el la aceeași masă… dacă vine sub chip și forme de femeie, o și cucerește, o agață și o duce acasă -, un jurnalist adevărat, zic, este istoria ambulantă, în tiraj mare vândută, a caracterelor zilei… câte zile vor fi fost ele. Ca de la orice vânzător ambulant, cumperi, deci, în funcție de calitatea mărfii, de valabilitatea ei în timp, de modul în care e  prezentată. De la Mihuța nu numai că aveai ce cumpăra, dar, între anii 1993 și 2003, nici nu se punea problema că nu cumperi: nu-ți puteai permite luxul de a nu cumpăra de la Mihuța. Aproape toți care l-au ignorat, în aceste doua decenii, l-au minimalizat sau l-au înfruntat, au „mușcat-o”…
    Au fost multe caractere care au trecut prin pixul lui Mihuța – și sper că vor mai urma multe… în pofida faptului (aproape izbitor) că volumul pare definitiv… incorigibil… investit cu titlu executoriu: o colecție de sentințe – iar după sentințe ce ar mai putea urma?… Poate poezii.
    Îi condamnă pe mulți Tristan Mihuța în cartea vieții sale de ziarist. Mulți răniți lasă în urmă tirurile de artilerie ale revoluției sale gazetăresc-literare, în subsidiar vindicativă dar, da, îndreptată mai mult împotriva trecutului decât al prezentului – un prezent pe care nu că nu-l recunoaște ca fiind „demn urmaș” al moștenirii marilor ziariști ai secolului XX … dar nici nu îl recunoaște ca existând. Cel puțin în această carte… Uneori (lectura, nu alte subiectivități, te împinge la această concluzie), pare că Tristan Mihuța a scris această carte exclusiv ca să se răzbune pe trecut… dar nu ucigând – doar rănind: așa cum și el a fost rănit – nu ucis… și, mai ales – mi-ar plăcea să cred – nu înfrânt! Sunt persoane care „ies bine” din povestea care se întinde pe durata a aproape 35 de ani (subsemnatul se consideră un norocos în această privință, fapt pentru care multumește, politicos, autorului)… dar puține. Foarte puține.

    N-au fost mulți cei care au onorat evenimentul cu prezența proprie. Pentru cei „spulberați” în carte, e de înțeles această reacție: nu vii să feliciți un om care te-a făcut praf fix în cartea care tocmai se lansează – chiar dacă respectiva carte e o capodoperă… nimeni n-are atâta fair-play în el… Foarte mulți dintre cei care nu s-au numărat printre cei 100 de celebratori ai evenimentului de joi seară s-au dat răniți… că-s chemați la București de urgență, că a intervenit o știre (da, o tamponat Falcă un taximetrist…), că n-au aflat din timp. Până și ăștia sunt de înțeles… cumva. Însă de neînțeles a fost absența câtorva dintre foștii colaboratori foarte apropiați ai săi, pe care îi pomenește la modul detaliat și plin de empatie (atâta cât poate fi Mihuța de empatic…) pe tot parcursul cărții, împreună cu care a făcut revoluții, nu-i așa?, pe care le-au și câștigat… din care fiecare a avut ceva important de câștigat.

    Tristan Mihuța a fost, până acum puțini ani, un comandant de oști „cu spate” și cu o armată invincibilă de camarazi, căreia nu aveai curajul să-i arunci nici măcar o privire dezaprobatoare. A rămas cu noblețea misiunii în care a crezut întipărită pe chip, în gestică și în replici… dar camarazii i s-au risipit. Pe la alte armate, prin birturi fără glorie, prin azile, prin cimitir sau chiar mai rău.
    Cum ne ducem cu toții…

     

     

     

     

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    8 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.