Cionca critică desființarea funcției de viceprimar în comunele mici: „Era mai bine dacă făceam o comasare”





Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, se alătură oficialilor care privesc cu scepticism măsura anunțată de Guvern privind desființarea funcției de viceprimar în localitățile cu mai puțin de 1.500 de locuitori.
În declarația sa oferită celor de la Libertatea într-un amplu material despre acest subiect pe care îl puteți citi în integralitate AICI, oficialul arădean spune că o reorganizare administrativă ar fi adus economii reale, spre deosebire de eliminarea unor funcții esențiale în comunități mici.
„Cred că era mai bine dacă făceam înainte o comasare a comunelor mici, o reorganizare administrativă despre care se discută de mulţi ani, şi abia apoi să discutăm despre funcţiile care ar mai putea fi desfiinţate în primării. Economia realizată la buget ar fi fost mult mai mare (…) Sincer, nu văd cum poate fi legală o astfel de măsură, aceşti viceprimari au fost aleşi conform legii, nu văd cum o lege poate fi aplicată retroactiv”, a declarat Cionca pentru Libertatea.
Cionca vs. propunerile ministrului
Declarația vine în contextul în care ministrul dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că Guvernul are în vedere desființarea funcției de viceprimar în comunele sub pragul de 1.500 de locuitori, precum și o reducere a numărului total de posturi din administrația publică locală – estimată la 18.390. Măsura ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2026.
Ați putut citit despre efectele pe care o astfel de decizie le-ar produce în județul Arad AICI.
În județul Arad, 18 comune dintr-un total de 68 ar fi vizate de această decizie, dintre care șase au mai puțin de 1.000 de locuitori: Șistarovăț – 407, Ignești – 661, Moneasa – 820, Șilindia – 853, Hălmăgel – 967 și Pleșcuța – 999.
La nivel național, potrivit Libertatea, aproximativ 400 de comune s-ar încadra în criteriul anunțat de minister, cele mai afectate fiind județele din zonele montane, precum Alba, Cluj, Hunedoara sau Bihor.
Potrivit declarațiilor de avere din 2024, un viceprimar de comună avea în 2023 un salariu net lunar estimat între 4.200 și 8.000 de lei, în funcție de bugetul local și sporurile primite.
Citește și:
În județul Arad, viceprimarii din 18 comune sunt vizați să rămână fără funcție
Comentariile portalului
Arghir asta ospatarul, le stie pe toate, la cate mese a servit a furat meserie de la fiecare
L-ați citit? Nu ne dați și nouă sursa, că am vrea să-l citim și noi
Aveti dreptate. Se face mare tam tam la misca, ca este mizerie la fantani. Eu frecventez zilnic fantana de la Satu Nou. Nici urma de gunoi. Deci conteaza educatia. Enorm!!!