sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Un terorist al grupării ISIS a încercat să intre în țară! A fost arestat de Serviciile Secrete

    de - | 29 iulie 2016, 3:00 PM | Internaţional

    0

    Un simpatizant Stat Islamic, depistat de autoritățile britanice în timp ce vroia să ajungă la București cu avionul, a fost condamnat la închisoare pentru trei ani și jumătate! Tânărul, un cetățean finlandez de origine somaleză în vârstă de doar 19 ani, era student la Informatică la Londra.

    Acesta a fost coborât din avion chiar înainte de decolare și a fost arestat imediat! Ulterior, a recunoscut că ar fi vrut să ajungă de fapt în Siria pentru a se alătura grupării teroriste ISIS. Asta, deși avea cumpărat bilet dus doar până la București, achiziționat din banii de studii.

    În urma cercetărilor, s-a descoperit faptul că Cubeyda Hassan Jama ar fi învățat cum să construiască o bombă, iar în bagajele sale au fost găsite cotiere şi genunchiere, ”un ghid explicit de luptă în numele Daesh”, un încărcător solar, o trusă de prim ajutor, împreună cu două perechi de ochelari, ochelari de înot, șampon, o mașină de tuns barba, precum și o agendă în care erau scrise câteva pagini în limba arabă.

    Cu ajutorul unui translator, s-a descoperit că pe una din pagini era scris şi jurământul de credinţă pentru liderul ISIS:

    „Jur credinţă comandantului credincioşilor, marele Calif Abu Bakr al-Husseini al-Qurayshi al-Baghdadi. Pace şi binecuvântare acestuia!”

    CE AU DEPISTAT POLIȚIȘTII LA DOMICILIUL TÂNĂRULUI

    În urma percheziţiilor pe care oamenii legii le-au făcut la locuinţa lui Cubeyda Hassan Jama din Thornton Heath, un cartier din capitala londoneză, s-au descoperit mai multe elemente care indică dorinţa bărbatului de a se alătura teroriştilor: o listă cu locuri de muncă în cadrul ISIS (asistent, bucătar, mecanic, profesor, antrenor de fitness) şi instrucţiuni pentru construirea unei bombe.

    sursa: Vocea Transilvaniei

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.